Constanța de odinioară ”Transilvania”- pachebot măreț, cu un sfârșit rușinos. Casa de creație a Ninei Cassian (galerie foto)

La Copenhaga, în şantierele Burmeister&Wain, era lansat, la 11 februarie 1938, pachebotul “Transilvania ». Comanda fusese făcută pentru două unităţi similare. Cel de-al doilea pachebot a fost botezat ”Basarabia” şi va fi gata peste alte şase luni. Serviciul Maritim Român comandase cele două nave de câte 2300 tdw, cu câte două motoare Diesel, atingând 21,5 noduri, care costaseră în total 230.000 lire sterline, după cea mai modernă tehnologie navală a epocii. 

Despre noua lebădă albă, cdor A. Negulescu scria în ”Marea noastră”, Revista Ligii Navale Române, din martie 1938: ”Noua navă de pasageri „Transilvania”, lansată zilele trecute, evocă începuturile marinei noastre comerciale. Nu mai departe decât patru decenii, nici pe Marea Neagră, nici pe Dunăre, nu se pomenea de vapoare româneşti. Călătorii şi mărfurile noastre erau transportate de nave ruseşti, germane, ungureşti, italiene, franceze sau engleze – numai româneşti, nu. Lansarea noului vapor de pasageri „Transilvania” va fi curând urmată de aceea a vaporului „Basarabia”, la care se adaugă şi cele 4 cargoboate comandate în Italia, trebuie salutată cu bucurie, ca o dovadă de înţelegere a rostului unei flote naţionale şi un început promiţător, pentru ca produsele noastre şi cele de care avem nevoie să fie cărate de navele noastre, cu oamenii noştri”. La 16 iunie 1938 nava ”Transilvania” a plecat spre ţară, având la cârmă pe comandantul Alexandru Ştiubei şi a ajuns în Constanţa în data de 26 iunie. La 13 septembrie acelaşi an nava a plecat în prima ei cursă regulată pe linia Constanţa-Alexandria-Haifa-Beirut-Pireu-Istanbul-Constanţa. Oricare din cele două nave de pasageri putea transporta 1500 persoane, 100 cai, 100 trăsuri, 20 autocamioane, 50 tunuri, dezvoltând o viteză maximă de 25 noduri. Dar cea mai importantă era propulsia Diesel, care le situa printre navele cele mai performante ale timpului. Pasagerii beneficiau de două apartamente de mare lux, șase cabine de lux, opt cabine semilux, 32 cabine de clasa l, 43 cabine de clasa a ll-a și 38 cabine clasa a lll-a. Serviciul Maritim Român făcea reclamă vacanţelor de croazieră:„Preferaţi pentru călătoria în Orient ruta vapoarelor S.M.R., cea mai frumoasă, cea mai scurtă şi cea mai economică. 

Cu începere din septembrie 1938, m/s ”Transilvania” şi ”Basarabia”, vapoare de mare lux şi viteză, amenajate cu confort ultramodern, construcţii 1938, pe ruta: Constanţa – Istanbul – Pireu – Alexandria – Haifa – Beirut şi retur. Linia Dunăre-Mediterana Occidentală este deservită de cele două vapoare mixte Alba Iulia şi Suceava, pe ruta: Galaţi – Constanţa – Istanbul – Salonic – Izmir – Malta – Napoli – Genova – Marsilia şi retur. Se trimit la cerere prospecte gratuite”. Puțin timp le-a trebuit pasagerilor români să admire răsăritul sau apusul de soare de pe puntea celor două pasagere sub tricolor românesc! Începea războiul, iar România pierdea. Izolată şi supusă presiunilor statelor revanşarde şi dornice de cuceriri, România a fost nevoită să consimtă în vara anului 1940 la importante cedări de teritorii: Basarabia, Ardealul şi Dobrogea de Sud. La 29 iunie 1940 o comisie română s-a ambarcat pe nava „Transilvania”, aflată în rada portului Galaţi, şi a plecat la Odessa pentru a stabili modalităţile de evacuare şi graniţele pe uscat şi pe fluviu dintre România şi Uniunea Sovietică. După deliberări, aceasta s-a stabilit pe braţul Chilia şi vărsarea braţului Musura în mare. Puțin mai târziu, navele amiral ale flotei române, ”Transilvania” și ”Basarabia” au fost puse la adăpost, strategic,în zona Bosforului, până la sfârșitul anului 1944, când au fost preluate și aduse în portul Constanța, cu echipaje mixte, români și sovietici, și puse la dispoziția Comandamentului sovietic. Convenţia între guvernul URSS şi guvernul român asupra mărfurilor pe care ţara urma să le livreze, în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea teritoriului sovietic”, actul de ruşinoasă şi totală deposedare, fusese emis la 12 septembrie 1944. În decursul anului 1945 cele două nave au efectuat mai multe curse către Odessa, transportând mii de soldați sovietici răniți, apoi destinația a fost Haiffa cu emigranți evrei, ambarcați la Constanța. 

”Basarabia” a fost confiscată definitiv de sovietici, redenumită ”Ucraina” și intrată astfel cu noua identitate în flota lor. Mai târziu, nava ”Transilvania” a străbătut mările oferind turiștilor străini și români posibilitatea unor croaziere în siguranță și confort. Și-a făcut datoria conștiincios până în 1975. Soarta i-a fost însă potrivnică. Nu a devenit muzeu, cum ar fi vrut constructorii danezi, nici un restaurant ancorat la vreun țărm de mare. S-a răsturnat pe Dunăre, în apropiere de Galați, sub privirile neputincioase ale unei asistențe locale, apoi au urmat ani de plimbat și ruginit în șantier, până când s-a scufundat de-a binelea și a fost nevoie de alți ani pentru a fi tăiată și scoasă de pe șenilul navigabil. Au rămas amintirile, orgoliul de a fi avut o flotă cu adevărat măreață, fotografii și o frumoasă mărturie despre pasager semnată Nina Cassian: ”Am avut de multe ori prilejul şi bucuria de a călători pe mare cu motonava „Transilvania”. Cunoscuta expresie „casă plutitoare” aş nuanţa-o în sensul că, într-un voiaj mai lung, e foarte necesar să te simţi „ca acasă”. Mie personal, această necesitate mi se impune cu atât mai mult cu cât munca mea de scriitor nu se întrerupe niciodată, orice călătorie reprezentând nu numai un motiv de contemplaţie, ci o activitate continuă de meditaţie, notare şi chiar elaborare. În numele acestor deziderate, pot declara cu sinceritate că vasul „Transilvania” a fost pentru mine o splendidă „casă de creaţie” plutitoare. În primul rând, ţin să relev lipsa lui de monotonie, împărţirea firească, dar nu plictisitoare, a încăperilor şi culoarelor, ceea ce mă face să nu cunosc perfect vasul nici după ce am petrecut săptămâni de zile pe el.

De altfel, mi-e greu să vorbesc despre motonava „Transilvania” în stil oarecum impersonal al unui prospect. Sunt subiectiv legată de fiecare ungher al ei. Am stat pe punţile ei, în soare şi furtună, şi ştiu că unele sunt mai intime, create parcă pentru conversaţii cu voce scăzută, că altele sunt largi şi încăpătoare, putând fi transformate în sală de cinematograf în aer liber. Am ascultat „Partita” de Bach cântată de Gieseking, în mijlocul Mediteranei senine, stând tolănită pe şezlong. Am citit şi am jucat şah pe vreme mohorâtă în salonul cald şi confortabil, în timp ce, uneori, ninsoarea bătea în geam. Am savurat baia fierbinte la capătul unei zile de excursie, lăudând în gând civilizaţia care navighează triumfătoare pe tipsia celei mai pustii întinderi de apă. Chiar şi ochiul cel mai avid oboseşte la un moment dat să mai privească. Frumuseţea îţi impune, din când în când, un repaus. Retina trebuie resensibilizată. Şi, pe urmă, se face noapte, iar, când e lună, marea îşi menţine prezenţa mai mult auditiv. Atunci, călătorii se adună în saloane şi dansează, sau gustă în cele două baruri ale vaporului, parfumatul nostru vin de Târnave şi coniacul de culoarea mierii. Treptat, cabina nu mi s-a mai părut un sediu provizoriu. Gesturile mele s-au integrat în decor fără nici o stânjeneală. Pluşul albastru îmi prelungea marea în interior.

Cretoanele colorate vesel aduceau ceva din mirajul pajiştilor înflorite, singurul element - vegetaţia - a cărui lipsă o resimt mai cu putere după zile de navigaţie fără oprire. Şi-apoi luminoasele săli de restaurant şi - se ştie că, de mai multe secole încoace, poeţii nu se hrănesc cu nectar şi ambrozie - dejunurile, prânzurile şi cinele gustoase, iată tot atâtea elemente care-ţi crează condiţii de bună contemplare şi cercetare a frumuseţii. Nu pot uita de asemenea serviabilitatea personalului vasului, un grup de oameni conştiincioşi şi bine dispuşi, de care ne-am simţit legaţi. Îi sunt recunoscătoare motonavei „Transilvania” pentru silueta ei înaltă şi pentru ochii ei rotunzi, cu care împreună am privit nenumărate minuni, călcând cu pasul lin peste şapte mări; pentru că nu m-a scuturat prea tare în strâmtorile bântuite de furtuni; pentru că, la plecare, ne-a salutat prelung cu sirena ei prietenoasă, amintindu-mi totodată, că mai avem mult de călătorit împreună”.