Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

umblat.ro Trenul Regal - catwalk pentru o zi

ro

06 Mar, 2016 13:44 3304 Marime text

Cel mai lung catwalk. 400 de invitaţi, vedete şi fashion addicts. Un spectacol de modă fără precedent în România, în cadrul căruia peronul celebrului Tren Regal, garat în remiza speciala CFR Mogoşoaia, a fost transformat preţ de câteva ore în catwalk.

Toate această înşiruire de fapte şi cifre e o transpunere seacă a unuia dintre cele mai mari şi originale evenimente dedicatei modei, ce au avut loc la început de primăvară. S-a întâmplat joi, 3 martie şi a purtat semnătura designerului Stephan Pelger, promotor al bunului gust vestimentar şi al conceptului de glamour prin intermediul colecţiilor sale apreciate de toată lumea.

Mătase naturală, voal transparent, broderie şi motive florale, în noua colecţie semnată de Stephan Pelger

Fraza asta e fix din comunicatul de presă, dar e cum nu se poate mai adevărată. Stephan este unul dintre puţinii designeri de la noi care chiar face modă. Şi spectacole de modă. Fashion sau cum vreţi să îi mai spunem, nu înseamnă ţac-pac, am decupat aici, am cusut dincolo şi uite ce frumoasă vestuţă am făcut eu. Nununu. Stephan tocmai ne-a arătat ce înseamnă moda, atunci când ea este dusă la nivel de artă. Cât de frumos a construit designerul român un întreg concept, care să îmbine cadrul perfect şi ambianţa ideală, pentru lansarea colecţiei botezată Orient Express, dedicată sezonului toamnă-iarnă 2016-2017.
 

Noua linie vestimentară semnată Stephan Pelger excelează prin opulenţă, materiale şi tăieturi îndrăzneţe. Sub bagheta creativă a designerului, piesele vestimentare ale colecţiei au fost realizate folosind materiale precum mătasea naturală, blănuri, voal transparent, brocart opulent, broderie elegantă, completate cu cristale strălucitoare. Stephan Pelger a folosit motivele florale inclusiv ca pictură manuală, realizată pe voaluri diafane.

din comunicatul de presă

Una dintre ţinutele prezentate în cadrul colecţiei Orient Express

Ideea unui fashion show, care să aducă în prezentul nostru gri, un pic din sofisticata şi eleganta lume a călătoriilor cu vechiul Orient Express a reuşit să surprindă şi datorită colaborării cu artistul Codrin Mircea.

Continuarea pe blog.umblat.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii