Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 28 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile împlinește 53 de ani

ro

05 Feb, 2018 00:00 2707 Marime text
Fostul fotbalist Gheorghe Hagi s-a născut pe 5 februarie 1965, la Săcele, județul Constanța. A fost considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, informează Wikipedia. Fanii lui Galatasaray l-au numit "Comandante" (Comandantul) și românii l-au numit "Regele".
 
A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.
Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
 
În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. În prezent el este atât proprietarul cât și președintele clubului. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est, mai transmite Wikipedia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii