Să luptăm pentru o inimă sănătoasă! Hipertensiunea arterială la femei

Este greşită interpretarea că femeile au un risc scăzut pentru bolile cardiovasculare, cel puţin comparativ cu bărbaţii; mai mult, în prezent se consideră că două treimi dintre femeile hipertensive au, încă, valori tensionale necontrolate, adică valori tensionale mari, sub un tratament antihipertensiv neindividualizat şi/sau nesusţinut. Hipertensiunea arterială şi mai ales valorile tensiunii sistolice, după vârsta de 55-60 de ani, devin un factor de risc predictor extrem de important pentru complicaţiile cardiovasculare, care nu trebuie uitat.
 
În acelaşi timp, hipertensiunea arterială la femei, ca şi la bărbaţi, este şi o boală de sine stătătoare, nu numai factor de risc. De la început, este necesar să reţinem unele particularităţi; femeile cu ciclu prezent au un risc mai scăzut pentru a dezvolta boala hipertensivă; chiar şi incidenţa hipertensiunii arteriale la acest grup de femei este mai mică, cel puţin faţă de bărbaţii cu aceeaşi vârstă. În consecinţă, hipertensiunea arterială este mai frecventă la bărbaţii cu vârsta între 20 şi 55 de ani, este egală între cele două sexe între 55 şi 65 de ani, iar după vârsta de 64 - 65 de ani, hipertensiunea arterială este mai frecventă la femei.
 
Combinarea fumatului cu contraceptivele orale poate conduce la apariţia complicaţiilor cardiovasculare majore, chiar a infarctului miocardic la femei de peste 35 de ani; este recunoscută creşterea riscului de trombogeneză („formarea cheagurilor“) la femeile fumătoare, proces extrem de complex şi bine demonstrat din punct vedere fiziopatologic, în prezent.
 
După vârsta de 65 de ani, procentul bolnavilor hipertensivi este mai mare la femei faţă de bărbaţi; există mai multe ipoteze care încearcă să explice această diferenţă, dar ipoteza hormonală aduce cele mai reale şi susţinute explicaţii; funcţia protectivă a estrogenilor la femeile cu ciclu menstrual prezent este o realitate ce explică, în mare parte, această diferenţă. Înlocuirea prin medicamente a estrogenilor în postmenopauză a avut mulţi adepţi, dar timpul nu le-a dat câştig de cauză şi un asemenea tratament a fost abandonat în cea mai mare parte, demonstrându-se chiar potenţa lor periculoasă.
 
După vârsta de 50-65 de ani şi după instalarea menopauzei, obezitatea sau/şi supraponderea devin factori de risc mai importanţi pentru femeile hipertensive faţă de bărbaţii hipertensivi cu aceeaşi vârstă; se adaugă argumente solide: diferenţe genetice, modificări de coagulare, dar şi diferenţe psiho-sociale, religioase etc.; aceste „realităţi” explică (printre altele) de ce riscul morţii subite este mai mare la femeile la menopauză, faţă de riscul bărbaţilor cu aceeaşi vârstă (fapt demonstrat de statistici populaţionale mari).
 
Adăugăm aici şi riscul diabetului zaharat la femei; acesta este considerat un factor de risc extrem de important şi „echivalent cu prezenţa cardiopatiei ischemice“ în orice stadiu de evoluţie; dislipidemia ca factor de risc, dar şi ca boală de sine stătătoare la femei, necesită o abordare clinică serioasă pe parcursul întregii vieţi, prin regim alimentar corect şi tratament medicamentos susţinut etc.
 
Scăderea şi menţinerea valorii LDL-colesterolului („colesterolul bun“) în limitele optime precizate în prezent reprezintă un obiectiv primar în prevenţia bolilor cardiovasculare; la fel, scăderea şi menţinerea valorii trigliceridelor (grăsimi din sânge alături de colesterol şi fracţiunile de colesterol) în limite acceptabile scad riscul cardiovascular, mai ales la femeile cu toleranţă scăzută la glucoză („pre-diabet“) sau chiar diabet zaharat. Nu trebuie uitat că şi creşterea HDL-colesterolului („colesterolul bun“) este o ţintă extrem de sensibilă şi necesară în prevenirea şi tratamentul bolilor cardiovasculare.
 
Situaţia clinică poate fi complicată prin riscul rezidual impus de naşterea unui/unor copii supraponderali (ex.: peste 4.500 - 5.000 g la naştere), de diagnosticul sindromului de ovar polichistic, de obiceiul de a fuma (obicei din ce în ce mai frecvent la femei şi mai ales sub 40 ani) etc.

 
Să nu uităm faptul că există boli inflamatorii sistemice (ex.: artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic etc.), boli cu risc cardiovascular semnificativ (ex.: infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă etc.), care sunt mult mai frecvente la femei.
 
Contribuţia factorilor psiho-sociali asociaţi bolilor cardiovasculare la femei reprezintă un real risc pentru boli şi complicaţii cardiovasculare, mai ales la femei; aceşti factori sunt diferiţi de la o societate la alta, de la o categorie de vârstă la alta, dar au un coeficient de risc diferit mai ales la femei; în plus, aceşti factori sunt modulaţi de statusul socio-economic şi de nivelul de educaţie, sunt influenţaţi direct de tipul de personalitate şi comportament şi nu se pot cuantifica.
 
Sedentarismul este un factor de risc aditiv bine-cunoscut pentru bolile cardiovasculare, în special la femei, mai ales când se combină cu dislipidemia, depresia, hipertensiunea arterială etc.
 
Evaluarea gradului de anxietate şi/sau de depresie devine extrem de importantă pentru a fi tratată la timp de personal specializat (psiholog şi/sau psihiatru), mai ales la femei, la care aceste boli sunt net mai frecvente. Intervine şi aici munca în echipă, în care medicii de diferite specialităţi (medicul de familie, medicul cardiolog, psihiatrul, medicul de laborator etc.) concură la îmbunătăţirea cunoaşterii acuzelor bolnavului şi, mai ales, la inducerea unui „încrederi că boala este tratată complet“.
 

Un factor de risc „cardiovascular ascuns“ mai ales la femei este non-aderenţa la tratament şi, în general, la orice indicaţie medicală; această „poziţie negativă“ apare mai ales la femei, în activitate, pensionare sau casnice, indiferent de gradul de pregătire, cu un „status pecuniar sensibil sau nu“ etc. Aspectul nu este favorabil nici persoanei în cauză, nici persoanei/persoanelor pe care le influenţează negativ, îndepărtându-le de ceea ce medicina modernă pune la dispoziţia omului bolnav.
 
Cunoaşterea factorilor de risc la femei, dar şi aprofundarea activă a interacţiunii dintre femei şi răspunsul la tratamentul antihipertensiv se impun a se cerceta în continuare şi periodic, indiferent de moştenirea genetică, vârstă, factori de risc, comorbidităţi etc. Ca şi bărbaţii hipertensivi, femeile trebuie să fie monitorizate periodic, clinic şi paraclinic, pentru a obiectiviza starea bolii hipertensive, dacă au survenit alte complicaţii sau dacă au apărut alţi factori de risc tratabili.
 
Desigur, toate aceste afirmaţii se bazează pe studii populaţionale mari, pentru perioade îndelungate de timp şi pe eşantioane diferite de femei (rasa caucaziană, rasa neagră, femei casnice sau în câmpul muncii, femei ce au născut 1-2 sau mai mulţi copii, femei ce nu au născut etc). Pe baza acestor studii de mare anvergură, conceptul „Medicina bazată pe dovezi“ a stat şi stă la baza implementării ghidurilor de practică medicală ce precizează schemele practice complexe de urmărire, de tratament medicamentos, de evaluare a riscului etc. De exemplu, pe baza acestor studii, femeile au risc mai mare pentru evenimente secundare; tratamentul diuretic cu doze modice poate conduce la hipotensiune arterială (scăderea tensiunii arteriale) şi/sau scăderea nivelului seric al potasiului (hipopotasemie), pot apărea frecvent tusea, chiar edeme posturale ale membrelor inferioare, după tratament antihipertensiv cu unele vasodilatatoare (ex.: amlodipină, lercanidipină etc); şi exemplele pot fi mai multe, însă controlul medical periodic poate sesiza aceste modificări şi le poate minimaliza sau/şi aboli.