Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:49 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Remedii naturiste - Beneficiile necunoscute ale pătrunjelului

ro

25 Mar, 2015 00:00 2269 Marime text
Chiar dacă îl folosim în mod special la asezonarea mâncărurilor, puţini ştiu că pătrunjelul are întrebuinţări deosebite şi în ceea ce priveşte sănătatea noastră, cu importante calităţi nutritive şi paleative. Vechii greci îl considerau o iarbă a bărbăției prin excelență.

Din odele lui Pindar știm că cununi împletite din pătrunjel verde încununau capetele atleților învingători la Jocurile Olimpice, Istmice și Nemeene.Pătrunjelul este unul dintre cele şapte condimente care luptă împotriva multor boli, alături de ghimbir, oregano, scorţişoară, şofran, salvie şi ardei roşu iute. Planta creşte pe tot parcursul anului, în diferite climate. Planta are un nivel ridicat de betacaroten, vitamina B12, acid folic, clorofilă, calciu şi mai multă vitamina C decât citricele, dar şi multe alte substanţe nutritive esenţiale. Planta are efect hidratant, hrănitor, stimulează sistemul imunitar, îmbunătăţeşte capacitatea de asimilare şi de sintetizare a substanţelor nutritive a majorităţii organelor. Betacarotenul contribuie la asimilarea proteinelor.

Acest nutrient aduce multiple beneficii ficatului şi protejează plămânii şi colonul. Betacarotenul este transformat de organism în vitamina A, un nutrient important pentru un sistem imunitar puternic. De asemenea, fiind bogat în clorofilă are capacitatea de a purifica şi de a inhiba răspândirea bacteriilor, ciupercilor şi a altor microorganisme. Substanţele componente din uleiul volatil al pătrunjelului inhibă formarea tumorilor localizate la nivelul plămânilor. Acestea acţionează asemănător antioxidanţilor care neutralizează anumite tipuri de substanţe cancerigene.
De asemenea, pătrunjelul echilibrează şi stimulează energia organelor, îmbunătăţindu-le capacitatea de asimilare şi utilizare a nutrienţilor. Funcţionează foarte bine la nivel digestiv, prevenind balonările şi indigestia, ajută ficatul, hrănind astfel sângele şi fluidele corpului.

îmbunătăţeşte nivelul de estrogen şi reface circulaţia sangvină a uterului, previne retenţia de apă în ţesuturi, stimulează funcţionarea tiroidei. În plus, are proprietăţi laxative, iar în cazurile de constipaţie acţionează fără efecte secundare. Este foarte eficient în cazul înţepăturilor de insecte, umflăturile şi mâncărimea se vor calma prin frecarea zonei afectate cu pătrunjel.

Sucul de pătrunjel spală rinichii

Specialiştii recomandă pentru consum în special sucul proaspăt și salata de pătrunjel proaspăt (rădăcină și frunze). O salată de frunze (cel mult o legătură, mâncată în fiecare zi timp de 10-14 zile) cu ulei de măsline și zeamă de lămâie (eventual usturoi verde sau căței) întărește sistemul imunitar. O altă salată din pătrunjel, frunze și rădăcină, (minimum 50 gr, care poate fi însoțit de morcov, țelină și varză rase, mărar, frunze de țelină, ulei și lămâie) ține departe osteoporoza (stimulând producția de estrogeni), hipertensiunea și palpitațiile/tahicardia (este foarte diuretic, lucrează asupra sistemului nervos central și are mult potasiu), dar și artrita reumatoidă (o cură ținută timp de o lună).

Cât despre sucul proaspăt din rădăcini de pătrunjel și morcov (pătrunjelul, între 30 de ml și 100 de ml, iar morcovul, 300 ml, rădăcini care nu se curăță de coajă, ci se spală foarte bine, acesta dilată blând căile urinare, „spală” rinichii și vezica și împinge afară calculii, și, mai ales, face să dispară infecțiile urinare și edemele.
Sucul de pătrunjel și morcov (50 ml pătrunjel și 400 ml morcov), băut zilnic timp de 2 săptămâni sau o lună, lucrează ca un antihistaminic natural și ține sub control alergiile de primăvară. Tot sucul de pătrunjel are puterea de a alunga tusea (între 50-100 ml/zi) și de a reporni ciclul menstrual (până la 100 ml/zi, timp de 28 de zile), iar sucul de pătrunjel, morcov și sfeclă roșie învinge anemia.

Claudia PINTILIE

Sursa: Voceaconstantei.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii