Constanţa de odinioară Palatele Primăriei (galerie foto)

Proiectul primului palat comunal al Constanţei a fost lansat în toamna lui 1890.

La propunerea primarului Mihail Coiciu, „consiliul comunal hotărând a se clădi un local de primărie pe terenul fostului obor de cereale, la punctul ce se indică în urmă, după planurile, devizul, caietul de sarcini aprobate de Consiliul tehnic superior prin jurnalul nr. 584 din 17 septembrie 1890 se publică spre cunoştinţa generală că se va ţine licitaţie la 12 ale lunii viitoare, orele 2-4 post meridiane a.c. Licitaţia se va ţine la Primărie cu oferte sigilate conf. art. 67-79 din noua lege a contabilităţii generale a statului. Lucrările în total după deviz sunt în valoare de 150.000 lei din care se scade 5.000 lei pentru vopsitul şi 252 lei şi 44 bani pentru încălzit, mobilierul, pavajele, împrejmuirile, astfel că în arătata zi se va ţine licitaţia numai pentru lucrări de o valoare de lei 119.756 lei“.

Abia la 24 noiembrie 1896 era inaugurat Palatul Comunal, conform procesului-verbal păstrat în Arhivele Statului, filiala Constanţa, dosar 13/1894-1898. Slujba religioasă este oficiată de părintele Rădulescu, parohul bisericii catedrale. Lucrările de decoraţie murală abia încheiate aparţin lui Auguste Perrier. Antreprenorul clădirii a fost ing. Ştefan Pisculici.

Noul imobil era, cu siguranţă, punct de referinţă în noul oraş. Doar că nu a avut parte de destinaţia iniţială decât un deceniu. Gestul primarului Ion Bănescu rămâne şi astăzi controversat. Ca primar, Bănescu a avut idei îndrăzneţe şi a impus planuri ce şi-au dovedit valabilitatea în timp: sistematizarea oraşului în perspectivă şi elaborarea unor schiţe de sistematizare de către specialişti; ordonarea străzilor pe baza unui plan rectangular, zonarea oraşului pe funcţii economice: rezidenţială, comercială, industrială, turistică, consolidarea ţărmului mării şi realizarea falezei ca un bulevard de promenadă. El a adus peste o mie de familii de români cărora li s-a dat pământ pentru a-şi construi case la preţuri modice, plătibile în rate timp de zece ani.

Legea din 1 martie 1906 prevedea ca fiecare primărie de comună să înlesnească construirea de localuri telegrafo-poştale acordându-le terenurile necesare. Să nu fi avut Constanţa un asemenea teren, greu de înţeles într-un timp în care însuşi primarul Bănescu se ocupa de acordarea loturilor pentru coloniştii decişi să devină cetăţeni ai oraşului.

La 10 iulie 1906, ministerul este înştiinţat, prin noua Direcţie generală a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, că la Constanţa nu s-a putut găsi teren propriu pentru clădirea oficiului şi Primăria este dispusă să-şi vândă Palatul Comunal la preţul de 185.000 de lei.

„Această ofertă a primăriei este foarte avantajoasă atât din punctul de vedere al adevăratei valori a acestui local, cât şi al situaţiei în centrul oraşului, al numărului important de încăperi înlesnirii cu care se poate adapta trebuinţelor poştale”, scria grăbit directorul poştelor către ministrul de Interne. Şi cu alt prilej, „localul e admirabil de potrivit pentru poştă, situat în inima oraşului, o lucrare de artă de valoare”.

La propunerea Ministerului de Interne, Consiliul de Miniştri, în şedinţa din 27 iulie acelaşi an, prin Decizia 1445, aprobă cumpărarea Palatului Comunal al Primăriei cu tot terenul din jur, şi în acest sens tranzacţia este întărită prin Decretul regal nr. 3028 din 8 august 1906.

Actul de vânzare este semnat direct între primarul Ion Bănescu şi avocatul Ion Bogdan, şeful Serviciului contencios al respectivei Direcţii de poştă. Administraţia locală se obliga să elibereze spaţiul până la 1 octombrie acelaşi an. Procesul-verbal semnat cu ocazia predării clădirii noilor proprietari specifica:

„Clădirea, conform planului, situată în careul cuprins între stradele Carol, Al.Lahovary, Costache Negri şi Vasile Alecsandri este în bună stare; împrejmuirea de fer cu soclul de piatră asemenea în bună stare” (Arhivele Statului, fond Direcţia generală a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, 1906, fila 7).

Primăria s-a mutat de bună voie cu chirie în strada C.A. Rosetti

Din 1906 până în 1921 nu a mai avut local propriu. La 17 iulie 1921 a avut loc inaugurarea Palatului Comunal din piaţa Independenţei, astăzi aici funcţionând Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. Palatul Comunal a fost construit cu greu, între anii 1911-1921, perioada incluzând şi cei doi ani ai războiului, când Dobrogea a căzut sub dominaţia germano-bulgară. Maiestuoasa clădire a fost ridicată după planurile arhitectului Victor Ştefănescu, dar nu a plăcut multora.
Unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai noii construcţii a fost avocatul publicist I.N. Roman, care publica în paginile revistei Farul, lll, nr. 7, 19 iulie 1921, p.1, rechizitoriul său:

„După ce, rău sau bine, comuna a vândut Direcţiunii poştelor şi telegrafelor localul Primăriei în 1906, construit de regretatul Coiciu în 1896, ea avea, desigur, nevoie de un alt local. Dar fostul primar Cănănău a fost nu se poate mai rău inspirat când a ales amplasamentul pe locul viran din Piaţa Independenţei, destinat să servească unui scuar cu vederea spre port. Palatul comunal inaugurat ieri - care din punct de vedere arhitectural lasă de dorit - nu se găseşte în centrul oraşului, la îndemâna cetăţenilor, cum ar trebui să fie - el închide piaţa la partea dinspre mare, transformând-o într-un adevărat cuptor în lunile de vară; şi în sfârşit se ridică pe un teren atât de impropriu încât a trebuit să se facă fundaţiuni de 15-20 metri adâncime pe 6-8 metri adâncime, ceea ce a ridicat costul lui de la ½ milion la 3 ½, cu perspectiva de a ajunge la cifra de 5 milioane când va fi cu totul terminat şi mobilat”.

Planurile de amenajare a Pieţei Ovidiu datau din martie 1911 şi ele fuseseră încredinţate arhitectului Victor Ştefănescu, unul dintre valoroşii specialişti ai timpului, profesor de estetică la Facultatea de Arhitectură. Cu acelaşi prilej se pusese piatra de temelie a Palatului Comunal. Lucrarea a fost dată în antrepriză inginerului C.N. Vasilescu. Stilul brâncovenesc, cu o loggia impresionantă pe frontonul mare, colonete, ferestre mici, dă clădirii impunătoare o personalitate aparte.

Primăria a funcţionat în acest local şi după 1944, cu noul nume de Sfatul popular al oraşului. La 25 decembrie 1977 a fost inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie în acest imobil de patrimoniu, iar noua clădire administrativă a oraşului s-a ridicat în fostul parc al oraşului.

În 1967 începuse construcţia Casei Albe din Constanţa, lucrările durând doi ani. Este proiectată de arh. I. Puşchilă, acelaşi care şi-a pus semnătura pe edificiul Spitalului Judeţean, şi arh. Doina Chituc. Noul sediu administrativ a fost conceput pe plan pătrat în jurul unei mari curţi interioare, ridicându-se pe parter şi trei etaje. Pe frontonul clădirii sunt montate două compoziţii ornamentale din aramă bătută, semnate de sculptorul Dan Suciu. S-a dorit, ca proiecţie, să semene cu o antică villa romana, patrulaterul păstrând între laturi un luminator, o curte interioară în care cresc magnolii. Contraforturile şi frontoanele ferestrelor dau o notă retro.