Primul deces, confirmat de gripă la Constanța. Cazurile de infecții au crescut considerabil în ultima săptămână
Primul deces, confirmat de gripă la Constanța. Cazurile de infecții au crescut considerabil în ultima săptămână
20 Jan, 2023 09:23
ZIUA de Constanta
2243
Marime text
În săptămâna 09.01.2023 – 15.01.2023 (S02/2023) au fost raportate:
- 139.255 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), cu 35.4% mai mult față de săptămâna precedentă.Variația în plus față de media calculată de 79.359 cazuri din aceleași săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019) a fost de 75.5%. Maximum de cazuri înregistrat săptămanal în ultimul sezon epidemic (2019-2020) a fost de 171.081 cazuri în 27.01 - 02.02.2020.
- 5.082 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 4.629 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Răspândirea geografică este caracterizată ca extinsă, cele mai multe cazurile de gripă clinică fiind raportate în municipiul București (1346) și în județele Iași (312), Timiș (287), Cluj (272), Prahova (228), Brașov (227) și Galați (222).
- 68 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 12 mai multe față de săptămâna precedentă.
- 381 cazuri de gripă confirmate de laborator (46 cu virus AH3, 102 cu virus AH1, 226 cu virus gripal A nesubtipat, 6 cu virus gripal B și 1 coinfecție virus gripal A și B)
De la începutul sezonului au fost raportate:
- 1.154 cazuri de gripă confirmate de laborator, din care:
- 747 cazuri cu virus gripal A nesubtipat
- 147 cazuri cu virus gripal AH3
- 242 cazuri cu virus gripal AH1
- 17 cazuri cu virus gripal B
- 1 caz coinfecție virus gripal A și B
- 25 co-infecții de virus gripal cu SARS-CoV-2
- 25 co-infecții de virus gripal cu VRS
- 1 caz co-infecție de virus gripal cu SARS-CoV-2 și cu VRS.
- 27 decese confirmate cu virus gripal, dintre care:
- 18 cu virus gripal tip A H1 (din care 1 cu co-infecție cu SARS-CoV-2 și VRS)
- 5 cu virus gripal tip A H3 (din care 1 cu co-infecție cu SARS-CoV-2)
- 4 cu virus gripal tip A, nesubtipat (din care 2 cu co-infecție cu SARS-CoV-2).
Cele 27 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă:
- 1 la 0-1 an
- 4 la 15-49 ani
- 7 la 50-64 ani
-15 la ≥65 ani.
Unul dintre decesele amintite mai sus a fost înregistrat la Constanța.
Deces confirmat cu virus gripal, 10.01.2023:
Femeie în vârstă de 33 de ani, din jud.Constanța, infecție cu virusul gripal A, nevaccinată antigripal, decedată la Spitalul Județean de Urgență Constanța.
Până la data de 15.01.2023 au fost vaccinate antigripal 1.446.572 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii