Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:15 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că.... Nicolae Iorga a devenit Prim-ministrul României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea

ro

17 Jan, 2015 00:00 7204 Marime text


Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași în 1888. A absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma "magna cum laude", apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

A fost cofondator al partidului Partidul Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.
În paralel cu contribuțiile sale științifice, Nicolae Iorga a fost un activist de centru-dreapta, ale cărui orientări politice au inclus elemente ale conservatorismului, naționalismului și agrarianismului. Deși în ultima parte a liceului a intrat sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să adere pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.

A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidul Național Român.

S-a opus grupării fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a hotărât să îl susțină pe rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea, întrând după dizolvarea tuturor celoralte partide în partidul unic, de sorginte corporatistă și autoritaristă, Frontul Renașterii Naționale. Pentru că fusese implicat într-o dispută personală cu liderul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu, contribuind astfel fără voie la uciderea sa, Iorga și-a atras antipatia legionarilor. A rămas o voce independentă a opoziției după ce Garda a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat de un comandou legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Iorga a devenit Prim-ministrul României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, care s-a întors din exil pentru a-și înlocui fiul, Mihai I. Relațiile sale cu monarhul autoritarist s-au îmbunătățit simțitor în timpul vizitelor pe care cel din urmă le făcea la vila din Vălenii de Munte în iulie 1930.


wikipedia.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii