Constanţa de odinioară Istoria unor investiţii - Cazinoul şi Pasarela din Mamaia

 

Astăzi, Cazinoul nu mai păstrează nimic din eleganţa începutului, iar Pasarela este o grămadă de betoane roase, sparte, lăsate cu o indolenţă condamnabilă să urâţească locul. Au fost piese de rezistenţă pentru Mamaia interbelică. Dar şi pentru Mamaia anilor noştri tineri. Cu o istorie fascinantă care începe chiar de la construcţia lor.
 
„Plaja de la Mamaia, deşi este poate cea mai frumoasă şi agreabilă plajă din lume, atât prin poziţia, fineţea nisipului, cât şi prin întinderea ei considerabilă, avea un inconvenient. Fiind situată la circa 7 km de Constanţa, nu era uşor accesibilă pentru vizitatorii ce locuiau în Constanţa, iar mijloacele de transport erau costisitoare şi incomode. De aceea era concurată de plajele rudimentare de lângă oraş şi de plajele de la Eforie, Carmen Sylva şi Mangalia”. Aşa scriau cronicarii locali, alimentând orgolios ambiţiile edililor.
 
Mamaia s-a născut din vrerea primarului Ion Bănescu, în august 1906. Abia se înfiripase, şi a venit războiul. Prăpăd peste Dobrogea, ocupată doi ani de inamici. Mamaia fusese şi ea devastată de război. Mai rezistaseră câteva cabine-chioşcuri din lemn. Un pod, tot  din lemn, înainta în mare până unde apa era mai adâncă. În 1919, un incendiu pornit dintr-un cotlon unde se prepara „cafea turcească” a distrus în câteva ore toată înjghebarea (Petrilla, Tiberiu, & Constanţa, Litoral, 1962, Editura ştiinţifică, pag. 121). „În locul lui s-a ridicat imediat o construcţie din zidărie de beton şi cărămidă, cu temelie din beton armat, astfel încât, pe lângă aspectul frumos ce-l prezenta, să asigure şi o durabilitate perfectă, avându-se în vedere vânturile puternice din timpul iernii“ (Arhivele statului, fond Primăria Constanţa, dosar  46, 1934, fila 5).
 
Prima reconstrucţie a Mamaiei a început în anul 1920. La începutul anului era pozată linia ferată Constanţa - Mamaia. Trecea prin centrul oraşului, de-a lungul bulevardului Regina Maria, până la Mamaia. Cu o lungime de 8,1 km, această cale ferată era foarte utilă, în special în timpul sezonului. Tocmai de aceea, organele CFR modifică traseul acestei linii pe lângă trotuarul din stânga bulevardului, prevăzut cu contraşine. Trenul spre Mamaia va începe să circule din 12 iulie 1920, cu un orar de două ori pe zi, dus-întors. Pe plajă s-a organizat cu acel prilej o serbare inaugurală („Farul“, II, nr. 43, 26 iunie 1920, p. 1).  „Domnii de la primărie să facă şi puţină gospodărie pe lângă politică“, scria un reporter, R.P., la „Farul“.


 
Printre priorităţile sugerate edililor se numărau: parcelarea unei porţiuni a plajei, cu scopul de a se construi vile pentru cei ce vor să locuiască în permanenţă la Mamaia, şi crearea a două bulevarde ce ar permite un mijloc de transport rapid, comod şi convenabil: unul pe malul lacului Siutghiol, altul pe litoralul mării. Un splendid parc, cu restaurant, cazino şi terase, numeroase cabine utilate cu tot confortul şi eleganţa, iar ca punct principal de atracţie pentru vizitatori, o pasarelă lungă de aproape 130 de metri, ce cuprinde ca anexe două tobogane pentru copii şi adolescenţi, două debarcadere pentru şalupe şi bărci şi o terasă-bar.
 
 

Abia în 1930 a început construirea noilor obiective, inaugurarea lor făcându-se în 1934-35. Clădiri moderne, zvelte, aerate, cu o notă discretă de eleganţă şi confort. Concepute din talentul şi spiritul naţionalist al unui mare arhitect român. În perioada în care a lucrat cele două obiective din Mamaia, Victor G. Ştephănescu  era arhitectul-şef la Căile Ferate Române şi membru permanent al Comisiei Monumentelor Istorice. În ce priveşte opera sa, aceasta se înscrie pe calea „realizării unei arhitecturi de caracter, monumentale, în forme naţionale româneşti”, deschisă de arhitectul Ioan Mincu, iniţiatorul stilului numit neoromânesc (Ioniţă, Maria, Piese din colecţia de fotografii a Muzeului Naţional de Istorie a României care prezintă realizările arh. Victor G.  Ştephănescu. În revista Muzeelor, 31, nr. 1 (1994), pag. 20-24).
 
Arhitectul Victor G.  Ştephănescu (1876 - 1950) este una dintre personalităţile de prim rang ale României. Lui îi datorăm complexul Gării de Nord, Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia, clădirea Cercului Militar din Bucureşti, sediul Institutului Geologic, Palatul Reginei Maria din Balcic, Marea Moschee din Constanţa, silozurile portului, la care a proiectat sub îndrumarea lui Anghel Saligny, şi Cazinoul şi clădirea băilor din Mamaia, Casa Cănănău, precum şi sistematizarea Pieţei Ovidiu.


 

Constanţa în Parlamentul României

În şedinţa de la 23 februarie 1934, sub preşedinţia dr. Mărgărit, primar girant, şi a lui Scarlat Huhulescu, Traian Berberianu, Iosef Madeleanu, membri, se aprobă planurile şi devizele arh. Victor G. Ştephănescu  pentru construcţia pavilionului de la băile Mamaia. Această decizie a fost ratificată de comisia interimară a municipiului în şedinţa din 22 martie 1934. Licitaţia a avut loc la 24 martie, adjudecându-se definitiv profesorului ing. Aurel Ioanovici, cu termen de executare de 100 de zile de la semnarea contractului. Activitatea pe şantier a început la 1 aprilie 1934 şi s-a terminat la 1 iulie 1934. 
 
Pentru fondurile necesare şi realizarea la timp a lucrării fusese benefică intervenţia parlamentarilor constănţeni Vasile Sassu, Dumitru Iuca, C. Alimănişteranu, D. Gheorghiu, Radu Roşculeţ, Aurel Oancea şi Vasile Bellu, care au susţinut şi obţinut în forumul ţării modificarea Legii finanţelor locale, prin care i-au fost redate Constanţei taxele ce-i fuseseră luate în profitul altor oraşe, asupra produselor petrolifere exportate (Voinţa Dobrogei, lV, nr. 18,15 iulie 1934, p. 6).
 

Într-o dezbatere în Camera Deputaţilor, la sfârşitul lui decembrie 1934, Traian Berberianu, deputat de Constanţa, face o amplă interpelare în legătură cu destinaţia Cazinoului din Mamaia, a cărui construcţie a costat 9-10 milioane de lei şi la care erau interzise jocurile de noroc, el fiind conceput ca stabiliment de băi. În opinia omului politic, lucrările preconizate pentru anii următori la Mamaia aveau ca obiective: „În viitor Mamaia să devină nu numai din punct de vedere al calităţii plajei unica din Europa, dar şi din acela al occidentalităţii şi civilizaţiei instituţiilor de acolo unica şi admirabila staţiune balneară de la mare, din Europa. Mai mult, lucrările făcute nu sunt numai de interes local, ci de interes general, pentru că pot să vă afirm că şi aşa, cu lucrările parţiale din anul acesta, Mamaia a atras un număr înzecit mai mare de străini care altădată se duceau la alte plaje în alte state (Voinţa Dobrogei, lV, nr. 29, 23 decembrie 1934, p. 7).

Pasarela, o probă de inginerie românească

Proiectul a fost verificat de o comisie de tehnicieni compusă din arhitect V. Ştefănescu, pentru partea estetică, inginer Zahariade şi Puschilă, pentru partea tehnică, cel din urmă fiind şi dirigintele lucrărilor. Şeful şantierului din partea Societăţii „Via” a fost desemnat inginer A. Petroianu. Proiectul fiind aprobat, lucrările au început în primele zile ale lunii mai. Lucrarea a fost calculată să reziste la vânt, zăpadă şi la o încărcătură cu oameni de 600 kg/mp.
 
O scară de acces susţinută prin trei vanguri în formă de cadre conducea pe pasarela care avea zece deschideri a zece metri, cu o consolă înspre bar. În dreptul pilei a opta, unde adâncimea apei era de 0,80 - 100 m, deci o adâncime optimă pentru joaca copiilor, s-au amenajat două tobogane compuse fiecare din câte o boltă circulară, ce susţinea o scară de acces a publicului de pe pod pe cheia bolţii, şi un planşeu având o formă curbă cu inflexiune, studiată astfel ca să prezinte forma cea mai potrivită pentru alunecare.
         
Grinzile reazemă pe marginile blocurilor şi au console de patru metri, armate puternic, având şi rolul de a contravântui fundaţiile. În axele blocurilor de fundaţii sunt încastraţi cei patru stâlpi care înconjoară partea centrală, între ei fiind plasate bufetele barului, iar restul e tot o consolă, de unde se pot admira cerul şi marea, fără niciun obstacol. De jur-împrejurul barului e un parapet identic cu al pasarelei. Textul, destul de tehnic, din care reproducem parţial, îi aparţine lui Constantin Cătuneanu, autorul unui amplu studiu despre creaţia inginerească de unicat a lucrărilor de la Mamaia.
 
Despre execuţia lucrării, specialiştii au subliniat că „în nici un gen de lucrări ca în cele ce se lucrează la mare, inginerul nu are mai mult de luptat cu forţele capricioase ale naturii. Orice măsuri de precauţie s-ar lua, nu se pot evita neprevăzutele. Multe porţiuni din lucrare au trebuit să fie refăcute, o adevărată muncă de Sisif“.
 
Acestor impedimente determinate de climatul marin şi apa sărată li se adăuga dificultatea transportării materialelor necesare. Acestea erau transportate pe nişte platforme susţinute pe osii care în loc de roţi aveau nişte butoiaşe, deoarece nisipul ud nu putea suporta presiunea roţilor. Iar materialele ce erau aduse pe plajă erau transportate pe căruţe şi când ajungeau pe nisip erau remorcate de camioane automobile. Pe măsură ce înălţimea apei creştea, se supraînălţa platforma-cărucior prin calaje de traverse.
 
Executarea betonului infrastructurii era de asemenea o problemă importantă de rezolvat. La noi în ţară neexistând la vremea aceea cimenturi maritime care să reziste la apele sulfatate ale mării, căci acestea, dizolvând calciul, dezagregă betonul, s-a întrebuinţat ciment normal portland, cu adaos de tras.
Acoperişul a fost învelit cu olane încastrate într-un strat de ciment. O instalaţie specială de luminat electric, cu canalizare interioară, permitea o bună iluminare a podului în timpul nopţii.
 
Inaugurarea lucrărilor de la Mamaia s-a făcut în ziua de 15 august 1935, în prezenţa Regelui, a membrilor guvernului şi a autorităţilor Municipiului şi Portului Constanţa. În aceeaşi zi fiind şi Ziua Marinei, o delegaţie de ofiţeri de marină polonezi a prezentat regelui o sticlă cu apă din Marea Baltică. De pe planşeul barului, regele a vărsat conţinutul sticlei în Marea Neagră, exprimându-şi speranţa şi dorinţa ca amestecul apelor celor două mări să devină în viitor simbolul înfrăţirii celor două popoare prietene (Cătuneanu, Constantin. „Două lucrări urbanistice. Acoperirea Dâmboviţei - Pasarela de la Mamaia“, Imprimeria Naţională, 1937, p. 127 - 138).