Constanţa de odinioară Idealul primarilor de altădată - şcolile să fie „templu al culturii naţionale şi o podoabă a oraşului“ (galerie foto)

 
Inaugurarea ei se face „într-o atmosferă de adevărată sărbătoare“. Clădirea aparţinea oraşului, cu o sală mare „pentru 100-150 elevi“ şi trei camere mici, şcoala fiind cunoscută sub numele de Şcoala primară de băieţi nr. 1. Prima lecţie din abecedarul pentru învăţarea limbii române a fost predată de institutorul Costache Petrescu. Şcoala a avut, pentru început, ca mobilier „3 catedre din brad, 3 table negre, 9 table mici, 19 bănci de brad cu şase locuri fiecare şi un orologiu“ (Boncu, C., Constanţa, „Contribuţii la istoricul oraşului“, p. 84).
 
În anul următor, el a înfiinţat din propria iniţiativă o şcoală de adulţi în localul comunei de pe strada Traian, unde, mai târziu, s-au mutat Pompieria, apoi Primăria şi după ea serviciul sanitar al comunei. Acolo, dascălul Costache, în anii 1880 şi 1881, ţinea cursuri de noapte cu tineri şi bărbaţi de toate neamurile, după ce peste zi mai dădea şi lecţii de limba română la şcoala comunităţii bulgare (Analele Dobrogei, 1, nr. 3, 1920, p. 396).
 
Începând cu anul 1882, la Şcoala primară de băieţi se predau şi trei ore de muzică vocală, retribuite din fondurile oraşului (Arhiva Istorică Centrală, Ministerul de Interne, 150, apud Boncu, C., op. Cit., p. 85), Învăţământul se organizează, pentru început, după Legea instrucţiei publice din 1864, o lege dată de Alexandru Ioan Cuza, care cuprindea gratuitatea şi obligativitatea şcolară, principii devansând la acea vreme învăţământul din Franţa, Italia, Scoţia, Anglia (Ion Faiter, Monografia Liceului „Mircea cel Bătrân“, „Muntenia“, Constanţa, 1996, p. 16).
 
Costache Petrescu s-a retras din învăţământ la 10 februarie 1882. În octombrie acelaşi an, el a fost numit translator pe lângă Prefectura judeţului. La 13 iunie 1893, Costache Petrescu, în etate de 50 de ani, de profesiune institutor, domiciliat în Constanţa, căsătorit cu Sultana Petrescu, în vârstă de 35 de ani, de profesiune menajeră, cum scrie în actul de deces nr. 167/1893, şi-a dat obştescul sfârşit la domiciliul său din strada Călăraşi (acum strada Cristea Georgescu).
 
În 1880, Remus Opreanu a făcut primul proiect al unei şcoli naţionale de comerţ maritim, agricultură şi industrie. A prevăzut din bugetul judeţului suma de 6.000 de lei (Negulescu, N., „Administraţia în Dobrogea veche. Cincizeci de ani de viaţă românească în Dobrogea“, Editura Cultura românească, 1928, p. 726). Anul următor, ziarul Farul Constanţei menţiona că în oraş se fac pregătiri în vederea deschiderii unei şcoli navale pentru tineri cu vârsta între 10 şi 12 ani (Boncu, Constantin, Boncu, Natalia, „Constanţa, contribuţii la istoricul localităţii“, 1979, Editura Litera, Bucureşti, p. 91). Din păcate, ea se înfiinţează în acelaşi an, dar la Galaţi, sub numele de Şcoala copiilor de marină.
 
În martie 1880, mai mulţi cetăţeni ai oraşului adresează o petiţie prefectului judeţului Constanţa, prin care atrag atenţia asupra planului de construcţie a oraşului, din care lipsesc un loc pentru şcoală, un altul pentru un edificiu demn de o „primărie corespunzătoare chemării unui oraş de port la mare; dar mai departe edificiul primăriei să fie şi corespunzător demnităţii numelui de român“.
 
Greutăţile financiare inerente începutului de drum fac ca proiectul noului local să fie amânat încă mulţi ani. Demn de remarcat este modul în care Primăria Constanţa se implica în conducerea şi sprijinirea şcolii nu numai din punct de vedere material, ci şi logistic, am spune astăzi. La prima şcoală de băieţi, Primăria realizează „cabinetul de mecanică şi fizică, dar şi materiale didactice precum hărţi, aparate, o bibliotecă de 460 de volume“. Institutorii aveau obligaţia să examineze elevii în fiecare lună şi notele să le facă cunoscute individual revizoratului şcolar din localitate. Examenul de sfârşit de an era supravegheat de funcţionari ai Primăriei obligaţi să aprecieze „calitatea şi precizia cunoştinţelor“ însuşite de elevi. Tocmai de aceea, toţi elevii clasei a IV-a „au descris cu pătrundere diferite aparate de fizică şi au probat că cunosc bine construcţia, întrebuinţarea lor“, semnalând necesitatea de a se înfiinţa o clasă divizionară, înaintea ciclului şcolar pentru ca cei mici să deprindă limba română (Arhivele Statului Constanţa, Primăria Constanţa, dosar 35/1888, f. 17).
 

Anul şcolar se încheia printr-o serbare în sala „curselului“ cazinei comunale, unde Primăria acorda premii, în limita sumelor prevăzute în bugetele oraşului. Primele cărţi destinate premierii elevilor au fost opere scrise de I. Heliade Rădulescu, donate în 1878 Constanţei de fiul acestuia. Primăria şi Prefectura acordau burse de studii pentru continuarea pregătirii în Bucureşti şi chiar la universităţi străine.
 
În strada Şcolii funcţiona, tot din 1879, Şcoala primară de fete nr. 1. În 1883, clădirea - închiriată - a fost reparată. În 1886 erau înregistrate 93 de eleve din familii de români, evrei, greci, bulgari, englezi şi francezi. Patru clase paralele, trei institutoare. Mobilierul era mai bine îngrijit: 11 bănci, 22 de pupitre vopsite, două catedre, un orologiu, aparate pentru fizică, hărţi. Datorită numărului mare de eleve, în 1887 consiliul comunal aprobă închirierea celui de-al doilea local pentru şcoala de fete (Boncu, C., op. cit., p. 87-91).
 
La 22 august 1895, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îl înştiinţa pe primarul Mihail Coiciu: „În vederea adresei dvs. nr. 6009 din a.c. subscrisul are onoarea a vă face cunoscut că ministerul admite în principiu înfiinţarea unui gimnaziu în acel oraş. Aşadar vă rugăm să cedaţi ministerului un loc în bune condiţiuni, unde s-ar putea clădi un edificiu propriu pentru gimnaziu. Până atunci sunteţi rugat a alege dvs o casă bună, în care s-ar putea instala gimnaziul ce înfiinţăm în acel oraş cu începutul anului şcolar 1896 - 1897“. Rezoluţia primarului, a doua zi: „Se va răspunde că consiliul comunal a hotărât cedarea unui loc pentru construirea localului de gimnaziu tot acolo unde s-a cedat şi pentru palatul administrativ şi s-au supus aprobării Ministerului de Interne“.
 
Dar lucrurile nu au fost atât de clare pe cât era dorinţa oamenilor de a avea gimnaziu în oraşul lor. Iată un alt raport al aceluiaşi Mihail Coiciu către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în februarie 1896: „În fiecare zi vin la Primărie cetăţenii şi se roagă să intervin pentru înfiinţarea unui gimnaziu în acest oraş, deoarece copiii care au terminat clasele primare n-au nici o şcoală superioară în care să-şi continue studiile“. Om practic, dar cu un vibrant simţ naţional, primarul Coiciu scria mai departe: „Copiii care au trecut clasele primare, dacă părinţii lor n-au mijloace spre a-i trimite în alte oraşe, nu mai pot continua studiile, iar acei cu mijloace sunt trimişi în străinătate, cum de exemplu în Constantinopole, unde pierd simţul românismului“ (Din tezaurul documentar dobrogean, op. cit, p. 210).
 
Adresându-se primarului Mihail Coiciu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice transmitea ordinul din 12 septembrie 1896 privind înfiinţarea unui gimnaziu clasic, care în anul şcolar 1896 - 1897 va funcţiona cu clasele I - II. Profesorii numiţi de minister, transferaţi de altfel de la desfiinţata şcoală normală, sunt: Christu S. Negoescu, licenţiat în litere şi filosofie, doctor în ştiinţe politice, profesor cu acelaşi titlu pe care l-a avut la şcoala normală, având a preda istoria, limba română şi limba latină; Dem Rădulescu, licenţiat în ştiinţe matematice, profesor suplinitor de matematică, fizico-naturale şi caligrafie - având şi conducerea gimnaziului; Ion Bănescu, absolvent al Facultăţii de Litere, profesor de limba franceză, religie şi geografie; Eugen Zmeck, absolvent al Conservatorului, maestru suplinitor de muzică vocală; Neculai Constantinescu, maestru suplinitor de gimnastică.

 
În primul an de funcţionare, gimnaziul a avut 73 de elevi, în două clase. Localul a fost închiriat. Biblioteca şcolii s-a încropit din donaţii ale autorilor români, donaţii ale unor fruntaşi ai Constanţei şi prin achiziţii făcute datorită sumelor rezultate de la serbările şcolare.
 
Când a absolvit prima serie a gimnaziului, s-au făcut alte memorii la minister pentru a se înfiinţa un liceu. Profesorii au stăruit luându-şi chiar obligaţia de a preda gratuit în cursul unui an la clasele superioare. Consiliul comunal promisese că va subvenţiona noua şcoală cu 6.000 de lei pe an. În clasa a V-a au urmat 35 de elevi, la două secţii, reală şi modernă, promovându-se integral anul. Din păcate, consiliul comunal a refuzat promisiunea de subvenţie şi liceul se desfiinţează.
 
Anii trec şi noul local de şcoală la Constanţa întârzie. Sub primariatul lui Mihail Coiciu, fost director de Prefectură, se mai face o intervenţie la Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor: „Domnule ministru, Consiliul comunal a hotărât de a construi un local pentru şcolile de băieţi şi fete, contractând cu dl. arhitect Socolescu pentru elaborarea unui plan şi avansându-i un acont. Însă ceea ce se opune la realizarea dorinţei noastre de a avea un local, în condiţiile cerute pentru asemenea instituţiuni, este lipsa de un loc suficient pentru acesta. Avem un singur loc, acela pe care se află actualul local al şcolii de băieţi şi grajdurile pompierilor, dar nu corespunde îndestul destinaţiunei ce voiu a-i da atât ca situaţiune cât şi ca întindere. Un loc care întruneşte toate condiţiile cerute, fiind în centrul oraşului şi având întinderea suficientă atât pentru curte cât şi pentru grădini îl deţine drumul de fer, fără nici o utilitate, căci nu are pe el decât o pepinieră mică de salcâmi. Deşi în mai multe rânduri am stăruit ca să mi se puie la dispoziţiune aceste locuri, care nu pot fi de nici un folos drumului de fer, nici chiar în viitor, stăruinţele noastre însă au rămas fără nici un rezultat. Pentru a putea dar face un local de şcoală, care să fie un templu al culturii naţionale şi o podoabă a oraşului, vă rugăm cu stăruinţă, domnule ministru, să binevoiţi a interveni pe lângă onor minister respectiv, ca să ne lase la dispoziţia noastră locul în cestiune pentru scopul arătat“ (Din tezaurul…, op. cit., p.127).
 
Deci, se cerea Direcţiei căilor ferate să cedeze un loc în faţa fostei gări (astăzi, perimetrul din faţa Prefecturii), cu faţada în strada Carol (Tomis). Între cele două instituţii - CFR şi Primărie - existau vechi litigii. În 1888, anchete, procese, scandal în presă. Planul întocmit de arhitectul Socolescu a trebuit modificat. Primăria a majorat suma prevăzută cu 3.000 de lei, iar comitetul a desfăşurat o intensă activitate pentru stimularea subscrierilor, publicând în presa locală numele şi sumele donate în acest scop; în 1890 se obţine şi un împrumut de 300.000 de lei pentru construirea acestei şcoli şi a altor edificii publice. După 12 ani de tergiversări, la 8 iulie 1892, pe când primar era, din nou, Mihail Coiciu, încep lucrările pentru construirea primului local de şcoală din oraşul Constanţa.
 
Localul primului gimnaziu a fost în strada Justiţiei (astăzi, Mihai Viteazul), colţ cu Rahovei şi Luminii (azi, General Lahovary); pe fosta Rahova (actualmente C. Brătescu), la numerele 17-19, iar peste drum, 30-32. Aceste construcţii nu mai există. Clădirea - îngustă, joasă, neîncăpătoare - era închiriată de la particulari (Analele Liceului „Mircea cel Bătrân, 1921-1922, p. 40).
 
Şcoala normală de institutori şi învăţători din Constanţa este desfiinţată brusc de la 1 septembrie 1896, conform Legii învăţământului primar şi normal primar, ministerul dispunând înfiinţarea în locul acestei şcoli a unui gimnaziu clasic, care în anul 1896-97 va funcţiona cu clasele 1 şi ll (Direcţia judeţeană a Arhivelor Naţionale, fond Primărie, dosar 29/1896, p. 2).
 
La sfârşitul lui august 1903 se înfiinţează clasa a V-a comercială, ca o încercare de a îndruma pe elevi către activităţile specifice oraşului-port. Regretabil, doi ani mai târziu, şi această încercare a dat greş. În această situaţie disperată pentru învăţământul constănţean, din iniţiativa prof. Virgil Andronescu, mulţi ani mai târziu ajuns demnitar local, ia fiinţă Liceul particular „Mircea cel Bătrân“. Localul este închiriat în casele din str. 11 Iunie (Cuza Vodă) ale fotografului Anatole Magrin, consul onorific al Franţei la Constanţa. Nivelul şcolii este dat de calitatea de excepţie a dascălilor lui: scriitorul Ioan Adam, avocatul I.N. Roman, avocatul Virgil Mormoceanu, inginerul Dimitrie Bănescu. De altfel, numele de „Mircea cel Bătrân“ fusese dat încă din 1901 gimnaziului, de către ctitorul lui, Ion Bănescu.
 
Liceul - transformat în gimnaziu şi purtând numele „Mircea cel Bătrân“ - funcţionează din 1911, având director pe prof. N.T. Negulescu, cel de-al optulea director de şcoală sub emblema acestui nume.
 
La 22 octombrie 1893, Ministrul Cultelor şi al instrucţiunii publice, Take Ionescu, la insistenţele revizorului şcolar Ion Bănescu, aproba prin ordinul 11336, în baza articolului 24 al Regulamentului pentru aplicarea Legii învăţământului primar şi normal-primar în Dobrogea, înfiinţarea, la Constanţa, a Şcolii normale pentru institutori şi învăţători. Se primeau elevi cu patru clase primare, indiferent de vârstă. În programa de studii se prevăzuse şi învăţarea limbilor minoritare, turcă şi bulgară.
 
În primul an de funcţionare, cei 28 de elevi, dobrogeni get-beget, cum cerea regulamentul, au avut opt profesori şi maiştri. Primul director al Şcolii normale, înfiinţată în octombrie 1893, prin strădaniile sale, a fost Ion Bănescu. Regele Carol l, însoţit de Take Ionescu, ministrul instrucţiunii, şi de generalul Poenaru, ministru de război, vizitează în 1895 Şcoala normală de învăţători şi institutori. Ei au rămas pe deplin mulţumiţi, regele felicitând pe director de felul cum a găsit şcoala. Directorul Bănescu a fost decorat pe loc de către rege cu Meritul cultural clasa l.
 
La 1 septembrie 1896, Şcoala normală a fost înlocuită cu gimnaziul clasic, profesorii transferaţi la acest gimnaziu, iar cei 72 de elevi orientaţi spre Şcoala normală „Carol l“ din Câmpulung Muscel. A doua etapă din viaţa şcolii începe în 1912, când, prin ordinul 547, ministrul Instrucţiunii şi al cultelor, C.C. Arion, dispune reînfiinţarea Şcolii normale de învăţători.
 
Despre Aurelia Lăpuşan 
 
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citeşte şi: 

CONSTANTA DE ODINIOARA IN IMAGINI
 
Constanţa de odinioară Am avut prima facultate de piscicultură din ţară. Dar numai pentru cinci ani! (galerie foto)