#citeșteDobrogea Jean Tița Bibu - o minunată lecție de viață și un exemplu de caracter!
-
Jean Tița Bibu ar fi împlinit azi 64 de ani
La 11 iunie 1957, se năștea regretatul violonist constănțean Jean Tița Bibu, cel care a iubit cu pasiune muzica și viața, trăind și cântând cu bucuria omului împlinit, iubitor de semeni.
A copilărit la Istria, unde bunicul i-a făcut prima vioară din lemn, trezindu-i dorința de a studia acest instrument minunat, care avea să-i marcheze întregul parcurs existențial. Prin urmare, în clasa I, și-a rugat mama să-l ducă la cursurile de vioară.
A absolvit Liceul de muzică în 1976 și s-a angajat în orchestra Teatrului Liric (devenit mai apoi Opera Constanța), fiind și colaborator al Filarmonicii „Marea Neagră”, cu care a participat la numeroase turnee în țară și străinătate.
A urmat, în paralel, cursurile Facultății de drept a Universității „Spiru Haret” și, ambițios, vreo două decenii mai târziu, și-a luat o diplomă și de la Facultatea de arte a Universității „Ovidius” din Constanța.
Toți cei care l-au cunoscut și-l amintesc ca o figură luminoasă, mereu pozitiv și zâmbitor, înconjurat de prieteni, veșnic însoțit de vioară, cu care a încântat publicul timp de patruzeci de ani.
Dincolo de scenă, maestrul a ținut să iasă cu muzica sa în întâmpinarea publicului. A apărut în nenumărate emisiuni televizate și a cântat, împreună cu cvartetul său, la evenimente organizate în cele mai diverse locații, încercând să învețe publicul larg ce înseamnă muzica de calitate, entuziasmul și dragostea de viață.
A ars ca o flacără și, din păcate, s-a stins pe 13 octombrie 2016, la doar 59 de ani, răpus de o boală necruțătoare.
A rămas însă viu în sufletele celor care au avut privilegiul să-l cunoască - o minunată lecție de viață și un exemplu de om care și-a împlinit misiunea!
Citește și:
#citeșteDobrogea: Jean Tița Bibu – un om și o vioară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp