Sănătate Remedii naturiste - busuiocul, plantă sacră şi remediu pentru nenumărate afecțiuni
Sănătate: Remedii naturiste - busuiocul, plantă sacră şi remediu pentru nenumărate afecțiuni
29 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3210
Marime text
Dacă cei mai mulţi dintre noi știu că busuiocul este folosit în mod special în zona gastronomică, prea puțini cunosc beneficiile sale asupra sănătăţii sănătatea. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului și tot cu un buchet de busuioc se împrăștie apa sfântă, pentru alungarea necuratului ori pentru sfințirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei și a ocupanților săi. Însă, dincolo de dimensiunea sa spirituală și magică, busuiocul mai are o calitate foarte importantă, aceea vindecătoare, odată consumat sub diferite forme, pulbere, ceaiuri sau suc.Busuiocul este o planta originara din India, cunoscută și folosită încă de acum trei milenii, care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea. Potrivit Formula As, indienii spun despre busuioc că este planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar bunii hinduși nu se duc la culcare fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să îi ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace. La romani, și mai târziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei și a fertilității, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări și prin adevărate ritualuri. La greci și în aproape toate țările creștin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleași semnificații ca și în India, fiind considerat plantă sacră. Busuiocul, folosit încă din antichitate, este considerat un remediu natural eficient în lupta cu numeroase afecţiuni, cum ar fi colesterolul ridicat, acneea sau artrita reumatoidă. Potrivit www.doctorulzilei.ro consumul de busuioc menţine inima sănătoasă. Cu un gust asemănător anasonului, busuiocul este o plantă bogată în carotenoizi, precum betacaroten, care protejează celulele de efectele negative ale radicalilor liberi şi previne procesul de oxidare a colesterolului pe vasele de sânge. Astfel, busuiocul reduce riscul de arteroscleroză şi atac de cord.
Datorită conţinutului de magneziu, busuiocul este recomandat în menţinerea sănătăţii cardiovasculare prin relaxarea muşchilor şi a vaselor de sânge, îmbunătăţind circulaţia sângelui.
De asemenea, această plantă are puterea de a reduce simptomele artritei reumatoide datorită unei substanţe denumită eugenol care inhibă activitatea unei enzime ce duce la afectarea articulaţiilor şi oaselor. Dacă vă simţiţi balonaţi sau aveţi crampe la stomac e bine să ştiţi că o cană cu ceai de busuioc poate rezolva problemele digestive.
Redă energia întregului corp
Este un bun energizant, drept pentru care chiar şi medicii îl recomandă pacienţilor care se confruntă cu stări prelungite de oboseală, persoanelor deprimate sau celor lipsite de energie. Pentru aceste probleme se poate consuma fie sub formă de ceai, fie sub formă de frunze proaspete puse în salate sau ca ulei esenţial. Datorită proprietăţilor antiinfecţioase şi antiinflamatorii îl puteţi transforma într-un adjuvant important în tratarea gripei. Tot ce trebuie să faceţi este să beţi zilnic ceai de busuioc sau cel puţin să puneţi câteva frunzuliţe din această plantă în infuzia care vă place. De asemenea, se spune că poate fi folosit şi în tratarea herpesului.Busuiocul este eficient pentru întreg sistemul imunitar, pentru că distruge bacteriile care permit dezvoltarea infecţiilor virale, a răcelilor, a gripei şi a herpesului.
Util în curele de slăbire
Planta ajută organismul să menţină un strat de lipide normal în comparaţie cu înălţimea şi are capacitatea de a reduce viteza de transformare a zaharurilor în grăsimi, drept pentru care poate fi utilizat cu succes în curele de slăbire.Celulele ficatului devin mult mai reactive la variaţiile de concentraţie a glucozei din sânge. Cercetările efectuate prin simulări pe calculator au dovedit că un consum zilnic de ceai de busuioc pe o perioadă lungă poate reduce cu 50% riscul crizelor de variaţie de glicemie.
Puţini ştiu că terapia cu busuioc este foarte eficientă în afecţiuni pe fond nervos, cum ar fi migrenele, anxietatea, insomniile şi stările de nervozitate. Acest lucru e posibil datorită substanţelor pe care le conţine. Deşi se găseşte în cantităţi infime, alcaloidul, de exemplu, are un efect puternic şi rapid asupra funcţiilor psihice.
Substanţele cetonice descoperite de biochimişti acţionează direct asupra celulelor hepatice. Aceste substanţe apar numai la fierberea frunzelor uscate de busuioc şi ele ajută aşadar şi organismul să se detoxifice.
Tratează afecţiunile pielii
Pentru tratarea oricărei afecţiuni a pielii, specialiştii recomandă alifia de busuioc. Se pune la fiert o mână de busuioc într-o jumătate de kilogram de untură proaspătă. Se lasă la răcit şi a doua zi se încălzeşte iar, pentru a se putea strecura. Se amestecă apoi untura strecurată cu o lingură cu ceară de albine topită şi două linguri cu miere de albine. Se omogenizează bine amestecul. Efectele sunt uimitoare.Se poate folosi ca și ceai, suc, decoct sau cataplasme. De asemenea, frunzele de busuioc mărunţite, proaspete sau uscate sunt folosite pentru a aroma diverse tipuri de legume, fripturi sau mâncăruri, supe şi inclusiv salate de legume şi de fructe.
Sursa: voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii