Constanţa de odinioară Averea Movileştilor. „Cum este posibil ca cineva aflat la limita existenţei să lase totul unui minister şi Academiei?“ (II)

loan Movilă, întreprinzătorul aventurier care şi-a pus la bătaie averea pentru a ridica din nimic staţiunea balneară care să-i poarte numele, a murit, după cum am mai scris, la 13 ianuarie 1904. A fost îngropat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, mult mai târziu, în 1935, osemintele lui fiind aduse la Biserica „Sf. loan“ din Eforie Sud. S-a păstrat amintirea unui bărbat gospodar, întreprinzător, econom până la zgârcenie.
 
Soţia lui, Elena, născută Melisianu, i-a supravieţuit 44 de ani. Soţii Movilă au avut împreună şapte copii: lulius, Sever, Caton, Ecaterina, Felicia, Elena şi Cornelia. Pe umerii lor au rămas grijile moştenirii. Destinul i-a separat cu timpul. Iulius a rămas necăsătorit, deci fără copii; Sever şi Caton, căsătoriţi, dar fără copii; Ecaterina, căsăto­rită cu dr. Mihai larca, a avut un băiat; Felicia, tot fără copii, căsătorită cu Arta Cerchez; Elena, căsătorită cu Grigore Candiani şi, după decesul acestuia, cu avocatul Gr. Thoma. Cu acesta din urmă a avut-o pe Ivona Alina, căsătorită Buzescu, fără copii. Cea mai mică fiică, Cornelia, a fost căsătorită cu Ernest Ciurea, din dragostea cărora s-a născut Marta Ciurea, fără copii, fără familie, decedată.


 
Movilă cumpărase mult pământ. Îl parcelase şi îl vindea avantajos celor care voiau să construiască. Vindea şi construia, îndeletnicire pe care au moştenit-o şi copiii lui.
 
În 1912, moştenitorii defunctului Movilă, adică Sever, Jules, Elena, Felicia Cerchez, Ecaterina Iarca, Cornelia Ernest Ciurea şi Elena Movilă îi vând lui P.G. Petrescu, comerciant din Târgovişte, lotul 3131 din terenul situat în comuna Techirghiol - Tusla, judeţul Constanţa (Carmen Sylva), casa lui Ioan Movilă şi 600 de metri pătraţi. Zece ani mai târziu, aceiaşi moştenitori îi vindeau lui Nicolae Mitulescu 600 de metri pătraţi la Băile Movilă Techirghiol, cu o condiţie: să nu se construiască stabilimente de băi. Să nu existe concurenţă! (Arhivele Statului, fond Primărie Techirghiol, dosar 10/1928, f. 9.)
 
În 1920, a fost creată Societatea Anonimă Movilă - Techirghiol. Actul ei de naştere este autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, la 3 martie. Ea preluase întregul patrimoniu al familiei aflat la acea dată în arealul lacului Techirghiol, precum şi proprietăţile din Constanţa, rămânând în lista de succesiune a lui Ioan Movilă. Parţial, unele dintre ele apar evidenţiate mai târziu, cu ocazia „donaţiilor“ forţate şi a confiscărilor abuzive.



 
Sediul societăţii era la Bucureşti, în pasajul Victoriei, la etajul 3, dispunând de un birou central, care distribuia biletele de tratament, şi de o agenţie turistică. Este sigur că în 1924, când a apărut primul ghid turistic al Constanţei şi al Techirghiolului, eforturile celor doi ziarişti constănţeni I.N. Duployan şi I.Th. Ionescu să fi fost încurajate de unul dintre urmaşii lui Ioan Movilă, fiul mijlociu, Caton. Până la această dată, Caton studiase Dreptul la Iaşi, profesase câţiva ani, apoi îşi luase licenţa de inginer la Toulouse. Mai târziu fondează  la Constanţa un ziar propriu, numit „Pressa“ (la 1 ianuarie 1933, la Constanţa apare „Presa“, organ independent. Cotidian. Prim-redactor, Ion Raţiu; redacţia: strada Carol nr. 51 şi Vasile Alecsandri nr. 9. Director: Caton I. Movilă. Giranţi responsabili: C. Ionescu, G.I. Thoma. Tiparul Institutului de Arte Grafice al Ziarului Presa, strada Carol nr. 51, Constanţa).
 
La 16 aprilie 1926, Societatea Movilă Techirghiol îşi prezenta darea de seamă anuală. Avea un consiliu de administraţie compus din C. Alimănişteanu, V. Alimănişteanu (fruntaş al grupării politico-economice liberale din perioada interbelică), ing. C. Bălteanu, L. Bolomey, Em. Brancovici, Arta Cerchez, dr. M. Ianca, Sever I. Movilă, Mihai Gr. Popescu, ing. M. Rădulescu, membri, ing. Gh. Balş (Gheorghe Balş (1868 - 1934), inginer şi istoric de artă) - vicepreşedinte, avocat L. Ladico, ing. M. Cioc, Horia Pipoş, cenzori, iar avocat Bucur Constantinescu, ing. Sever Cristescu şi Zora Papel, supleanţi.
 
În faţa adunării generale se raporta că au fost respectate preţurile, că s-a construit o clădire cu două saloane mari pentru sudaţie şi 12 „cabine moderne pentru cataplasme“, că aripa dreaptă din stabilimentul băilor a fost transformată în cabină de lux cu faianţă pe pereţi şi dale de mozaic, precum şi căzi de mozaic. S-au dublat uşile la camerele hotelului „Movilă“ şi s-au pus obloane la ferestre, au fost renovate părţi din mobilier, pentru uzina electrică s-a cumpărat un motor de 80 de cai putere, astfel că „am asigurat pentru câţiva ani iluminatul atât în exterior, cât şi la vilele particulare“.
 
Faleza fusese luată în concesiune, pe termen de 50 de ani, de la Ministerul Domeniilor, iar pe toată întinderea proprietăţii s-au plantat pomi şi s-au adus flori pentru străzile marcate în planul de amenajare a staţiunii, ca şi pentru parcurile de pe malul mării. Arborii proveneau din cele două pepiniere, una la mare, alta spre Tuzla, care asigurau materialul dendrologic necesar.
 

Era o perioadă de avânt economic, căci „cererile de terenuri pentru construcţii sunt în creştere, astfel că în anul expirat am vândut 106 parcele noi faţă de 20 vândute în 1924. Aceasta face ca să avem 72 vile noi, construite în 1925. După cum vedeţi, domnilor acţionari, staţiunea dumneavoastră este în plin progres şi faptul că pe fiecare an se construieşte din ce în ce mai mult ne dovedeşte pe de o parte eficacitatea şi încrederea ce o are publicul vizitator în băile de Techirghiol şi în al doilea rând faptul că vizitatorii români preferă din ce în ce mai mult băile din ţară“ (Arhivele Statului Constanţa, fond Primăria Techirghiol, dosar 14/1926, f. 45).
 
Ioan Movilă cumpărase mult teren în zonă. Un plan aprobat cu decizia Prefecturii Constanţa nr. 7007 din 27 iunie 1928 cuprindea loturile parcelate pe malul Mării Negre şi pe malul lacului Techirghiol pe care societatea le vindea cu plata în patru ani sau 16 rate trimestriale.
 
Staţiunea balneară şi climaterică Carmen-Sylva Techirghiol-Movilă, aparţinând societăţii anonime cu acelaşi nume din Bucureşti, avea o plajă situată între mare şi lac şi mai ales lacul Techirghiol. Patrimoniul staţiunii este constituit din hotel „Movila“, o clădire monumentală, cu parter şi două etaje, 80 de camere şi o impresionantă sală de teatru, hotel „Băilor“, parter şi etaj, 50 de camere şi stabiliment de băi, hotelul „Nou“, cu două etaje şi 32 de camere cu instalaţii moderne de băi, o sală de aşteptare, un parc cu vedere spre lac, o farmacie, medici, stomatologi, telegraf, poştă şi telefon.
 
Povesteşte Ivona pentru monografia „Techirghiol pentru Europa“, lucrare pe care am semnat-o în 1999 împreună cu Ștefan Lăpuşan, declaraţie audio înregistrată şi păstrată în arhiva redacţiei: „La moartea bunicului şi la deschiderea succesiunii, pasivul averii lui era de peste 1,5 milioane de lei aur. Dar au apărut repede creditorii şi şi-au cerut drepturile. Cu ce să fie plătiţi? Cu bunurile rămase. Prima deposedare - Casa mare a familiei, din Bucureşti, strada Popa Petre. Avea havuz, ornamente preţioase, s-a vorbit mult de ea. Ai mei s-au trezit într-o casă modestă din strada Latină nr. 3. Bunica mea, Elena Movilă, împreună cu Sever Movilă aveau un bun de patrimoniu extrem de valoros - colecţiile de tablouri, monede şi manuscri­se. Mai multe considerente i-au obligat să le depoziteze la Pinacoteca municipiului Bucureşti, a Primăriei Bucureşti, dar fără acordul celorlalţi moşte­nitori. Aceştia, deja sărăciţi, au refuzat să mai doneze colecţia de pictură şi eu mă aflu de peste 18 ani în tratative şi de patru ani în procese, întâi cerând să fie respectate clauzele menţionate în actele bunicii şi apoi să validez donaţia în numele familiei. Din păcate, m-am izbit de indiferenţa primului ministru democrat al culturii, Andrei Pleşu, apoi de nepăsarea lui Marin Sorescu, pe care îl cunoscusem personal, ceilalţi au fost lipsiţi de impor­tanţă.
 
La ora actuală suntem într-o profundă discrepanţă de vederi cu lon Caramitru asupra patrimoniului cultural al Româ­niei. Consider că această atitu­dine jigneşte profund numele şi familia Movilă.
 
Bunica mea şi cu lulius Mo­vilă stăteau mai departe în casa din strada Latină 3. Mai păstrez de la bunica testamentul scris şi un buletin oficial din care rezultă că a lăsat Ministerului Afacerilor Interne terenuri şi case. E greu de înţeles de ce! Cum este posibil ca cineva aflat la limita existenţei să lase totul unui minister şi Academiei? Presupun că s-au făcut mari presiuni asupra ei. lată, din Constanţa dona imobilul din piaţa Independenţei 13, compus din 14 încăperi, parter şi mansardă, sau din Lazu, un teren de 4 ha. În testamentul ei original, pe care îl am, nu figurează aceste bunuri ca donate“.
 
Familia Movilă deţinuse şi o extraordinară colecţie de manuscrise vechi, între care una din primele „Pravile“ ale lui Vasile Lupu, precum şi numismatică, toate donate Academiei Române.
 
La 20 martie 1940, Elena Movilă transmitea către Academia Română un testament olograf.  Prin acesta, semnatara dispunea în favoarea Academiei de cotizarea disponibilă a averii sale astfel cum ar fi rezultat din vânzarea caselor din Bucureşti, str. Latină 3, împreună cu tot locul lor, cum şi a prăvăliilor situate în Constanţa, Piaţa Independenţei (azi, Ovidius) nr. 15, însărcinându-l pe fiul său, Sever Movilă, executor testamentar, „să caute pe cât posibil să obţină maximum de preţ, căci ambele aceste imobile au poziţie foarte avantajoasă“. Din suma cuvenită, Academia urma să cumpere efecte de stat al căror venit era lăsat fiilor Elenei, Sever şi Caton, pe toată durata vieţii acestora. După moartea lor, efectele constituiau parte cuvenită Academiei Române.
 
În amintirea lui Ioan Movilă, fondatorul băilor de la Techirghiol Movilă, ele urmau să formeze un fond numit „Fondul Elena şi Ioan Movilă“, destinat ajutorării şi întreţinerii unui azil de bătrâni în Carmen Sylva, „fără distincţiune de naţionalitate şi religie, destul să fie fii ai ţării, născuţi şi crescuţi în ţară“, legatul fiind primit sub beneficiu de inventar de Academia Română abia peste trei ani.
 
Despre această decizie a Elenei Movilă privind o parte din averea ei se regăsesc informaţii în volumul „1940. Un an din istoria Academiei Române“, autor, Dorina N. Rusu, apărut sub auspiciile Centrului de istorie şi Civilizaţie Europeană Iaşi, coordonator, Gheorghe Buzatu, editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011.
 
Va urma.