voceaconstantei.ro Virală sau bacteriană? Cum să tratăm corect conjunctivita
voceaconstantei.ro: Virală sau bacteriană? Cum să tratăm corect conjunctivita
Conjunctivita este o inflamație sau o infecție a conjunctivei, membrana transparentă care căptușește pleoapa pe interior și acoperă globul ocular. Inflamația face ca micile vase de sânge ale conjunctivei să se „umfle”, de unde și roșeața ochiului caracteristica acestei boli. Conjunctivita este o afecțiune comună, dar foarte contagioasă, de aceea expunerea în preajma unei persoane cu conjunctivită este un factor de risc.
După apariția semnelor și simptomelor, persoana cu conjunctivită este contagioasa timp de șapte – paisprezece zile. Cauzele conjunctivitei sunt multe cum ar fi o reacție alergică, contactul cu substanțe iritante, dar principala cauză este infecția virală sau bacteriană. Tratamentul și diagnosticul timpuriu sunt importante deoarece conjunctivita bacteriană este contagioasă, transmițându-se nu numai de la un ochi la altul, ci și de la o persoană la alta. Persoana bolnavă poate să transmită infecția chiar și la două săptămâni după apariția primelor simptome. Conjunctivita virală produce o secreție apoasă, pe când cea bacteriana produce o secreție mai groasa, verde-gălbuie și poate să fie asociată cu o infecție respiratorie. Conjunctivita alergică afectează ambii ochi și apare ca o reacție la un alergen, cum este polenul. Mâncărimile intense, lacrimile și inflamația ochilor, împreună cu strănuturile dese și secreția nazală apoasă sunt de obicei semnele unei conjunctivite alergice. Conjunctivita determinată de iritații poate să apară de la contactul ochilor cu o substanță chimică sau de la un corp străin. Iritația este mărită de încercările de a scoate corpul străin din ochi și de frecarea ochiului cu mâinile.
Simptome apariției conjunctivitei sunt hiperemia (înroșirea) conjunctivală, hiperlăcrimare, senzația de corp străin în ochi, secreție alb-gălbuie, care se depozitează la rădăcina genelor și în unghiul intern al ochiului, în special după somn (secreție care formează o crustă pe timpul nopții, iar dimineața la trezire există senzația că pleoapele sunt lipite), secreție verzuie, groasă, apărută la nivelul ochiului, prurit conjunctival (mâncărime apărută la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia), arsuri oculare, vedere încețoșată, fotofobie (sensibilitate crescută la lumină).
Pentru a preveni îmbolnăvirea medicul oftalmolog recomandă să se evite contactul cu persoane infectate, să nu se pună mâna la ochi decât dacă este proaspăt spălată, fața de pernă și prosopul să se schimbe des, să nu se împartă prosopul sau cosmeticele (rimelul, creionul de ochi) cu altcineva. În cazul în care se utilizează lentile de contact, îngrijirea lor să se facă după sfatul medicului, păstrarea corectă a acestora, utilizarea “lacrimilor artificiale”, a picăturilor oculare special realizate pentru a menține globul ocular umed și curat. De asemenea, este utilă protecția corespunzătoare a ochilor împotriva prafului și iritanților externi (ochelari de protecție, ochelari de soare, igienă corespunzătoare a ochilor) și evitarea utilizării de produse cosmetice (farduri) în special în cazul persoanelor cu o sensibilitate crescută.
În cazul copiilor, lucrurile stau diferit iar comportamentul igienic trebuie să fie mai bine controlat. Aceștia trebuie să evite frecarea ochilor și atingerii zonei conjunctivale infectate, trebuie să se spele cât mai des pe mâini cu apă și săpun, să li se șteargă secrețiile patologice apărute la nivelul ochiului, cu un tampon steril, de cel puțin trei ori pe zi, să se spele obligatorie pe mâini după aplicarea locală a colirurilor (picăturilor) oculare. De asemenea, și în cazul lor trebuie evitat folosirea în comun a prosoapelor și lenjeriei de pat. Este important ca orice copil cu conjunctivită infecțioasă să fie izolat de restul copiilor cu care poate să vină în contact până în momentul în care acesta nu mai este contagios.
Reguli stricte de igienă
Unul dintre obiceiurile persoanelor care au contactat conjunctivita este sa se trateze singure acasă, prin metode aflate din vecini. Se apelează la doctor doar în cazurile extreme, când disconfortul la nivelul ochiului devine de nesuportat sau chiar când apare o durere în zona afectată. La primele semne de boală, se impune un control oftalmologic deoarece infecția se poate întinde la cornee, ceea ce afectează vederea. Tratamentul trebuie stabilit doar de către medicul oftalmolog. Vindecarea poate să dureze până la două sau trei săptămâni. Utilizarea picăturilor oculare este tratamentul cel mai frecvent folosit în eradicarea conjunctivitelor, de aceea este foarte important ca aplicarea lor să se facă corect. Trebuie evitată atingerea directă a conjunctivei cu picurătorul recipientului pentru a evita contaminarea acestuia cu agentul infecțios (bacterie sau virus). După aplicarea soluției în unghiul intern ocular (deasupra sacului lacrimal), se închid pleoapele și se mențin ochii închiși pentru unul – două minute, pentru a favoriza absorbția locală a medicamentului. Trebuie să se rețină că recipientul cu soluție oftalmică este folosit de o singură persoană și nu trebuie utilizat în comun, de asemenea acesta nu mai poate fi reutilizat cu o altă ocazie (termenul de valabilitate al acestuia este de 30 de zile după prima utilizare). Simptomele conjunctivitei se ameliorează sau dispar după aproximativ o săptămână de la inițierea tratamentului corect. Este foarte important ca pacienții diagnosticați cu conjunctivită să urmeze tratamentul complet recomandat de medicul oftalmolog și să nu-l întrerupă chiar dacă simptomele s-au ameliorat, pentru a evita astfel apariția recidivelor.
Dr. Farah CONSTANTIN
Medic Specialist Oftalmolog
Asistent Universitar
Doctor în Științe Medicale
Sursa: voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp