Constanţa de odinioară Unii îşi fabrică istoria, noi ne lepădăm de ea! Povestea fără final a bisericuţelor de cretă (galerie foto)

De 27 de ani, monumentul este o piatră de gâtul guvernanţilor, care nu au putut să salveze acest valoros patrimoniu. Presa a dus cele mai lungi şi vehemente campanii menite să salveze bisericuţele de la Basarabi. Paradoxal, a fost unul dintre subiectele lăsate „la liber” chiar de către conducerea comunistă a ţării. Doar atât. Astăzi, aflat într-o rapidă şi ireversibilă degradare fizică, monumentul unic în Europa nu mai prezintă niciun interes. Mănăstirea ridicată fără nicio noimă deasupra edificiului nu a făcut decât să ajute la distrugerea lucrărilor nefinalizate.
 
Reluăm subiectul din perspectiva recuperării unor amănunte nu lipsite de importanţă din povestea fără sfârşit a misterelor de la Basarabi.
 
„Prima biserică a ieşit la iveală în 1957. A fost imediat protejată sumar, cu paiantă. În 1961 am descoperit alte trei biserici, aflate la trei nivele diferite. Bisericile erau legate între ele printr-o galerie în trepte. Am intrat prin plafon, din una în alta. La dărâmarea lor s-au păstrat elementele originale. Biserica s-a dărâmat în interior, dar prin degajare am recuperat fragmente de bolţi, părţi din monumente, tot ce s-a putut. Bisericile au fost restaurate din 1961 până în 1968 prin metoda anastilozei…

Monumentele au fost restaurate, ele sunt plasate într-o veche carieră de cretă contemporană cu ele, care se dezvoltă sub formă de bazine succesive. Monumentele au fost protejate încă din 1960, adică acoperite cu lemn, pereţi închişi, învelitori provizorii”.
 
Sunt amintirile arhitectei Liana Bilciurescu, cu care am purtat un lung dialog, la începutul anului 1990, în biroul ei de la Urban Proiect Bucureşti. Alexandru Bălan, ofiţer de carieră, aflat în rezervă, ne povestea că, în primăvara anului 1957, se afla într-o unitate militară de tancuri din garnizoana Basarabi, când, într-una din zile, în jurul prânzului, a fost chemat urgent la comandamentul garnizoanei de către - pe atunci - maiorul Vasile Milea, cel care, la Revoluţia din decembrie 1989, era ministru al Apărării Naţionale şi a murit în condiţii încă neelucidate. I-a cerut să organizeze o patrulă militară compusă din trei-patru militari cu care să se deplaseze la cariera veche de cretă Basarabi pentru a asigura paza obiectivelor ce se tot descopereau din dealul de cretă.
 
„Ne-am deplasat la obiectiv când deja lumea care aflase era în număr mare, cu tămâie şi lumânări. În peretele stâncii de cretă am găsit o intrare cu dimensiuni apreciate de mine de 60-70 cm lăţime şi 80-90 cm înălţime prin care tot intrau persoanele curioase. Spaţiul era extrem de mic, curioşii şi credincioşii foarte mulţi, mai ales cei setoşi de credinţă, considerând că li se arată semne de la Dumnezeu. Pericolul de asfixiere era iminent. Cu tact, noi înşine curioşi şi marcaţi de ceea ce vedeam, am reuşit să afluim lumea astfel încât nu s-a petrecut niciun eveniment deosebit. Fără să exagerez, cât era valea de mare valuri, valuri de oameni, parcă erau procesiunile de Paşti. Vestea a circulat cu repeziciune, lumea venea din toate părţile, se zvonea că este vorba de o minune dumnezeiască. Noi, militarii, am asigurat paza şi ordinea până când autorităţile locale au împrejmuit spaţiul de rezervaţie istorică. Într-o duminică am fost împreună cu familia, de data aceasta civil, să vizităm şi noi fiecare chilie. Ne-am întâlnit cu un sobor de preoţi, din care unii cu grad mare în ierarhia bisericească, veniţi de la Sibiu, Bihor, Arad… Să nu uităm că în 1957 cizma roşie se lăsase greu pe grumazul ţării, iar ateismul se impunea cu forţa. Nimic nu a împiedicat însă lumea să se bucure de descoperire, iar militarii purtau în suflet, ca toţi ceilalţi semeni, credinţa strămoşească.”
 
Împreună cu bisericuţele au mai fost decopertate locuinţe de suprafaţă, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, zece schelete de oameni şi animale, precum şi unelte din fier, fiind prima biserică şi primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României.
 
Complexul de la Basarabi a fost cercetat de echipe de arheologi, specialişti în lingvistică, teologi. Români, dar şi polonezi, bulgari, olandezi, norvegieni. Aceştia din urmă s-au arătat interesaţi de expediţiile vikingilor şi creştinarea lor, făcând o legătură firească cu semne descoperite pe pereţii bisericuţelor din piatră. S-a emis teoria că vikingii au călătorit prin Dobrogea spre mare şi au lăsat urmele trecerii lor pe aceşti pereţi din cretă. Studiile au continuat. S-a stabilit că bisericile de cretă de la Murfatlar reprezintă un monument unic în Europa.

 
S-au emis câteva păreri îndrăzneţe, dar bine motivate: grafittele de la Basarabi datează din secolul al X-lea şi menţiunea unor termeni români, alături de alţii aparţinând altor limbi, dovedeşte fără tăgadă că este vorba despre cea mai veche atestare scrisă a limbii române, anterioară cu aproape şase secole scrisorii boierului Neacşu din Câmpulung, care datează din 1521.
 
În ianuarie 1987, un cercetător aplecat atent asupra acestor inscripţii, Constantin Daniel, încheia studiul său publicat în almanahul „Istorii neelucidate”, apărut sub îngrijirea revistei „Luceafărul”, cu două fraze testamentare: „Trebuie să aducem mulţumirile noastre călduroase arhitectului V. Bilciurescu, care a fost conducătorul şantierului de la Basarabi şi a descifrat mai multe inscripţii în paleoslavă şi care are pregătită o importantă monografie despre vestigiile de la Basarabi. Arhitectului Bilciurescu şi ostenelilor sale datorăm putinţa de a fi avut la dispoziţie toate inscripţiile de la Basarabi şi aşteptăm cu multă nerăbdare apariţia monografiei sale, care va dezvălui cititorilor toate aspectele legate de vestigiile de la Basarabi”.
 
Soţii Liana şi Virgil Bilciulescu erau la vremea descoperirii salariaţi ai Direcţiei monumentelor istorice. Ei au lucrat de la început nu numai la proiectarea construcţiei de prezervare, de amenajare muzeală, de conservare şi restaurare, ci şi de stocare a unor informaţii istorice de importanţă excepţională. Au avut posibilitatea, ca cercetători ai complexului, să ia copii după toate elementele constitutive ale ornamenticii şi toate inscripţiile de pe pereţii bisericilor. Există astfel strânsă o documentaţie fantastic de importantă acoperind ca volum două-trei tomuri masive.
 
Lucrările vizând construcţia unui mare complex de prezervare a bisericuţelor, criptelor, galeriilor etc. - toate încărcate cu inscripţii şi desene - au fost sistate în 1977. S-a răspândit zvonul că monumentul de la Basarabi nu trebuie restaurat, că ar fi de sorginte bulgărească, că nu este bine pentru ţară să fie conservat etc. etc. În fostul Consiliu al culturii, proiectul fusese avizat de două-trei ori, dar Elena Ceauşescu nu a dispus să fie finanţată lucrarea, oricâte demersuri făceau primii secretari şi arheologii constănţeni.
 

Şansa ca primul prefect al Constanţei, după 1990, să fie istoricul Adrian Rădulescu a făcut ca lucrările să fie reluate în 1991-1992, cu o firmă constănţeană, pe baza documentaţiei existente, Litoral SA. Din nefericire, Consiliul Judeţean Constanţa n-a mai continuat lucrările, poate fiindcă nu au fost bani sau pur şi simplu fiindcă cei care conduceau nu înţelegeau rostul şi rolul monumentelor istorice în fiinţa intimă a acestui pământ. Acum, acolo, spectacolul este apocaliptic!
 
Au fost iniţiate în ultimii ani zeci de demersuri la Ministerul Culturii. Rezultatele s-au soldat numai cu promisiuni, probabil formulate de complezenţă. În vara anului 1997 se părea că, în sfârşit, lucrările se vor relua, fiindcă DMI - şi mai ales Centrul pentru administrarea şi protecţia patrimoniului cultural - primise suficienţi bani pentru angajarea şi a altor şantiere de restaurare decât cele pe care le susţinea din anii anteriori.
 
În prezent, Ansamblul Rupestru de la Basarabi este închis, aflându-se într-o stare accelerată de degradare. „Abordarea integrată a consolidării monumentelor istorice din cretă prin tratamente bazate pe nanomateriale - un concept revoluţionar” este numele unui proiect ce urmăreşte găsirea unei soluţii pentru salvarea de la dispariţie a bisericuţelor rupestre de la Basarabi - Murfatlar, iniţiat de o echipă amplă interdisciplinară de specialişti, cercetători şi experţi din Bucureşti, Constanţa, Mediaş, responsabil de proiect fiind conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, de la Universitatea „Ovidius”.
 
Proiectul însă nu rezolvă problema de fond. Și, tot mai mult, subiectul devine unul tabu. Cine mai vorbeşte despre bisericuţele de cretă de la Basarabi? Alţii decât jurnaliştii?