Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Beneficiile uimitoare ale vitaminei PP

ro

24 Aug, 2014 00:00 1817 Marime text
Vitamina PP, cunoscută şi sub denumirea de niacină, acid nicotinic sau vitamina B3, face parte din complexul de vitamine B şi are un rol important în metabolism. Datorită proprietăţilor asemănătoare şi a prezenţei în aceleaşi surse alimentare, vitaminele din grupul B au fost grupate împreună.
 
Vitamina PP ajută la producerea enzimelor, care, la rândul lor, contribuie la eliberarea energiei sub formă de glucoză, menţin sănătatea pielii şi a sistemului digestiv. Această vitamină scade tensiunea arterială şi ameliorează circulaţia sângelui, participă, alături de celelalte vitamine din grupa B, la metabolizarea proteinelor, glucidelor şi lipidelor, protejează împotriva apariţiei aterosclerozei, migrenei, ameţelilor. De asemenea, reduce nivelul trigliceridelor din sânge şi atenuează riscul apariţiei unor afecţiuni cardiovasculare.
 
Cele mai importante surse de vitamina PP sunt peştele, ficatul, carnea albă, carnea de vită, cerealele şi pâinea integrală, lactatele, curmalele, smochinele, piersicile, avocado, drojdia de bere, migdalele şi ciupercile. Lipsa vitaminei PP se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, infecţii la nivelul pielii, slăbiciune musculară şi tulburări digestive, amnezie, depresie, anxietate şi stări delirante. Vitamina PP este recomandată în tratarea unor afecţiuni diferite, precum stări depresive, iritabilitate şi insomnii, diaree şi indigestii, hipertensiune arterială, respiraţie dificilă, cefalee şi ameţeli.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii