Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Fizicianul şi astronomul Galileo Galilei, supranumit „părintele” ştiinţei moderne...

ro

08 Jan, 2015 13:02 11827 Marime text
Fizician, matematician, astronom şi filosof italian, Galileo Galilei, numit de către Albert Einstein ”părintele” ştiinţei moderne, s-a stins din viaţă pe 8 ianuarie 1642. Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în vila sa din Florenţa, scriind o lucrare cu privire la fizică şi la mecanică.
 
Galileo Galilei, născut lângă Pisa, pe 15 februarie 1564, a deschis o nouă eră în cercetarea ştiinţifică. Experimente sale au contrazis ideile grecilor antici despre spaţiu, gravitaţie şi chiar despre mişcare.
Datorită dorinţei tatălui său, Galileo a studiat medicina pentru o scurtă perioadă la Universitatea din Pisa. În 1589, a devenit profesor de matematică. Remarcabil în tot ceea ce a făcut, Galileo a studiat căderea corpurilor. În acest sens, a publicat lucrarea „De Motu” („Despre mişcare”).
În anul 1610, a descoperit patru sateliţi ai lui Jupiter, cărora le dă numele de „Astri Medicei”, în onoarea lui Cosimo de Medici. În acelaşi an, observă inelele planetei Saturn.
 
După ce lucrarea „Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo”, publicată în 1632, la Florenţa, a ajuns în mâinile papei, aceasta a fost interzisă, fiind intentat un proces împotriva savantului. Galileo Galilei a fost obligat să apară în faţa Inchiziţiei şi să marturisească că a exagerat argumentele sale în favoarea teoriei lui Copernic, recunoscând lucrarea, în cele din urmă, drept erezie. Cartea sa a fost trecută în Indexul cărţilor interzise, unde a rămas până în 1835, iar Galileo a fost condamnat la închisoare pe viaţă, însă sentinţa a fost modificată în arest la domiciliu.
La 350 de ani de la moartea sa, în 1992, Vaticanul a recunoscut formal valoarea ştiinţifică a lui Galileo Galilei, absolvindu-l de acuzaţia de erezie.
 
„Orice adevăr este uşor de înţeles odată ce a fost descoperit. Important este să-l descoperi”, este unul dintre citatele rămase de la Galileo Galilei.
 
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii