Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voceaconstantei.ro Remedii naturiste. Cum ne tratăm foliculita

ro

23 Apr, 2016 17:07 11901 Marime text



Foliculita este una din problemele cel mai des întâlnite deopotrivă şi la femei şi la bărbaţi. Ea apare în condiţiile în care foliculii piloşi sau zonele din jurul firelor de păr devin inflamate şi infectate, cauzând creşterea unor pustule asemănătoare coşurilor. Aceste pustule mici sunt în esenţă fire de păr ce nu au crescut din cauza inflamaţiei foliculare şi apar în zone întinse sau pe aceeaşi parte a corpului iar şi iar.

Foliculita este de asemenea favorizata si de anumite leziuni produse la suprafata pielii si la nivelul foliculilor piloşi. De exemplu, epilatul reprezintă o cauză principală în apariţia leziunilor la nivelul foliculilor piloşi mai exact iritaţia provocată de epilare şi depilare este cea mai frecventă cauză a foliculitei. Transpiraţia excesivă, frecarea din cauza hainelor strâmte, leziuni ale pielii, precum şi expunerea la uleiuri foarte grase, toate pot duce la foliculită. Şi cada de baie poate să cauzeze foliculita dacă nu este în mod periodic curăţată corect. O dată ce foliculul se inflamează, el poate prinde ca într-o capcană bacterii sau ciuperci, determinând o infecţie. Cazurile minore de foliculită pot fi adesea eliminate acasă, fără tratamente prescrise de un medic specialist.

Clasicul bicarbonat de sodiu

În cazul în care vă alegeţi cu foliculită, adăugaţi oţet de mere în apa de baie. Masaţi blând zonele afectate, pentru ca oţetul să intre mai adânc în piele. După aceea, puteţi completa cu aplicarea pe zonele respective a unei paste obţinute din bicarbonat şi apă. Aceasta va ajuta la distrugerea microorganismelor existente la nivelul pielii, responsabile pentru această neplăcere.
Dacă afecţiunea este mai gravă, baia menţionată mai sus nu va fi suficientă. În acest caz este necesar să procedaţi astfel: luaţi o bucată de bumbac curată şi dezinfectată, înmuiaţi-o într-o soluţie obţinută din jumătate apă plată călduţă, jumătate oţet şi aplicaţi-o pe piele pentru aproximativ 15 minute.
Pentru cazurile uşoare, baia în apă cu sare – aproximativ două kilograme de sare la o cadă cu apă – este binevenită. Folosiţi săpun cu sulf, deoarece acesta are un puternic efect antiseptic, iar sulful este un foarte bun remediu pentru afecţiunile dermatologice. În cazul în care vizitaţi una dintre staţiunile cu ape sulfuroase, faceţi-vă o mică provizie cu asemenea apă şi utilizaţi-o ca pe o loţiune, tamponând zonele afectate.
Turmericul este şi el un bun remediu pentru sănătatea şi înfrumuseţarea pielii. Îl puteţi folosi sub formă de cataplasme, însă trebuie să ştiţi că acesta colorează pielea în galben. Îl puteţi amesteca eventual cu o cantitate egală de făină de năut sau de linte roşie.

Sursa: Voceaconstantei.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii