Pătrunjelul învinge dependența de tutun
Pătrunjelul învinge dependența de tutun
15 Dec, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2236
Marime text
Mulți fumători vor să scape de acest viciu dar multe încercări repetate n-au o finalitate dorită, deoarece dependenţa de tutun este de multe ori mai puternică decât voința individului.
În urma unor studii repetate, nutriţioniştii europeni consideră că, în competiţia cu medicamentele, plantele medicinale cum ar fi pătrunjelul, pedicuţa şi sunătoarea sunt remedii care înving acest viciu.
Mai mult, un remediu pe bază de pătrunjel s-a dovedit o alternativă la ispititoarea ţigară şi se administrează între mese.
Leacul se prepară din câte două linguriţe de frunze, de seminţe şi de rădăcină de pătrunjel, amestecate în părţi egale şi măcinate. În pulberea obţinută se adaugă apă caldă, până se obţine o pastă. Din acest remediu se administrează zilnic câte trei linguriţe, cu condiția ca preparatul să se consume proaspăt.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii