Sănătate Atenție la consumul de cacao. În cantităţi mari poate provoca ameţeli sau chiar dureri de cap.
Sănătate: Atenție la consumul de cacao. În cantităţi mari poate provoca ameţeli sau chiar dureri de cap.
29 Jan, 2015 12:44
ZIUA de Constanta
9912
Marime text
Denumire știinţifică: Theobroma cacao.
Prezentare. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri, în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic), dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime), ce conţin până la 30 de seminţe, adică boabele de cacao, care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. În cazul arborelui de cacao, valoare medicinală au boabele, care în mod obișnuit se macină, obţinându-se pudra de cacao. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase, în care s-au aflat boabele, sau chiar frunzele. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. De altfel, arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor, cu virtuţi tonifiante, euforizante și chiar afrodiziace.
Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao, apoi cafeina și teina. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras, adică untul de cacao. Pe lângă aceste substanţe, arborele de cacao și, în special, boabele de cacao, conţin săruri minerale, enzime, aminoacizi.
Întrebuinţări. Asemenea cafelei, preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale, impulsionând activităţile fizice și intelectuale. La fel ca băutura de cafea, băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic, acţionând nu numai asupra sistemului nervos, ci și asupra sistemelor cardiovascular, respirator și digestiv. Potrivit unor cercetări de dată recentă, preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ, contribuind, de exemplu, la eliminarea clorurilor, a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. În realitate, efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt, însă, mult mai complexe și mai diverse, datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Se recomandă, totuși, consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao, inclusiv sub formă de alimente, deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap.
DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii