Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:06 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Ciprian Porumbescu a murit, în casa părintească, la vârsta de 29 de ani

ro

06 Jun, 2016 00:00 3277 Marime text

 
Marele compozitor Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la Stupca (sat numit azi Ciprian Porumbescu, în onoarea sa), la data de 6 iunie 1883, la numai 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză. A uimit o lume întreagă cu pasiunea sa pentru muzică şi talentul la vioară.
 
Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă, Golembiovski-Porumbescu și mai apoi Porumbescu.
 
Îndrăgostit de muzică de la o vârstă fragedă, a început studiul muzicii cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici şi, în particular, cu Anton Valentin şi C. Schlötzer. Cu ajutorul unei burse, îşi continuă studiile la Conservatorul de Muzică din Viena.  
 
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără "Balada pentru vioară şi orchestră", "Crai nou" (pe un text de Vasile Alecsandri), "Altarul Mânăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur". De asemenea, Porumbescu a scris şi melodia fostului imn "Trei culori".
 
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii