Constanţa de odinioară Averea Movileştilor. Crăciunul deposedărilor (lV)
Constanţa de odinioară: Averea Movileştilor. Crăciunul deposedărilor (lV)
28 Jun, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
6249
Marime text
În Monitorul Oficial (partea I B) nr. 260 din 8 noiembrie 1948 apare detaliat prezentată situaţia averii Movileştilor, inventariată după naţionalizare. Ea nu a fost confiscată, conform noii legi, ci, paradoxal, lăsată Ministerelor Afacerilor Interne şi Agriculturii. Și nu la această dată, ci mult mai devreme, la 26 decembrie 1945. A doua zi de Crăciun. Blestemul românesc să legi o sărbătoare creştină cu atâta încărcătură sentimentală de gesturi hoţeşti! Perpetuate şi mai târziu!
După cum se poate citi în lista de mai jos, mai multe testamente anterioare acestei date partajaseră pe rând bunurile moştenite de la Ioan Movilă. În plus, Elena Movilă murise în 1944 şi testamentul, la care face referire şi Ivona, nepoata ei, fusese scris anterior acestui an. Când încă nu intraseră comuniştii în ţară! Abia prin Decretul 92/1950, pentru naţionalizarea unor imobile, îi mai găsim pe listă pe Caton Movilă, cu imobilul din bulevardul Filimon Sârbu 19 şi strada Mihai Viteazu 37, Alina Movilă, strada Rodica 92. Semn că doar atâta le mai rămăsese în proprietate?
Lista din Monitorul Oficial cuprinde: „Imobilul din Bucureşti, str. Latină nr. 3, lăsat pentru ¼ părţi indivize, de către def. Elena I. Movilă, prin testament, la Ministerul Afacerilor Interne.
Imobilul din Constanţa, Piaţa Independenţii nr. 15, lăsat pentru ¼ părţi indivize, de către def. Elena I. Movilă, prin testament (clădire compusă din 14 încăperi, parter, mansardă), la Ministerul Afacerilor Interne.
Imobilul din Bucureşti, strada Latină nr. 3, parte indiviză 1/7 din 3/4, lăsat de def. Iuliu Movilă, prin testamentul olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Imobilul din Constanţa, Piaţa Independenţii nr. 15, parte indiviză 1/7 din ¾, lăsat de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul olograf din 26 Decemvrie 1945, compus din parter şi mansardă, la Ministerul Afacerilor Interne.
Lotul nr. 11, în suprafaţă de 1 ha, teren de construcţie, în oraşul Constanţa, bulevardul 1 Mai, fost 8 Iunie, pe malul mării, lăsat de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Lotul din marginea oraşului Constanţa, la punctul «Viile Vechi», pentru construcţii de casă, în suprafaţă de 5.000 mp, lăsat de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul olograf din 26 Decemvrie 1945, în indiviziune cu fraţii testatorului, la Ministerul Afacerilor Interne.
Terenul din marginea de Vest a oraşului Constanţa, la punctul «Viile lui Văraru», în suprafaţă de 4 ha, lăsat de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Lotul nr. 38, situat în cartierul Brătianu, la marginea oraşului Constanţa, în suprafaţă de 4 ha, lăsat de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Terenul de grădinărie, situat la marginea oraşului Constanţa, la punctul numit «Cişmea», în suprafaţă de 4 ha, rămas dela def. Iuliu Movilă, la Ministerul Agriculturii.
Terenul din oraşul Mangalia, judeţul Constanţa, cu construcţiile de pe el, conform inventarului, în suprafaţă de 10.000 mp, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Terenul de casă, situat în oraşul Mangalia, cu construcţiile de pe el, conform inventarului, în suprafaţă de 2.800 mp, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Locul de casă, din oraşul Mangalia, cu construcţia de pe el, conform inventarului, în suprafaţă de 100 mp, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Locul viran, situat în oraşul Mangalia, conform inventarului, în suprafaţă de 1.000 mp, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Afacerilor Interne.
Terenul arabil pentru grădini de zarzavat, în oraşul Mangalia, conform inventarului, în suprafaţă de 12 ha, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Agriculturii.
Terenul pentru grădini de zarzavat, în oraşul Mangalia, la locul «Botul Viilor», în suprafaţă de 1,5 ha, lăsat în indiviziune de către def. Iuliu Movilă, prin testamentul său olograf din 26 Decemvrie 1945, la Ministerul Agriculturii.“
Din punct de vedere istoric, începuse perioada neagră a României. Elita politică şi economică a ţării se afla într-un amplu proces de lichidare structurală, în condiţiile mutaţiilor profunde survenite la nivel politic, economic, social şi cultural. Autorităţile comuniste instalate în martie 1945, impuse prin forţă de victorioasa ţară de la răsărit, făceau, clar, presiuni asupra celor care nu erau din aceeaşi clasă socială.
Fraţii Movilă fuseseră implicaţi în politică, chiar în preajma regelui, invitaţi la sindrofiile Casei Regale, Caton deţinuse un ziar, suficiente motive pentru a scăpa de proprietăţi şi a încerca să reziste la opresiuni. Cele mai multe şi nemeritate revenind Ivonei, ultimul stindard al dinastiei Movilă.
Oricine se poate întreba: ce retrocedări s-au făcut în contul averii lui Movilă? Pe ce documente? Cum au gestionat cele două ministere proprietăţile primite? De ce ele şi nu altele?
Va urma
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii