Ştiaţi că...? Aura Urziceanu sărbătoreşte o zi importantă astăzi (video)
Ştiaţi că...?: Aura Urziceanu sărbătoreşte o zi importantă astăzi (video)
14 Dec, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3175
Marime text
Cântăreaţa şi compozitoarea Aura Urziceanu, considerată una dintre cele mai importante voci românești, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi. Celebra artistă împlineşte, pe 14 decembrie, 69 de ani.
La vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara, sub îndrumarea tatălui său. La 16 ani, i-au fost descoperite calităţile vocale şi a început pregătirea cu profesoara Florica Oraşcu. A debutat cu piesa „Vreau să cânt şi eu la televizor”. La începutul carierei, Aura Urziceanu a interpretat muzică uşoară, iar mai târziu, a abordat şi muzică populară.
În anul 1966, a fost distribuită în spectacolul „Jazz-jazz-jazz”, unde s-a remarcat datorită adaptării Rapsodiei române nr. 1 de George Enescu. Apoi, în 1969, după câştigarea locului II la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, a părăsit ţara, mergând în Canada, unde a fost promovată de Duke Ellington.
Aura Urziceanu, de-a lungul carierei, a scris şi a interpretat compoziții proprii, precum „Cine-mi poate spune”, „Dor de viaţă”. A cântat în turnee alături de Quincy Jones, Duke Ellinton şi Mel Lewis, participând la festivaluri prestigioase, Newport Jazz Festival, Village Vanguard sau Carnegie Hall.
Sursa foto: evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii