Averea Movileştilor Sever Movilă, demn urmaş al tatălui său (Vl) (galerie foto+document)

 

Una dintre personalităţile localităţii Eforie Sud a fost, fără îndoială, Sever Movilă, cel de-al doilea fiu al lui Ioan Movilă. Îl evoca, în 1999, pentru cartea „Techirghiol pentru Europa”, o locuitoare, Valentina Radu, născută în 1929, în Carmen Sylva - Techirghiol. Câteva pagini scrise mărunt cu aceste amintiri extrem de emoţionante se păstrează şi astăzi în fondul documentar al autorilor cărţii.
 
„Tatăl meu, Petre Radu, a fost administratorul fabricii de sifoane şi ape minerale din cadrul Societăţii anonime Movilă - Techirghiol, de la începuturi până în 1939. Şi mama, Galinia Radu, a lucrat în serviciul lui Sever Movilă, pe care îl descria totdeauna cu plăcere şi respect. Era un bărbat bine făcut, înalt, frumos, locuia cu soţia în timpul verii într-o vilă din spatele Cazinoului, numită «Pisica de mare». Deşi avea trei limuzine, cu trei şoferi, prefera mersul pe jos, pentru a observa toate aspectele gospodăreşti ale staţiunii.
 
Pomii i-a adus din Franţa, măslini, migdali, chiparoşi, salcâmi, proiectanţii şi arhitecţii care lucrau aici erau cei mai vestiţi. Avea seră proprie, avea cărămidărie, a ridicat cămin pentru bătrâni, cantină pentru copiii săraci. La intrarea în parcul din faţa hotelului «Movilă», la şoseaua principală, a construit o poartă monumentală, cu doi lei imperiali, supranumită, după lucrarea lui Brâncuşi, «Poarta Sărutului». Nu aştepta fonduri de la stat, tot ce construia era din profitul staţiunii, reinvestit.
 
La început, Carmen Sylva nu avea şcoală primară şi până s-a construit, din banii lui Sever Movilă, ea a funcţionat în vila lui Nicolae lordănescu, salariatul lui Sever Movilă, căruia acesta din urmă îi plătea chirie. A construit un dispensar mare şi modern care cuprindea nu doar săli de consultaţii, ci şi locuinţă pentru medic, staţionar, bucătărie. Clădirea se păstrează şi astăzi, se numeşte «Casa de piatră» şi este o tabără de vară amplasată la şoseaua spre Tuzla. Sever Movilă i-a ridicat tatălui său, în semn de omagiu, o statuie în bronz care, la început, a fost amplasată pe coasta de deasupra digului mare. Schimbându-se timpurile, statuia a fost dată jos şi a zăcut zeci de ani în curtea primăriei, până când a fost repusă la loc în scuarul din faţa hotelului «Parc».
 
Înainte de naţionalizarea din 1948, Sever Movilă şi-a donat averea CFR-ului, ministru fiind în acea vreme Gheorghe Gheorghiu-Dej.”

Donaţia

Ioan I. Movilă a fost şi un mare iubitor de artă. Colecţiile sale de tablouri româneşti şi străine, adunate cu mari jertfe, avea intenţia să le adăpostească în capitală, într-un „templu al artei“. Soarta nu i-a permis să-şi împlinească această dorinţă.
 
Mai târziu, Elena I. Movilă, împreună cu fiul său Sever Movilă, au donat Pinacotecii municipiului Bucureşti, din bulevardul Lascăr Catargiu, 66 de pânze. În acelaşi timp, a donat Primăriei municipiului, pentru muzeul comunal, 21 de tablouri cu caracter istoric-documentar.
 
Ca omagiu pentru colecţionarul dispărut şi pentru donatori, Al. Donescu, primarul capitalei, a dispus ca două săli din Pinacoteca municipiului să poarte numele Ioan I. Movilă. Dintre lucrările de mare valoare donate statului, amintim: „Scenă casnică“, de Brekelenkamp Quiryn (şcoala olandeză, sec. al XVIII-lea); „Une mere“, de Beauquesne Wilfrid (şcoala franceză, sec. al XIX-lea); „Moutons sortant d-un bois“, de Charlier Jacques (şcoala franceză, sec. al XVII-lea); „Concert în familie“, de Coque Gonzales (şcoala flamandă, sec. al XVII-lea); „Madona“, de Corti Camille (şcoala italiană, sec. al XIX-lea); „Musulman“, atribuit lui Dietrich J.; „Intimitate“, de Karlowsky Barthelemy, (şcoala maghiară, sec. al XIX-lea); „Târg rusesc“, de Klein (Varşovia, 1842), „Peisaj“, atribuit lui Lorraine Claude (şcoala franceză, sec. al XVII-lea); „La rugăciune“, de Luini Bernardino, (şcoala italiană, sec. al XVI-lea), „Des brigands jouant leur proie“, de Van Den Bos (şcoala belgiană, sec. al XIX-lea); „Nobil“, de Munkacsy Michel (şcoala maghiară, sec. al XIX-lea); „Isus Christos“ (şcoala italiană, sec. al XVI-lea), „Darurile magilor“ (şcoala flamandă); „Scenă bahică“ (şcoala flamandă), „Paris în faţa celor trei graţii“, (şcoala franceză); „Madona cu Isus“ (şcoala Murilo); „Portret de femeie“ (şcoala Rembrant); „Esquisse Saint Ambroise defendant au roi Theososius Lentree“, după Rubens; „Jocul cu zaruri“ (şcoala spaniolă); „Martirajul sfântului Ioan“ (copie după Vecelli Tiziano) - originalul acestei opere a fost ars; „Trandafirii“, de Alpar Paraschivescu; „Doamna cu scrisoarea“, de Henţi Sava; „Nud“, de G.D. Mirea, şi celebrul tablou „Evreul galiţian“, de marele nostru Nicolae Grigorescu, prin care geniul său creator a fixat adevărata expresie a artei noastre naţionale.

 
Iată deci cum seria marilor noştri donatori de artă, începând cu Th. Aman şi Atanasiu Simu, creşte cu numele nobilului donator cu sufletul atât de mare şi generos care a fost Ioan I. Movilă.
 
Am reprodus din cronica semnată de sculptorul Teodor Burca, „Conservatorul pinacotecii municipiului Bucureşti”, în Calendarul Universul 1938, paginile 57-58.
Familia a deţinut şi o extraordinară colecţie de manuscrise vechi - între care una dintre primele Pravile ale lui Vasile Lupu, precum şi monede vechi. Toate au fost donate Academiei Române.

Un serial fără final

Am fost întrebată, deunăzi, ce urmăresc cu acest serial. Pe cine vizez şi cu ce scop. Nu, domnilor, nu mai vizez pe nimeni! De prea mulţi ani, justiţia se chinuie să facă lumină în problema retrocedărilor frauduloase în care se regăseşte şi averea Movileştilor. În anul 2005, am pus la dispoziţia unui ofiţer de poliţie, conform procesului-verbal încheiat între noi, tot setul de documente pe care l-am primit de la Ivona Movilă. 62 de piese! Ce a făcut cu ele şi cine le-a folosit în aflarea adevărului rămâne tot problema organelor de cercetare.
 
Recapitulând datele din acest serial, în memoria lui Ioan Movilă, ctitorul unui oraş balnear, se află în prezent: o statuie ridicată, prin subscripţie publică, o stradă din Bucureşti şi una din Eforie Sud care-i poartă numele, chipul lui reprezentat pe tabloul votiv şi cavoul din  biserica din Eforie Sud. Ce nu mai există: clădirea băilor, în stilul secolului al XIX-lea european, placată cu majolică azurie, ce ar fi constituit mândria oricărei ţări civilizate, care a fost demolată, azilul de bătrâni creat şi donat de soţia sa, Elena Movilă, ocupat parţial de Sfatul Popular, apoi în întregime, iar bătrânii, alungaţi. Şi în ziua de azi, Primăria oraşului Eforie ocupă clădirea destinată bătrânilor.
 
Donaţia colecţiei de tablouri făcută către Pinacoteca municipiului Bucureşti de către Elena Movilă şi nerespectarea clauzei de a strânge pânzele în două săli numite „Ioan I. Movilă” au dus la dispersarea unei părţi din colecţie.

 
În perioada 1945 - 1989, numele lui Ioan I. Movilă a constituit o grea povară pentru urmaşii săi. Iar după 1990, povara a preluat-o integral nepoata sa, Ivona Movilă, ultimul urmaş al familiei, a cărei urmă a rămas doar în mormântul găzduit în curtea bisericii din Eforie Sud, cu numele scris însă greşit, şi în galeria cetăţenilor de onoare ai localităţii.
 
Nimic din ce a fost proprietatea Movileştilor nu a revenit acestora. Ivona Movilă şi, de altfel, toţi din neamul ei au murit săraci, umiliţi, bolnavi.
 
Demersul nostru jurnalistic se adresează autorităţilor responsabile pentru recuperarea memoriei fondatorului staţiunii: prin el solicităm inscripţionarea caselor de patrimoniu cu numele arhitectului şi al proprietarului dintâi, îndreptarea erorii de pe crucea Ivonei, revenirea la denumirea Techirghiol - Movilă dacă nu a staţiunii, cel puţin a băilor reci, cinstirea faptelor de ţară ale lui Ioan Movilă printr-un simpozion sau printr-o conferinţă, anul viitor împlinindu-se 170 de ani de la naşterea acestuia.
 
În acest sens, depunem mărturie scrisoarea pe care ne-a expediat-o Ivona Movilă imediat după sărbătoarea centenarului staţiunii Techirghiol, organizată de sanatoriul condus de dr. Vlad Moraru, şi lansarea monografiei „Techirghiol pentru Europa”, la care a fost invitată de onoare. Ivona ne scria atunci: „A fost superb dacă nu ratam o ocazie unică şi irepetabilă: aceea de a cere, în plen, să fie restituit numele adevărat al oraşului Techirghiol. Niciunul din noi nu vom mai participa la al doilea centenar decât poate privind cu luneta din lumea umbrelor spre pământ.”
 
Iar primarului localităţii Techirghiol îi expedia o altă scrisoare:
 
„Sunt Ivona Movilă, nepoata lui Ioan I. Movilă. La aniversarea a 100 de ani de la întemeierea staţiunii Movilă - Techirghiol, familia Movilă a primit o semirecunoaştere oficială, postcomunistă, datorită excelenţilor ziarişti, istorici, oameni de litere doamna Aurelia Lăpuşan şi domnul Lăpuşan.
 
Am aşteptat ca factorii de răspundere să completeze evenimentul cu ceea ce a fost recunoscut pe plan naţional şi internaţional din 6 septembrie 1924: NUMELE STAŢIUNII. Atunci s-a bătut monedă, marcând pentru totdeauna întemeierea staţiunii Movilă Techirghiol. Pe monedă stă gravat: «Fondatorul staţiunei balneare Movilă Techirghiol, Ioan Movilă.» În centru este gravat bustul întemeietorului. Pe verso: «XXV ani de la întemeierea Staţiunei balneare Movilă-Techirghiol: 1899/1924, 20 septembrie», deasupra fiind faţada hotelului Movilă.
 
Alături de moneda consacrată ctitoririi şi sfinţirii Bisericii «Sfântul Ioan Botezătorul» din oraşul Carmen Sylva, alături de statuia din bronz de 20 de metri a lui Ioan I. Moviă, alături de planul de parcelare şi citez: «…al locurilor parcelate pe malul Mării Negre şi lacul Techirghiol, proprietatea dlui I. Movilă…», alături de dovezile prezente la tot pasul, nicio persoană care trăieşte pe pământul care aparţine lui Ioan I. Movilă nu are dreptul să ignore sau să conteste acest fapt, cu atât mai puţin factorii de conducere, obligaţi să ştie, să cunoască şi să aplice legile democratice şi Constituţia.
Faptul că acum sunt două oraşe nu schimbă cu nimic situaţia de fapt şi de drept a acestei realizări, plătită cu vieţile familiei Movilă.”
 
Prezentarea adevărului despre drama acestei familii, jecmănite la drumul mare de poftele unor potentaţi ai vremurilor noi, mult lăcomiţi într-o veritabilă reţea a înşelăciunilor, a fost pentru noi o datorie morală. Dorinţele exprimate de ultima descendentă a familiei Movilă trebuie să devină datoria civică a autorităţilor. Iar justiţiei îi rămâne să aplice legea, fără părtinire şi fără ezitare.