Știați că.... La 26 ianuarie 1918 se năștea cel care avea să instaureze 24 de ani de dictură

Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești - d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.

Ceaușescu la conducerea României (1965—1989)

La începutul carierei sale ca șef al statului, Nicolae Ceaușescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. În anii 1960 Ceaușescu a pus capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși formal țara va continua să facă parte din această organizație până la dizolvarea acesteia (1 iulie 1991). Pactul de la Varșovia și NATO au fost părți în Războiul rece pentru mai mult de 35 de ani. La 20 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată de către trupele Pactului de la Varșovia, cu excepția României și Iugoslaviei. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia și o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioților săi, cât și pe cea a lumii occidentale.

Politica externă

Relația cu Statele Unite
În timpul administrației Nixon, Statele Unite au manifestat o oarecare deschidere față de România, pe fondul răcirii relațiilor dintre România și URSS după invazia Cehoslovaciei de către URSS din 1968, invazie intens criticată de președintele român. Nixon a vizitat România pe 2 august 1969, iar în urma discuțiilor purtate cu președintele român, Nixon și-a făcut impresia că „Ceaușescu este un marxist stalinist dur, iar discuțiile cu el exclud platitudinile uzuale diplomatice.“

Vizita președintelui Nixon în România a făcut parte din turneul mondial al președintelui american început în luna iunie în Guam, în care a făcut cunoscute principiile a ceea ce avea să fie denumită ulterior „Doctrina Nixon”. Ea a reprezentat prima vizită a unui președinte american într-o țară comunistă, fapt care a provocat reacții ostile, atât din partea Uniunii Sovietice cât și a Taiwanului, pe atunci deținând locul Chinei în Consiliul de Securitate al ONU. Astfel Moscova a trimis un avertisment clar României prin intermediul ministrului de externe Andrei Gromîko, care a precizat că „Doctrina Brejnev” era valabilă pentru toți membrii Tratatului de la Varșovia și că acesta „nu va permite niciodată să se aducă atingere securității statelor semnatare și cuceririlor socialismului din aceste țări”, accentuând explicit calitatea de membru a României. La rândul lor, naționaliștii chinezi ai lui Cian Kai-și i-au chestionat pe oficialii americani dacă „vizita președintelui Nixon în România va avea implicații pentru relațiile SUA cu China comunistă și dacă SUA doreau ca România să intermedieze îmbunătățirea contactelor lor cu Pekinul”.
Pe parcursul vizitei Nixon i-a solicitat lui Nicolae Ceaușescu ca România să joace un rol de mediator între România și China. După vizită, oficialitățile americane apreciau că la acel moment „suntem pe cale să dezvoltăm o relație specială cu România”. Faptul că Statele Unite ale Americii considerau relația cu România ca utilă din punct de vedere politic, „ca un ghimpe în coasta Uniunii Sovietice”, avea să ducă la o dezvoltare a sa pe perioada mandatelor președintelui Nixon. Astfel, Nicolae Ceaușescu a efectuat o vizită de răspuns în SUA, în octombrie 1970. A urmat acordarea de către partea americană a unei serii de favoruri economice, culminând cu acordarea „clauzei națiunii celei mai avantajoase.” Totodată, SUA a sprijinit intrarea României într-o serie de organisme internaționale cum ar fi în România a fost primită în Acordul General pentru Tarife și Comerț - G.A.T.T., în 1971, sau Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în 1972.”»

În contextul relațiilor tensionate dintre România și Rusia și al deschiderii administrației Nixon față de România în acea perioadă, Nicolae Ceaușescu dorea să cumpere din SUA rachete antiaeriene și antitanc (Stinger, Redeye și TOW). Pe fondul deschiderii SUA inițiate de administrația Nixon, Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită în Statele Unite în anul 1973, iar România comunistă a obținut, în 1975, clauza națiunii celei mai favorizate, printr-o serie de concesii făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii.

Regimul intern și politica economică

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În același timp, el afirmă că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.). Grupul baronilor (Maurer, Bodnăraș, Stoica), Ion Gheorghe Maurer în primul rând nu a socotit ascensiunea lui Ceaușescu drept periculoasă și a permis încălcarea articolului 13 din statutul abia adoptat la congresul al IX-lea, care interzisese cumulul de funcții și a îngăduit secretarului general al PCR (ambele denumiri au fost adoptate la numitul congres) să ocupe, în 1967, funcția de președinte al Consiliului de Stat. Ceaușescu a lărgit continuu atribuțiile Consiliului, subordonând atât Consiliul Economic, creat în 1967 cât și pe cel al apărării, creat în 1968. Pe nesimțite Consiliul de Stat s-a transformat dintr-un organ onorific într-unul de conducere efectivă, dublând sau preluând din atribuțiile guvernului condus de Maurer. Pe de altă parte, în 1969, la congresul al X-lea, două treimi din membrii Prezidiului Permanent fuseseră promovați după 1965 prin grija lui Ceaușescu. Preluarea puterii era acum desăvârșită.

A existat o dispută între Ceaușescu și Maurer asupra căilor de dezvoltare a societății românești. Disputa, despre care se știe încă foarte puțin, avea în centru problema ritmului de industrializare pe care Ceaușescu îl dorea accelerat, cu un accent și mai sporit pe industria grea și pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut mai măsurat, fără neglijarea industriei bunurilor de consum, în acord cu resursele interne, umane, naturale și tehnologice ale țării. Maurer a pierdut această dispută. La numai câteva luni de la plenara din noiembrie 1971, care-și însușise pe deplin tezele din iulie, Maurer cu linia sa economică, de orientare relativ liberală, era criticat indirect dar public de secretarul general. El este acuzat de neîncredere în politica partidului și de defetism economic. Maurer avea să fie îndepărtat în martie 1974 după alegerea lui Ceaușescu în funcția de președinte. Prim-ministru devine Manea Mănescu. La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Maurer își pierde și locul în Comitetul Central.[

Pe de altă parte în aprilie 1972 Ceaușescu anunță că rotirea cadrelor va deveni un principiu de bază al partidului și promisiunea devine realitate: demnitarii statului și activiștii de toate gradele sunt schimbați periodic, în funcție de bunul plac al secretarului general, împiedicând astfel formarea unei baze proprii de putere. În iunie 1973 intră în Comitetul Executiv și Elena Ceaușescu, care avea să devină o a doua putere în stat.

Frig

Temperaturile din case ajung iarna între 5-12 grade în apartamentele celor mai mulți dintre românii care stau la bloc. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pag 423) face referire la „obligarea populației la un trai în condiții insuportabile, la temperaturi sub 10 grade C”.

Lipsa apei calde

Apa caldă este livrată din ce în ce mai rar, cam două ore zilnic iar adesea la etajele superioare aceasta nu ajungea deloc

Întreruperea curentului

Lumina începe să fie întreruptă în fiecare zi cel puțin o oră, seara. „Din ianuarie 1982 s-a început limitarea distribuirii energiei electrice către populație; până la căderea regimului comunist în 1989, livrarea curentul electric către populație se oprea de câteva ori pe zi, fără niciun program ori logică aparente și fără anunțarea prealabilă a consumatorilor casnici. Simultan, cetățenii erau îndemnați să economisească energia electrică prin scoaterea din funcțiune pe timpul iernii a frigiderelor, prin neutilizarea mașinilor de spălat și a altor bunuri electrocasnice sau prin nefolosirea ascensoarelor”. Benzina, deși raționalizată, devine greu de găsit. Consumul de energie pentru populație a scăzut forțat cu 20% în 1979 și 1982, apoi cu 50% în 1983, iar în 1985 cu încă 50% față de anii precedenți.

Lipsa principalelor bunuri de consum

În perioada 1981-1989 în magazine nu se găseau în mod curent carne și produse din carne, ouă, lapte și produse lactate, fructe de import, cafea, ciocolată, orez, făină. Oamenii se hrăneau în mod obișnuit cu legume, fructe și pește, toate autohtone.  „Lipsurile de tot felul, mai ales cele alimentare au devenit acute și cronice din toamna lui 1981”.

Articolul integral îl puteți citi pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu