Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terapii antistres care nu te costă nimic

ro

08 Dec, 2016 00:00 2057 Marime text
După o săptămână grea de muncă, nimic nu poate fi mai relaxant decât să petreci puţin timp în natură, pentru a te încărca cu energia de care ai nevoie. One.ro a pus în discuție câteva activităţi cu rol antistres pe care le poţi avea în natură.

Plimbare sau jogging 

Dacă îţi place să faci mişcare, nu rata ocazia să-ţi încarci plămânii cu aer curat şi îţi iei doza necesară de energie cu o plimbare în parc.
 
Efortul pe care îl depui pentru exerciţii activează circulaţia sanguină şi eliberează endorfinele, hormonii fericirii. Mişcarea este probabil cea mai eficientă armă în lupta împotrivă stresului, iar în natură vei descoperi cât de uşor este să uiţi de probleme, de griji şi să ieşi din rutina zilnică. Atunci când ne punem corpul la treabă, fluxul de sânge din organism creşte odată cu cantitatea de oxigen, iar tensiunea şi anxietatea se diminuează.

Grădinărit 

Dacă nu ai propria grădină, poţi ieşi în faţa blocului la curăţenia de primăvară. Exerciţiile fizice moderate precum grădinăritul pot combate stresul într-un mod mult mai eficient decât efortul intens, inhibând hormonii stresului, cum ar fi ACTH şi cortizolul. Această activitate linişteşte mintea şi corpul, îţi oferă o pauză de la grijile zilnice, iar atenţia pe care o acorzi plantelor atunci când le uzi sau le cureţi te ajută să te detaşezi de orice problemă. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Health Psychology, 30 de minute de grădinărit reduc nivelul de stres mult mai eficient decât acelaşi timp acordat lecturii într-o încăpere liniştită.
 
Timpul petrecut în mijlocul naturii te ajută să te deconectezi de gălăgia şi aglomeraţia din oraş. Atunci când te apuci de grădinărit, cel mai bine ar fi să laşi deoparte orice ţi-ar putea distrage atenţia de la armonia naturii, cum ar fi telefonul sau tableta. Fă exerciţii de respiraţie, care te vor relaxa şi binedispune. Umple-ţi plămânii cu aer şi imaginează-ţi că „arunci’’ stresul şi energia negativă de fiecare data când expiri. Şi lumina naturală eliberează stresul şi tensiunea, care se pot declanşa atunci când organismul nu ştie ce oră este. Expunerea retinei la lumina soarelui resetează, însă, ritmul circadian şi creşte aportul de vitamina D.
 

Desculţ în iarbă 

Dacă vrei să te simţi şi mai aproape de natură, stai măcar câteva minute cu picioarele desculţe în iarba proaspătă şi vei fi inundat/ă de o senzaţie de bine. Nu numai că te vei încărca cu energie pozitivă, dar aceasta este o terapie benefică şi pentru sistemul cardiovascular sau în tratarea inflamaţiilor. Totodată, mersul desculţ în aer liber accelerează refacerea ţesuturilor şi înlăturarea durerilor musculare în urma exerciţiilor solicitante. Corpul stochează electronii din sol, pe care îi va folosi ori de câte ori apare un traumatism.
  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii