umblat.ro Proiectul care-ți deschide mintea!
umblat.ro: Proiectul care-ți deschide mintea!
12 Dec, 2015 13:01
ZIUA de Constanta
2428
Marime text
Un eveniment planetar
Zilele astea la mine în feed a circulat o glumă cu și despre programare și limbajul de codare. M-am uitat la imaginea asta ca mâța în calendar. A fost unul dintre momentele când mi-am dorit să fi auzit de Hour of Code mult mai devreme.
Imaginea care mă bântuie…încă aștept subtitrarea!
Hour of code este unul dintre evenimentele dedicate educării noii generații, o mișcare globală în care sunt implicați milioane de elevi și studenți de pe întreaga planetă.
În cadrul evenimentelor Hour of Code, oricine poate primi inițierea în programare și tehnologia calculatoarelor. Sună tocilăresc? Guess what? De ceva vreme, tocilarii conduc lumea. Zuckerberg și-a clădit un imperiu, iar acum trăiește așa de bine, încât a hotărât să-și doneze acțiunile sale Facebook, în scopuri caritabile, rău nu o duce nici Bill Gates și nu știu să mai fie cineva din generația „cheii de gât”, care să nu fi auzit de Steve Jobs și de moștenirea pe care el ne-a lăsat-o. Toți oamenii ăștia cunoșteau ceva ce nouă, neinițiaților, ni se pare o limbă străină. Și de fapt, dacă stai să întorci lucrurile un pic pe toate părțile, programarea cam asta e.
Programarea este o ramură foarte importantă a informaticii, ce ajută la crearea programelor (software) necesare pentru majoritatea activităţilor realizate cu ajutorul calculatorului. Un limbaj de programare este o tehnică de comunicare standardizată, pentru transmiterea instrucţiunilor către un computer. Un limbaj de programare are definit un set de reguli sintactice şi semantice (nr: fix ca în limba română, unde avem cuvinte pe care le ordonăm într-un mod anume, formând propoziții/fraze ). Programatorul are posibilitatea să specifice cu ce fel de date va lucra computerul şi ce acţiuni va executa acesta în anumite situaţii precizate.
via Wikipedia
Peste 700 de mii de participanți români
Așadar, Hour of Code este șansa noastră, a tuturor, să învățăm o nouă limbă străină: programarea! O șansă care apare ca un cadou ajuns ceva mai devreme de la Moș Crăciun pentru că în România, Hour of Code a început de pe 7 Decembrie și se încheie duminică, 13 Decembrie.
Unii dintre cursanții Hour of Code
Până acum, peste 700 de mii de persoane au urmat unul dintre tutorialele de o oră, împrietenindu-se cu tehnologia și calculatoarele. Mulți dintre aceștia abia au îvățat să își scrie numele corect! Ceea ce mi se pare admirabil și o dovadă reală a faptului că Hour of Code este accesibil oricui. E adevărat că cei mici abia au așteptat să facă altceva pe lâgă orele de citire și matematică, mai ales că tutorialele puse la dispoziția de organizatori au fost construite cu teme din Star Wars, Minecraft și Regatul de Gheață!
Hour of Code (Ora de Programare) este o mişcare globală ce a atins zeci de milioane de elevi si studenţi din peste 180+ de ţări. Oricine, oriunde poate organiza un eveniment Hour of Code. Tutorialele de o oră sunt traduse în peste 40 de limbi. Nu ai nevoie de cunostințe speciale și poți să ai între 4 și 104 ani.
de aici
Continuarea pe: blog.umblat.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii