Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Cinci siropuri care combat răceala

ro

13 Dec, 2014 00:00 1738 Marime text
Printre produsele benefice care protejează de gripe şi răceli în sezonul rece se numără siropurile preparate din cătină, echinaceea, pătlagina, măceşe şi muguri de pin.
 
Cătina este o plantă cu puternice proprietăţi curative, care creşte rezistenţa organismului la infecţii, stimulează digestia şi este bogată în vitamine şi minerale esenţiale. Siropul de cătină este o sursă importantă de vitaminele C, B1, B2, acid folic, K, şi E, fier, mangan, bor, potasiu şi antioxidanţi foarte puternici care protejează organismul uman.
 
Siropul de echinaceea este folositor în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii, precum răceală, gripă şi tuse, ameliorează durerile în gât şi stimulează sistemul imunitar. Echinaceea este o plantă bogată în flavonoide, polizaharide, fenoli, cupru, potasiu, iod, fier, vitaminele A, E şi C. Are proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale.
 
Siropul de pătlagină este utilizat pentru tratarea afecţiunilor aparatului respirator şi pentru tratarea unor afecţiuni mai dificile, precum traheite, bronşite şi laringite. Pătlagina conţine vitaminele A, C şi K, tanini, carotene, fitosteroli şi enzime. Are puternice proprietăţi antitusive, expectorante şi antibiotice.
 
Siropul de măceşe ajută la refacerea organismului în urma unor boli infecţioase, combate anemia, contribuie la fixarea calciului în oase, stimulează circulaţia sângelui, întăreşte imunitatea şi este ideal pentru prevenirea şi tratarea stărilor gripale.
 
Pe de altă parte, siropul din muguri de pin fluidifică secreţiile bronşice, este un expectorant puternic şi reduce tusea, fiind indicat în tratarea căilor respiratorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii