#citeșteDobrogea Mănăstirea Sf. Apostol Andrei, locul de unde a plecat apostolul nostru național
04 Sep, 2024 17:00
04 Sep, 2024 17:00
04 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1190
Marime text
- Uneori simțim nevoia să fim mai aproape de Dumnezeu, să găsim acel loc sfânt unde OMUL să intre în comuniune cu divinitatea. Dobrogea abundă în astfel de lăcașe religioase, dar la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei găsești un cadru natural cu totul aparte, cu coline împădurite unde te poți refugia de arsița verii.
Localizare
Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din județul Constanța este unul dintre cele mai importante și venerate lăcașuri de cult ortodoxe din țară. Ea este situată la marginea localității Ion Corvin, la aproximativ 4 km distanță de aceasta. Mănăstirea a fost construită în apropierea peșterii considerată tradițional drept locul unde Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a trăit și a propovăduit creștinismul în Scythia Minor (Dobrogea de astăzi). La Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei se ajunge ușor, accesul se face de pe DN3, conexiunea până la aceasta fiind realizată printr-un drum local construit relativ recent.
Scurt istoric
Mănăstirea este strâns legată de tradiția creștină conform căreia Sfântul Apostol Andrei a fost primul care a adus creștinismul pe teritoriul actual al României, undeva în jurul anului 60 d.Hr. Peștera Sfântului Apostol Andrei este considerată locul unde acesta a trăit și a predicat. De-a lungul timpului, locul a devenit un important centru de pelerinaj.
În perioada medievală, peștera a fost abandonată și a căzut în uitare, dar a fost redescoperită în secolul al XX-lea. Peștera a fost descoperită în anul 1918, de Jean Dinu, un important învățător constănțean care călătorea prin această zonă și care a întemeiat celebrul gimnaziu de la Adamclisi. La acel moment locul era acoperit de vegetație, copacii ajungeau până aproape de intrarea în peșteră, intrarea era mult mai mică, iar intrarea în grotă era complet deteriorată. Pe locul peșterii, între anii 1943 și 1944, s-a construit un paraclis, iar în 1990 au început lucrările de restaurare și extindere, rezultând actuala mănăstire. În apropiere se află și un izvor cu toate că zona este lipsită de apă, însă tradiția spune că Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul în stâncă și astfel a luat naștere sursa de apă.
Sfânta mănăstiredevine un punct major de pelerinaj pe 30 noiembrie, când se sărbătorește hramul mănăstirii, Sfântul Apostol Andrei. Mii de credincioși din toată țara vin să se roage și să participe la slujbele speciale oficiate cu această ocazie.
Mănăstirea „Sfântul Andrei” este un simbol al creștinismului în România și un loc de mare importanță spirituală pentru ortodocșii români. Vizitatorii sunt atrași nu doar de semnificația religioasă a locului, ci și de frumusețea naturală a zonei, aflată în inima Dobrogei, o regiune cunoscută pentru peisajele sale sălbatice și istoria sa veche. Tu ai fost la Mănăstirea Peștera Sfântul Andrei? Dacă nu ai fost, degrabă trebuie să mergi..!
Despre Claudia Ilie
LicențiatăînGeografie - Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca;
Doctor îngeografieșicursuripostuniversitare - Universitatea din Oradea, Universitatea din București;
Profesor titular încadrulLiceuluiTeoretic „NicolaeBălcescu“ Medgidia;
Metodist, responsabil de Cerc pedagogic șimembruînConsiliulConsultativ (I.S.J. Constanța);
Autoare a maimultorlucrărișistudiidespreMedgidia, despre Dobrogea șidespreclimatologie;
Autoare a unorstudiișicărți de metodicăși de management;
Participare la simpozioanejudețene, naționaleșiinternaționale;
Implicareaînscriereaunorproiecte ERASMUS + șimobilitateîn state ale UE.
Citește și:
#citeșteDobrogea MILA 23, poatecelmaifermecător sat din Delta Dunării
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii