Constanţa de odinioară „Înfăptuieşte ceea ce conştiinţa îţi porunceşte“ (galerie foto)

Maria G.L. Dimitriu Castano a fost, probabil, printre primele femei jurnalist din Constanţa şi primul redactor-şef al „Ziarului nostru“, publicaţie bilunară a Asociaţiei feministe din Galaţi şi Constanţa. Maria G.L. Dimitriu Castano a fost o luptătoare pentru emanciparea femeii. A creat filiale ale asociaţiei feministe în satele Dobrogei. Ziarul, care va apărea în perioadele 1925 - 1929 şi 1930 - 1937, sub deviza „Făptuieşte ceea ce conştiinţa îţi porunceşte“, cu sediul în Constanţa, strada Decebal 26, poartă pregnant amprenta conducătoarei lui. 

Într-o lume a bărbaţilor, femeile şi-au cerut răspicat drepturile politice

Mişcarea de emancipare a femeii române s-a făcut simţită abia la finele Primului Război Mondial. În anul 1919, lua naştere Asociaţia de Emancipare Civilă şi Politică a Femeii Române, prezidată de Elena Meissner. Înaintea acesteia, în anul intrării ţării în război, 1916, prinţesa Alexandrina Cantacuzino pusese bazele Societăţii Naţionale Ortodoxe a Femeilor Române, care avea doar scopuri caritabile.

Puţin mai târziu, la 8 iunie 1921, se constituia, în Bucureşti, Consiliul Naţional al Femeilor, unind asociaţiile din diverse judeţe. Acesta a aderat la Consiliul Internaţional al Femeilor, devenind un veritabil parlament al femeii, după modelul celorlalte state afiliate. Delegaţii ale asociaţiilor române au participat la toate manifestările internaţionale. Preşedinta comitetului executiv al Consiliului Naţional al Femeilor a fost desemnată Calypso Botez.
 
Mişcarea feministă din România de după Primul Război Mondial a reuşit să se impună pe plan internaţional întreţinând legături cu organizaţii precum Consiliul Internaţional al Femeilor (C.I.F.), Alianţa Internaţională pentru Sufragiu şi Activitatea Civică şi Politică a Femeilor, Federaţia Internaţională a Femeilor Universitare şi Asociaţia Creştină Mondială a Tinerelor Fete. În esenţă, mişcările feministe din ţară, asociate celor internaţionale, cereau dreptul esenţial al femeii de a dispune de propriul corp şi suprimarea tuturor formelor de discriminare, socială, profesională şi altele, militând pentru a stopa hărţuirea, pornografia şi violul.
 
Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor din România avea drept misiune câştigarea sufragiului universal al femeilor, atât pentru consiliile judeţene, cât şi pentru corpurile legiuitoare. Asociaţia şi-a propus să folosească toate căile unei vii propagande: publicaţii, manifeste, întruniri publice, conferinţe, congrese, pentru a înlătura prejudecăţile şi dogmele legate de menirea femeii, Asociaţia a înfiinţat filiale şi secţiuni la Bucureşti, Cernăuţi, Braşov, Sibiu, Galaţi, Constanţa. A editat mai multe publicaţii: Acţiunea Feministă, Piatra Neamţ, 1919-1921, Buletinul trimestrial, Iaşi, 1919-1921, mai târziu, „Ziarul nostru“, la Galaţi şi Constanţa. Asociaţia nu a făcut curte niciunui partid politic, păstrându-şi autonomia.
 
În mai 1926, la Paris, se desfăşura cel de-al 10-lea Congres al Alianţei internaţionale pentru sufragiul femeilor, cu participarea unor militante din peste 30 de ţări. Scopul acestei alianţe internaţionale „era să se obţină emanciparea femeilor tuturor naţiunilor prin recunoaşterea drepturilor lor politice şi prin toate reformele susceptibile de a realiza o complectă egalitate dintre bărbaţi şi femei, din punctul de vedere al moravurilor, şi al legilor, să se pregătească femeea în vederea îndatoririlor sale de cetăţean, sporindu-se influenţa ei în viaţa politică“.
 
Din România, luau parte la acel congres reprezentantele asociaţiilor din Iaşi, Bucureşti, Craiova, precum şi asociaţia din Galaţi, care a delegat-o pe Maria Castano.

„Vrem să muncim în folosul ţării“ - sloganul femeilor emancipate

La 22 iunie 1930 avea loc, la Constanţa, întrunirea Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeii Române. Adunarea se ţinea în sala Ligii culturale, imobil construit din iniţiativa preşedintelui acestei ligi, Nicolae Iorga, şi cu sprijinul material al unui grec trăitor în Dobrogea, Dimitrie Tranulis. Mai târziu, sala de teatru s-a numit „Tranulis“, apoi „Fantasio“. Erau prezente la eveniment câteva sute de femei, majoritatea soţii ale unor demnitari locali care îşi făcuseră din activitatea obştească un mod existenţial. Deviza întrunirii era una mobilizatoare: „Vrem să muncim în folosul ţării.“
 
Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică, Socială şi Culturală a Femeii, cercul Constanţa, se înregistra ca personalitate juridică la Tribunalul Constanţa, motivând astfel existenţa sa: „În scopul de a pregăti femeia pentru exerciţiul drepturilor civile şi politice, pentru emanciparea ei deplină civilă şi politică, de a coordona şi solidariza într-o acţiune unică acţiunile izolate urmărind acelaşi scop, de a ajuta statul, judeţul şi comunele, aşezămintele de utilitate publică şi societăţile particulare în toate operele în care se cere concursul femeii, de a înfiinţa şi conduce instituţii de cultură, educaţiune şi prevedere socială.“
 
Comitetul de direcţie al Asociaţiei era alcătuit din Maria G.L. Dimitriu Castano, profesoară, preşedintă, Louise Irimescu, vicepreşedintă, Silvia Constantinescu, vicepreşedintă, Virginia Stoicescu, secretară, Constanţa Cotovu, casieră, toate cu domiciliul în Constanţa. Actul de înregistrare era datat 20 februarie 1930. Numărul membrelor fondatoare depăşea cifra 60. Majoritatea erau profesoare, casnice, soţii de demnitari locali.
 
Din statut rezultă că nu puteau face parte din asociaţie femei membre ale vreunui partid politic, acţiunile de propagandă se desfăşurau curent prin comitetele de sprijin, în mod pacifist. „Îndreptarea plăgilor publice: alcoolism, prostituţie, joc de hazard, pauperism, brutalizare, lux lupta contra descreşterii populaţiunii, cercetarea paternităţii, birouri de informaţie şi sfat moral, reglementarea muncii feminine“ erau doar câteva dintre sarcinile militantelor.

^{Soţii Dimitriu fondează la Mangalia un orfelinat}

Societatea orfanilor de război din Mangalia punea piatra fundamentală a noului local al orfelinatului, numit „Olga M.Sturdza“, la 21 octombrie 1923. La ceremonie au participat numeroase personalităţi ale Constanţei: prefectul N. Negulescu, George Georgescu, preşedintele Camerei de Comerţ, Nicolae Chirescu, secretarul Societăţii invalizilor din război. De la Bucureşti au sosit generalul Popeşteanu, din partea Societăţii I.O.V., arhimandritul Galaction Gorun. Numele celor prezenţi la solemnitatea sfinţirii a fost trecut în actul care s-a îngropat în zidul clădirii. Cei prezenţi au făcut donaţii personale pentru ajutarea societăţii şi terminarea lucrării. Din partea judeţului, prefectul a oferit 10.000 de lei. Artizanii acestui aşezământ sunt soţii G.L. Dimitriu din Constanţa, el magistrat şi consilier la Curtea de Apel, prezidentul regionalei I.O.V., ea, Maria G.L. Dimitriu Castano, primul redactor-şef al „Ziarului nostru“.
 
Scriau reporterii cu admiraţie despre fapta umanitară a Societăţii I.O.V. din acest „tăcut şi pitoresc orăşel“, care a reuşit să ridice „un local impunător prin simplitate, înconjurat de grădini, cu clase de studiu luminoase, cu mobilier modern, pereţii plini de hărţi şi stampe, dormitoare curate, ateliere în care tinerii învăţau să ţeasă stofe, covoare. La bucătărie lucrau pe rând pensionarele oraşului, în gesturi simple, voluntare, celor 150 de copii oferindu-li-se dragostea oamenilor şi o educaţie solidă“ (Dobrogea Jună, XX, nr. 243, 5 noiembrie 1925, p. 1). 

Maria Castano, consilier municipal

În 1935, Maria Dimitriu Castano era consilier municipal, calitate din care redactează proiectul de regulament pentru funcţionarea asistenţei sociale în municipiul Constanţa. Proiectul propus este aprobat de Consiliul Municipal în şedinţa din 17 mai 1935 şi apoi tipărit în colecţia bibliotecii „Ziarul nostru“, la Institutul de arte grafice al „Dobrogei June“.
 
Se înfiinţase, încă din 1930, în Primăria Constanţa un oficiu de ocrotire şi asistenţă socială, cu patru secţiuni: administrativă, de ocrotire naţională, de ocrotire socială şi ocrotirea locuinţelor. Organele oficiului de ocrotire erau puse sub directa responsabilitate a primarului. Din comitet făceau parte medici, preoţi, reprezentanţii operelor de asistenţă socială, publică şi privată, cadre didactice. Interesante domeniile în care se îndrepta prioritar atenţia instituţiei sociale: ocrotirea familiei normale, ocrotirea femeii în perioada prenatală, ocrotirea mamei şi a sugarului, ocrotirea copiilor preşcolari, ocrotirea tineretului şi combaterea plăgilor sociale, adică tuberculoza, bolile venerice, alcoolismul.
 
Se propunea guvernului ca oficiul de ocrotire şi asistenţă socială să vegheze ca tinerii care îşi depuneau actele pentru căsătorie să aibă împreună cu dovezile de sănătate şi certificat de efectuare a serviciului militar - pentru băiat, dar şi un serviciu social de un an - pentru fete, însoţit de diplomă de absolvire a unui curs de puericultură şi menaj.
 
Proiectul de regulament pentru funcţionarea asistenţei sociale conceput astfel de Maria Dimitriu Castano şi aprobat de Consiliul Municipal în urmă cu şase decenii îşi păstrează şi astăzi actualitatea şi mai ales imperativele societăţii civile.

„Ziarul nostru“, model de jurnalism civic

Reproducem două texte din colecţia publicaţiei.
 
Sub titlul „Drepturile femeiei în legea de armonizare a salariilor“, se arăta: „Citim în ziare că dl. Mih. Manoilescu ar fi redactat un proect de lege cu privire la reglementarea funcţiunilor, pe care femeile le pot ocupa în serviciile publice ale statului. Proectul s’ar sprijini pe aşa zisa incapacitate a femeei - oricare i-ar fi studiile şi inteligenţa - de a ocupa servicii şi demnităţi prea mari.
 
Ne surprinde această ştire. Cunoaştem pe dl. Mih. Manoilescu de când era un timid şi totodată eminent licean, care a fost crescut prin străduinţa unei mame înţelepte ajutată de o fiică care nu era în inteligenţă mai pre jos de fraţii ei. Aceste înalte calităţi morale şi intelectuale ale mamei şi surorei legiuitorului, nu i-au fost oare suficiente pentru a-l împiedica dela o generalizare atât de jignitoare sexului nostru? Şi apoi de ce o lege ar decreta cine are voie şi cine nu să ocupe o anume funcţiune? Când mult mai simplu şi mai logic ar fi ca pentru ocuparea fiecărei funcţiuni să se ceară anumite condiţiuni generale - ori cât de grele - dar egale şi independente de sex, şi acela care le poate împlini are tot dreptul să ocupe funcţiunea. Iar femeile, dacă se dovedeşte că sunt atât de incapabile nu vor izbuti să treacă aceste grele obstacole, şi rezultatul ar fi satisfăcător pentru ambele părţi: şi pentru acei, care nu vor persoane incapabile în serviciile înalte, şi pentru acele femei, care nu primesc să poarte pecetea incapacităţii pe motiv de sex” („Ziarul Nostru“, I, nr. 1, 12 februarie 1927, p. 3).
 
Cel de-al doilea articol pe care îl reproducem este şi crezul jurnalistelor: „Ce vrem“ se intitula. „Este greşit gândul acelora, ce cred că dacă femeia ar fi chemată la viaţa politică şi-ar părăsi căminul, şi ar pierde frumuseţea, cu care a împodobit-o natura, şi-ar înăspri sufletul ei lin şi delicat . Împotriva firii nimeni nu poate lupta, este legea naturii, care va ţine deapururi femeia prinsă de căsuţa sa, de copiii ei. Farmecul? Femeia îl va păstra în toate timpurile, căci natura a avut grija cu prisos să-l reverse asupra ei - iar sufletul ei gingaş şi subtil va avea darul să nuanţeze sufletul rece şi aspru al tovarăşului ei de muncă.
 
Şi apoi ? De ce să nu admitem că nu toate femeile vor lua parte la lupta politică, după cum nici toţi bărbaţii nu sunt luaţi de vâltoarea ei. - Mai mult încă - dintre femei vor străbate în lumea din afară numai acelea dăruite de natură cu puteri de înfruntat viaţa, vor răsări elementele cele mai alese, care se vor afirma prin propriile lor puteri şi-şi vor aduce contribuţia lor preţioasă la desăvârşirea operelor sociale. De ce dar să nu laşi drum liber acestor valori? Avem astăzi femei de seamă - superioare, energice, care ar face cinste ţării şi neamului, să fie alături de conducători. Să organizeze şi să conducă nevoile interne ale Statului. Câte îmbunătăţiri nu s-ar face! Femeia - bună gospodină - că aşa a lăsat-o D-zeu - va şti să pună ordine şi va da bune îndrumări la chestii de administraţie, de asistenţă, de protecţiune a copilului şi a femeii şi a câte nevoi încă, pe care mintea şi priceperea bărbatului nu le poate întrevedea - nevoi neîmplinite, din care se trag azi cele mai multe şi mari nenorociri sociale.
 
Iată ce vrea femeia: - Pentru binele şi propăşirea omenirii - să se sfărâme nedreptatea ce i se face - să se rupă odată laţul zăvorit de mentalitatea strămoşilor. Azi sunt alte vremuri - că doar - vremurile aceste noi - au întronat idea şi mişcarea feministă. Ea este rezultanta timpurilor grele de azi, care fatal chiamă femeia la muncă. - Şi dacă o chiamă la muncă şi datorie se cuvine s-o cheme şi la drepturi! Timpurile vor asculta glasul ei! („Ziarul Nostru“, I, nr. 1, 2 mai 1926, p. 1).
 
Fotografiile fac parte din colecţia personală a conf. univ. Dr. Aurelia Lăpuşan. 
 
EXPLICAŢII FOTO
 
1925 - Orfelinatul din Mangalia
1935 - Proiect sanitar
Maria Dimitriu Castano. în redacţia ziarului „Dobrogea Jună“