Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restaurantul Bunătăţuri şi plăcinte, un loc cu decor tradiţional şi preparate reci (galerie foto)

ro

29 Jun, 2015 00:00 5798 Marime text
Oriunde priveşti, pe faleză vezi o terasă, un restaurant, o covrigărie sau o şhaormerie. Am luat la pas faleza, iar decorul cu ceaune şi oale tradiţionale din mijlocul terasei m-a făcut să intru în restaurantul Bunătăţuri şi plăcinte, situat în zona Cazinoului din Mamaia. S-a întâmplat pe la 14.00, oră la care mulţi iau masa, dar localul era aproape gol.
 
Totul arăta bine, la locul lui, cu o mini-bucătărie în care se prepară pizza, în centrul terasei, şi decoruri ca la bunica acasă. Unele mese au bănci-balansoar şi te poţi legăna în timp ce admiri frumuseţile tradiţionale din jur. Deschid meniul şi observ că preţurile sunt bune pentru toate buzunarele, iar preparatele, pentru toate gusturile. Găsesc în meniu mic dejun cu preţuri cuprinse între 15 şi 18 lei, salate cu 18 lei, grătare cu preţuri cuprinse între 4 lei şi 85 de lei, preparatele din peşte costă între 15 şi 60 lei, garnitura are preţuri pornind de la 7 lei, iar pe un desert poţi da între 10 şi 22 de lei. Un suc sau o cafea costă 7 lei, pe o bere poţi da până la 15 lei, iar pe o limonadă, 12 lei.
 
Ospătarii sunt amabili, zâmbitori şi rapizi. La recomandarea lor, am comandat meniul zilei. Acesta era compus din ciorbă à la grec, tocăniţă de pui şi un suc, costând doar 16 lei. Comanda a venit repede, însă nu pot spune că am avut parte de cel mai delicios meniu. Din ciorbă, carnea lipsea aproape complet, iar felul doi era mai mult rece. În plus, tocăniţa de pui avea doar o aripioară, insuficient pentru un asemenea preparat.
 
Cum a fost deci experienţa la restaurantul Bunătăţuri şi plăcinte? Cu mult loc pentru îmbunătăţiri. E trist că, la un restaurant care se doreşte a fi unul cu specific românesc, cel mai bun preparat la un prânz simplu de executat a fost salata de varză. Nota de plată nu a fost enormă, dar puteam mânca, de aceşti bani, calitativ şi cantitativ, la alte restaurante din oraş.
 
Recomandăm să se umble puţin pe la meniu, să fie oferite produse calde, aşa cum e normal, şi grijă la
ce iese din bucătărie, deoarece clientul va plăti, dar, dacă nu e mulţumit, a doua oară nu se va mai întoarce nici dacă mâncarea este gratis.
 
În rest, sunt de apreciat locul accesibil, decorul şi muzica bine aleasă, precum şi grupurile sanitare, care sunt curate. Deocamdată, doar pentru asta îi pot lăuda.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul funcţionează pe societatea 24 - 25 Day SRL. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 27 iunie 2015, societatea a fost înfiinţată în anul 2007, cu sediul în Bucureşti, ocupându-se de „activităţi de servicii anexe transporturilor aeriene“. Asociaţi şi administratori în firmă sunt Milea Gabi Tudoraşcu şi Gilbert-Eduard Tudoraşcu.
 
Potrivit vrajitorul.eu, la finele anului 2014, 24 - 25 Day SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 512.342 de lei, un profit de 50.507 lei şi doi salariaţi. Se poate observa o creştere faţă de cifra de afaceri înregistrată la finele anului 2013, care a fost de 336.048 de lei. Tot atunci, profitul declarat a fost 0, iar numărul salariaţilor - patru.


Informaţii utile
 
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Bunataturi-si-Placinte/
Locuri de parcare: Da
Wi-Fi: Da
 
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gabi 21 Aug, 2015 16:50 M am simțit excelent , muzica lautareasca, Mancare buna ca la mama acasa. Felicitari
  • ana 10 Jul, 2015 10:34 Nu recomand! mi-am comandat un snitel cu cartofi taranesti si o salata de varza, snitelul fusese congelat, ranced, cartofii taranesti erau uscati si pareau reincalziti varza era uscata si amaruie, am intrebat serverul ce se intampla cu mancarea, acestuia i-a parut rau dand vina pe bucatari si mi-a spus sa nu mai revin! Mai bine manancati de la fast food!
  • Tiberiu 04 Jul, 2015 21:18 Am fost împreuna cu familia , m am simțit foarte bine, Mancare ca la bunica acasa. Bravo