Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 30 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Marie Curie, inclusă pe lista persoanelor care au schimbat lumea...

ro

07 Nov, 2014 00:00 4735 Marime text
Într-o familie de profesori, la Varşovia, pe 7 noiembrie 1867, s-a născut Marie Curie, prima femeie din lume care a fost distinsă cu un premiu Nobel. Cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină, Marie Curie, în decursul carierei, a fost distinsă cu două premii prestigioase, în domenii ştiinţifice diferite - fizică şi chimie.
 

Maria Sklodowska, pe numele ei adevărat, a avut parte de o copilărie grea. Sora ei, Zofia, moare de tifos exantematic, iar mama s-a stins din viaţă într-un sanatoriu, pe când ea avea doar zece ani. Îşi termină studiile secundare, obţinând medalia de aur, dar, din cauza lipsurilor financiare, abia la vârsta de 24 de ani reuşeşte să se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris. Se licenţiază în fizică şi matematică.
În anul 1894, îl cunoaşte pe fizicianul Pierre Curie, care a efectuat numeroase cercetări asupra magnetismului. Un an mai târziu, se căsătoreşte cu Pierre şi va deveni mama a două fete, Irène şi Ève. Cei doi încep cercetările în domeniul radioactivităţii, descoperind poloniul şi radiul. În anul 1903, datorită acestei performanţe, Marie şi Pierre primesc Premiul Nobel pentru Fizică, alături de Henri Becquerel. Devine prima femeie laureată cu Premiul Nobel.
După trei ani de zile, soţul ei îşi pierde viaţa, în urma unui accident teribil, capul fiindu-i zdrobit de roţile unui vehicul tras de cai. Marie continuă singură cercetările şi reuşeşte izolarea radiului. Pentru această performanţă, primeşte Premiul Nobel pentru Chimie. Printre alte realizări remarcabile se numără şi publicarea unui tratat în domeniul radioactivităţii, care a influenţat un număr impresionant de oameni de ştiinţă. Marie Curie a fost prima femeie profesor în cadrul Universităţii Sorbona, iar în 1914, este numită director al Institutului de Cercetare a Radiului din Paris.
Apar consecinţele unei vieţi dedicate radioactivităţii, iar durerile de ochi şi de urechi au condus la numeroase intervenţii medicale. Starea ei de sănătate se înrăutăţeşte cu fiecare an ce trece, iar în 1934, la vârsta de 67, moare de leucemie.
Marie şi Pierre Curie au dat startul unei noi ere în domeniul fizicii şi al chimiei.

Sursa foto:  www.history.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii