Sănătate Trei verdeţuri de primăvară şi beneficiile lor
Sănătate: Trei verdeţuri de primăvară şi beneficiile lor
06 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2101
Marime text
Venirea primăverii aduce cu ea şi primele verdeţuri ce întăresc sistemul imunitar şi refac rezerva de antioxidanţi după perioada grea de iarnă. Verdeţurile de primăvară previn apariţia asteniei, a anemiei, dar şi a depresiei. De asemenea, ele favorizează eliminarea toxinelor acumulate în perioada iernii şi reduc nivelul colesterolului.
Odată cu venirea primăverii, urzica se numără printre cele mai consumate plante, reprezentând un tratament naturist pentru diferite afecţiuni. Conţine vitaminele A, B, C şi K, clorofilă, aminoacizi, calciu, magneziu, fier, substanţe proteice şi acid folic. Consumul de urzici contribuie la vitaminizarea şi remineralizarea organismului, la combaterea anemiei, detoxifierea organismului, dar şi la purificarea sângelui. Printre alte beneficii se numără ameliorarea simptomelor artritei, eliminarea acidului uric din articulaţii şi dizolvarea pietrelor la rinichi.
Salata verde este un aliment ce revigorează şi curăţă organismul. Conţine vitamina C, fier, betacaroten şi antioxidanţi. Salata verde stimulează digestia şi metabolismul. Deoarece este foarte bogată în fier, este des folosită ca aliment tonic în tratarea anemiei. Substanţele cu gust uşor amărui din frunzele salatei contribuie la eliminarea toxinelor, stimulează ficatul şi reglează activitatea anumitor glande endocrine.
Spanacul se găseşte în grădini, uneori chiar şi pe terenuri necultivate. Are în compoziţia sa vitaminele A, B, C, K şi E. Consumat frecvent, spanacul fluidizează sângele, scade riscul formării cheagurilor în interiorul vaselor, oferind astfel protecţie cardiovasculară. Datorită vitaminei A, spanacul îmbunătăţeşte vederea şi aspectul pielii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii