Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restaurantul „La balansoar“ din Mamaia şi-a pierdut popularitatea de care se bucura acum câţiva ani (galerie foto)

ro

25 Jun, 2014 00:00 13544 Marime text
Când proprietarii restaurantului „La balansoar“ din staţiunea Mamaia au venit cu ideea ca leagănele să înlocuiască scaunele, ineditul i-a atras pe cei mai mulţi turişti. Terasa frumos amenajată şi preparatele deosebite au determinat stabilirea unor preţuri destul de piperate.
La câţiva ani de la inaugurarea acestui local, nimic nu e schimbat, parcă s-a cam pus praful „La balansoar“. Şi la propriu, şi la figurat. Spun asta pentru că atât masa cât şi leagănul în care am stat erau cam prăfuite în momentul în care am ajuns acolo, dar şi pentru că totul e la fel ca la început, clienţii nu se mai îngrămădesc şi preţurile nu se mai justifică.


Pastele, salatele şi preparatele din pui, peşte şi fructe de mare costă între 17 şi 38 de lei şi vin în porţii mici, dar frumos aşezate pe platouri. Specialităţile restaurantului pornesc de la 16 lei pentru un desert, cum ar fi cannelloni cu mousse de ciocolată, şi ajung până la 140 de lei, pentru un platou haiducesc pentru patru persoane. Pentru preparatele din carne de vită, scoţi din buzunar minimum 40 de lei, iar pentru una dintre puţinele sortimente de pizza, între 13 şi 25 de lei. Oferta de băuturi este mult mai diversificată, fiind servite de la băuturi răcoritoare, cocktail-uri alcoolice şi non-alcoolice, fresh-uri, limonade şi preparate pe bază de cafea, până la bere, votcă, tequila, rom, bitter, whiskey şi cremă de whiskey, băuturi digestive, gin şi vermut. De asemenea, în meniu veţi găsi diverse sortimente de vinuri, de la cinci crame diferite, cu preţuri cuprinse între 32 şi 78 de lei. Mi-a plăcut propunerea „Meniul Zilei“, ce cuprinde ciorbă, felul principal şi desertul la 17 lei, dar nu înţeleg de ce oferta nu mai este disponibilă după ora 18.00.

Servirea a fost în regulă şi, deşi am aşteptat aproximativ 20 de minute doar pentru a mi se lua comanda, totul a mers mult mai repede după aceea. Grupurile sanitare sunt foarte mici, ţinând cont de capacitatea pe care o are restaurantul. În schimb, am apreciat faptul că există un spaţiu special amenajat, unde copiii se pot juca în siguranţă, sub supravegherea părinţilor care se află pe terasă.
Potrivit datelor înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Restaurantul „La balansoar“ funcţionează pe societatea Neoturism SRL, cu sediul social în municipiul Craiova, strada Fraţii Goleşti, înfiinţată la data de 15 februarie 2008. Firma o are ca unic asociat şi administrator pe Georgeta Aranghel, al cărei nume mai apare implicat şi în societatea Dorvita SRL, ce desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. În Monitorul Oficial 4703/2008, este înregistrată înfiinţarea primului punct de lucru în staţiunea Mamaia, zona A3, terasa 15,16, judeţul Constanta, iar în Monitorul Oficial 5521/2008, este consemnată crearea unui alt punct de lucru în zona Mamaia Complex Cazino Constanţa, judeţul Constanţa. În aprilie 2010, societatea a înfiinţat cinci puncte de lucru, în Mamaia, după cum urmează: unul în zona Aurora, terasa Aurora, unul în zona Cazino, terasa 6, unul în zona Sat Vacanţă, Luna Park, lot 1, unul în zona Radio Vacanţa, Bufet Felix, şi unul în zona Complex Cazino II. Toate acestea au fost închise la data de 14 octombrie a aceluiaşi an. De-a lungul anilor, aceste puncte de lucru sau doar o parte dintre ele au fost deschise în staţiunea Mamaia primăvara şi închise toamna târziu.
La sfârşitul anului 2012, societatea a declarat o cifră de afaceri de 576.005 lei, un profit net al exerciţiului de 1.164 de lei şi un număr mediu de 18 salariaţi.

Informaţii utile

Adresa: bulevardul Mamaia nr. 284, Constanţa
Facebook: https://www.facebook.com/pages/La-Balansoar/190355037679166
Site: http://www.labalansoar.ro
Telefon: 0745 230 594
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Sandu Urania 03 Sep, 2017 15:26 Cel mai prost loc unde se poate manca ,nu va recomand,portiile mici fara gust ,servire proasta ,timp de asteptare foarte mare,chelnerita foarte suparata pe viata ,vine ciorba nu avem chifle ,la pizza nu mai avem branza ....etc,etc
  • Vali 14 Aug, 2017 00:12 Cel mai prost loc unde am mâncat.Meniul este doar sa te uiti la poze.Puteau sa il faca alb negru si il coboram noi cat timp asteptam sa ne servească cineva
  • Mihai 06 Aug, 2017 09:56 Nu va recomand acest restaurant. Portiile sunt mici si gustul nu exceleaza. Si balansoarele scartie.