Constanța de odinioară „Scăparea ţării nu stă în guvernele ce ni le dăm sau ni se dau, ci în devotamentul societăţii româneşti” (galerie foto)

Zilele trecute s-a reinaugurat Palatul Culturii din Iași. După opt ani de lucrări de restaurare, o monumentală clădire de patrimoniu a fost redată circuitului public. Superbă, multifuncțională, minuțios recuperată. Ne bucurăm pentru cultura națională, pentru publicul ieșean, dar nu putem să nu privim și la noi, în orașul trist, ca o jucărie spartă, peticită, unde nu există încă o sală de teatru adevărată.   
Astăzi ar fi fost o frumoasă aniversare a culturii constănțene. 65 de ani de teatru, într-o tradiție care se pierde în istoria locului, cu multe momente de referință.

Prima stagiune a Teatrului de Stat din Constanţa a fost deschisă la 2 mai 1951, cu piesa „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale. Repetiţiile începuseră la Bucureşti, la 15 ianuarie. Regizorul spectacolului era Nicu Kiriţescu, ce a fost în perioada 1941 - 1944 directorul Teatrului Naţional din Cluj, un dramaturg de succes.

Clădirea care astăzi poartă numele inegalabilului coregraf Oleg Danovski este vechea sală de gimnastică a Liceului „Mircea cel Bătrân”. Dar premiera de la 2 mai 1951 avusese loc pe scena „Elpis”, sala de spectacole a comunității elene, construită în 1896. De fapt, repetițiile pentru primul spectacol profesionist al Constanței fuseseră găzduite în sala Teatrului Naţional din Bucureşti, sub atenta privire a celor doi directori ai instituţiei: Zaharia Stancu şi Chiril Economu - acesta din urmă constănţean get-beget. Acolo s-au pregătit pentru premieră actorii. Tot la Naţionalul bucureştean s-au lucrat şi decorurile pictorului Traian Cornescu. Director administrativ a fost numit Gh. Valsamache. Director artistic cu delegaţie fusese numit Ion Focşăneanu, cel mai vârstnic dintre actori.

Actorilor veniţi din diverse colective teatrale din ţară - Constantin Morţun, Cristian Niculescu, Ion Focşăneanu, Emil Iencec, Aurel Ionescu, Costel Rădulescu, Nelu Manolescu, Eugen Stoiceanu - li s-au alăturat constănţenii N. Sever Cărpinişan, Jean Ionescu, George Gheorghiu, Romeo Profit, Valentina Sambra, Marieta Mihalcea. De pe băncile IATC a venit Toma Caragiu; de la Iaşi, Zoe Caraman, de la Bucureşti, Mihai Popescu, Mircea Psatta şi Dem Psatta, Ghiţă Damian.

În relatarea  publicată a doua zi în ziarul „Dobrogea nouă”, reporterul Nina Cheleş remarca prestația artistică a interpeților Toma Caragiu, Dem Psatta, Constantin Morţun, Romeo Profit, Grigore Dumitru, Petre Simionescu, Eugen Stoicescu, Coca Simionescu. O reuşită, conchide cronicarul. Peste un an, noul director al instituţiei, Gheorghe Munteanu, făcea bilanţul: 234 de spectacole cu 85.000 de spectatori, iar în ce priveşte repertoriul, erau enumerate, pentru noua stagiune: „Bătrâneţe zbuciumată”, de Rahmanov, „Mielul turbat”, de A. Baranga, „Îndrăgostiţii”, de Maria Banuş. Se pare că titlul piesei a fost schimbat chiar la premieră în „Ziua cea mare”, mult mai sugestiv pentru noii stăpâni. Au urmat „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni, „Vinovaţi fără vină”, de Ostrovski, „Citadela sfărâmată”, de Horia Lovinescu, „Câinele grădinarului”, de Lope de Vega, „Bolnavul închipuit”, de Molière.

Naşterea Teatrului de Stat aducea la Constanţa mari actori, precum Mania Antonova, cu pregătire actoricească la Paris, Constantin Morţun, Toma Caragiu, Mişu Bejan, Cristian Niculescu, Ana Niculescu, Ion Focşăneanu, Eleonora Ionescu-Gion, Mihail Popescu, Costel Rădulescu, regizori precum Nicolae Kiriţescu, alături de cunoscutul ziarist şi dramaturg local Sever Cărpinişanu, Jean Ionescu, Romeo Profit, George Gheorghiu, Valentina Şambra, Marieta Mihalcea jucaseră în teatrele semiprofesioniste constănţene, cum ar fi „Filimon Sârbu”, înfiinţat în 1948. De altfel,  acesta, timp de doi ani, a susţinut o stagiune permanentă având în schemă numai artişti locali şi neprofesionişti.


Abia la 30 septembrie 1952 Teatrului de Stat Constanţa i-a fost amenajat un sediu propriu în vechea sală de gimnastică a Liceului „Mircea cel Bătrân”. Între anii 1950 -  1952, acesteia i s-a pus un portic cu şase pilaştri şi un vestibul, iar sala cu 500 de locuri a devenit cea mai importantă scenă a Constanţei. A fost botezată „Filimon Sârbu”, iar la 7 noiembrie 1952 a fost inaugurată cu premiera piesei „Ruptura”, de Boris Levrentiev.

Pentru început, i s-au dat sub formă de împrumut de la Teatrul „I.L. Caragiale” două console din fier cu 28 de scripeţi, un tambur (orgă) cu 16 circuite şi manipulare de comandă, 13 rezistenţe de 2000 W. După şapte ani de activitate, teatrul bucureştean își cerea obiectele înapoi, aflate în folosinţă la cele trei scene ale teatrului constănţean. 

În primăvara anului 1956 încep pregătirile pentru înfiinţarea secţiilor de păpuşi şi estradă. Prima stagiune la Păpuşi începe cu basmul „Peştişorul de aur”, după Puşkin, şi piesa pentru preşcolari „Prima lecţie”, de Ana Ioniţă şi Gabriel Teodorescu. La temelia noii instituţii stă formaţia de amatori a unui teatru de păpuşi care luase fiinţă şi activase câtva timp pe lângă fosta casă de cultură a sindicatelor, mutată din localul Cazinoului în cel al vechii case de cultură a armatei, situată pe locul din faţa Liceului „Eminescu"(cinematograful Tomis).

Astăzi, la venerabila vârstă de 60 de ani, cu un extraordinar palmares construit din succese obținute pe scenele lumii, după ce a încântat copilăria unor generații de copii, Teatrul de Păpuși este chiriaș al unei săli mici, neadecvate, în timp ce numărul spectatorilor este tot mai mare.

Teatrul de revistă „Fantasio”, căci am avut și o asemenea instituție - de mare succes la public! -, își începea activitatea tot în 1957,  cu spectacolul „Escală la Constanţa”. În 1957 se înființează şi secţia muzicală, devenită mai târziu Operă. Prima montare - opereta „Liliacul”, de Johann Strauss, cu regizoarea Aca de Barbu şi dirijorul Constantin Daminescu, coregrafia semnată Mireille Savopol.

O perioadă, cele patru secţii ale teatrului, sub „bagheta” aceluiaşi director, Jean Ionescu, sub care se afla şi ansamblul de cântece şi dansuri populare „Brâuleţul”, au acţionat ca un complex unic în ţară, promovând toate genurile artei.

Primul dramaturg local pe scena Teatrului de Stat a fost Grigore Sălceanu. Stagiunea 1957 marca pentru cultura universală 2000 de ani de la moartea poetului Ovidius, iar profesorul de franceză cu diplomă la Sorbona, bine-cunoscut constănţenilor, oferise teatrului tragedia în versuri „Ovidius”. Montarea piesei o făcea un tânăr regizor, Vlad Mugur, devenit personalitate a lumii, iar rolul principal îl interpreta actorul Constantin Codrescu. Tot Vlad Mugur montează mai târziu şi „Surorile Boga”, de Horia Lovinescu, cu Vasile Creţoiu în rolul principal. Drama în versuri „Vlaicu Vodă”, de Al. Davilla, cu George Vraca în rolul principal, a fost un regal pentru spectatorii constănțeni.

În 1977 a luat naștere unicul teatru de balet clasic și contemporan din țară, sub comanda maestrului Oleg Danovski. Nu a avut niciodată o sală proprie. „Locuia” la Baia populară, iar spectacolele le dădea, chiriaș, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Tranulis, primul teatru românesc în Dobrogea

Ideea construirii unui teatru românesc la Constanţa aparţine Ligii culturale a românilor. În 1915, Primăria donase acestei asociaţii terenul viran de pe b-dul Ferdinand colţ cu str. Mihai Viteazul, pentru ridicarea unui local propriu. Abia în anul 1927, un mecena local, Demosteni Tranulis, se oferă, împreună cu frații lui,  să ridice din averea lor, pe locul Primăriei, o clădire, în doar şase luni. Era director-proprietar al teatrului-cinema din parcul „Arena Grand”, director-proprietar al Revistei teatrale şi cinematografice Constanţa.

În septembrie 1927, clădirea Teatrului Ligii culturale a fost inaugurată. Participaseră Nicolae Iorga, în calitate de preşedinte naţional al Ligii culturale a românilor, întreaga elită a intelectualităţii locale şi un numeros public. Cu acest prilej, Nicolae Iorga subliniază: „Ceea ce au făcut aici Dimitrie Tranulis şi Liga fac mai mult decât trei sferturi din discursurile rostite în anumite adunări de drept”. Şi mai apoi: „Scăparea ţării nu stă în guvernele ce ni le dăm sau ni se dau, ci în devotamentul societăţii româneşti”.

În „Dobrogea sportivă şi artistică”, III, nr. 1-2, 3 mai 1927, p. 1-2, este publicat actul comemorativ, citit de Ion Borcea, secretarul Ligii culturale, cu prilejul punerii pietrei de temelie a primului teatru românesc din Constanţa.

„Sub domnia marelui şi bunului Rege Ferdinand I al României Mari, astăzi 27 martie, anul 1927 în prezenţa: P.S. S. Gherontie, episcop al Tomisului şi Durostorului, şi a d-lor Andrei Popovici, prefectul judeţului Constanţa, Al. Atanasiu, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, general Vlăescu, comandantul Diviziei a IX-a din Dobrogea, amiralul Gavrilescu, comandantul Diviziei de Mare, inspector şef Alexandrescu, C.N. Sarry, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie, Ion Bentoiu, primarul municipiului Constanţa, Ilie Mecu, preşedintele Sfatului Negustoresc, profesor Coriolan, directorul liceului „Mircea cel Bătrân”, Bucur Constantinescu, preşedintele Academiei Populare, preot N. Paveliu, preşedintele Ateneului Popular, C. Dumitrescu-Codru, preşedintele Casei de citire „Ion Creangă”, şi a tuturor personalităţilor de seamă ale metropolei dobrogene,

Urmând îndemnul şi însufleţirei dată nouă de marele preşedinte a Ligei culturale şi inimosul român şi scriitor  N. Iorga profesor universitar din Bucureşti.

Noi, comitetul de conducere a Ligei culturale secţia Constanţa, preşedinte D. Stoicescu, judecător prezident, vice-preşedinţi, N.D. Chirescu, avocat, I. Stoenescu-Dunăre, inginer, casier Petre Postelnicu, comerciant, şi secretar I. Borcea:

Pus-am piatra fundamentală a primului teatru românesc în Dobrogea, închinat Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor, în a cărei deplină proprietate şi folosinţă va trece, ca un omagiu adus culturei româneşti, la care luminatu-s-a tot dobrogeanu:

Locaşul ce se clădeşte şi se ridică înzestrându-se cu cele de cuviinţă de către concetăţeanul nostru şi iubitorul de artă, fiu al Constanţei, domnul Demostene Tranulis; şi facem din adâncul inimei noastre urare ca, lăcaşul acesta să îndemne generaţiile viitoare pe drumul senin, crescător şi înfloritor de suflete al culturei româneşti. Acest act comemorativ a fost semnat de toţi cei prezenţi, urmând ca după terminarea acestui edificiu, să fie pus în zid într’una din sălile teatrului”.

Teatrul va purta numele „Tranulis” şi va fi închiriat pentru spectacole, filme şi întruniri publice.

Pilda care ne-a rămas până astăzi se desprinde din chiar textul închis în zidul imobilului. Din păcate, localul a rămas pe măsura timpului său. Pentru anul 2016, este modest și plin de boli. Iar nevoile orașului cresc tot mai mult.