Ştiaţi că...? Moartea lui Marin Preda a fost învăluită în mister

„În faţa morţii nu mai eşti nimic, nu mai eşti poet, eşti un simplu om care trebuie să dispară”, spunea Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”.
 
Marin Preda, unul dintre cei mai importanţi scriitori români, s-a stins din viaţă pe 16 mai 1980, pe când se afla la Casa de Creație a Scriitorilor de la Mogoșoaia. Moartea lui s-a produs din senin, în perioada în care romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, care conţinea numeroase critici la adresa regimului, se afla în plină glorie. Scriitorul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
 
Familia sa consideră că moartea a avut loc în condiţii suspecte, mai mult de atât, fratele scriitorului, Alexandru Preda, credea că Marin Preda a fost asasinat de Securitate. Există persoane care au lansat şi teoria sinuciderii. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, în condiţiile unei come etilice”. Nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte răspunsul la întrebarea de ce a murit Marin Preda.  
 
Marin Preda s-a născut în satul Siliştea-Gumeşti, din judeţul Teleorman, într-o familie numeroasă. A renunţat la studii după susţinerea examenului de capacitate, iar în timpul vieţii a fost corector la revistele „Timpul” şi „România Liberă”, redactor la „Viaţa Românească”, director al editurii „Cartea Românească”, vicepreşedinte al „Uniunii Scriitorilor”, deputat în „Marea Adunare Naţională”.
 
A scris numeroase romane, nuvele şi schiţe şi este cunoscut datorită operelor „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Marele singuratic”, „Viaţa ca o pradă”. A fost ales membru corespondent al Academiei Române — Secția de științe filologice, literare și artistice, la 1 martie 1974, devenind membru titular post-mortem la 3 iulie 1990.
 
Marin Preda nu scria niciodată cu pixul sau creionul. Scria cu un stilou cu peniţa de aur, care după moartea lui nu a mai funcţionat niciodată. Peniţa era tocită mai mult într-o parte şi trebuia să ştii cum să îl ţii şi în ce poziţie să îl apleci, dar nimeni nu a reuşit să îl facă să scrie.