Constanta - Vila Şuţu

"Ochiul nu se opreşte decât la vila Şuţu, care albeşte în bătaia soarelui, de pare cioplită în marmură. Marea necuprinsă se întinde la subsourile Constanţei, de mai s'o desfacă de la ţărm, ca să-i rămâie ei, în placul valurilor". Ioan Adam, "Constanţa pitorească cu împrejurimile ei" (1908)

Pe promontoriul abrupt al falezei răsăritene a oraşului, care odinioară înainta fără oprelişti în mare, se ridică unică în splendoarea şi farmecul ei exotic, Vila Şuţu.

Construcţia a fost ridicată după planurile arhitectului Grigore Cerchez în anul 1899 (după cum stă scris pe o placă de marmură aflată deasupra intrării) la cererea lui Mihail C. Şuţu. Ilustrul savant semna la acea dată, sub forma franţuzită a numelui, Soutzo, cererea către primărie pentru ridicarea clădirii. Ca personalitate a rămas legat de Constanţa prin marile proprietăţi, deosebita activitate de investigaţie arheologică, scrupul ştiinţific şi pasiunea de a colecţiona care s-a reflectat în colecţiile sale tematice.

Mihail C. Şuţu (n. 15 februarie 1841, Bucureşti - d. 9 iulie 1933, Bucureşti) a fost un erudit istoric şi numismat. A fost ales ca membru titular al Academiei Române. În perioada 18 noiembrie 1899 - 31 decembrie 1904 a fost primul guvernator al Băncii Naţionale a României.

S-a născut ca fiu a lui Constantin (Costache) Şuţu (1804-1882). Acesta fusese mare logofăt şi ministru de finanţe sub căimăcănia lui Alexandru Ghica din anul 1856. Bunicul savantului a fost Mihail "Draco" Şuţu, de mai multe ori domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei.

Domeniul Şutzu de pe partea estică a falezei peninsulei constănţene avea dimensiuni impresionante pentru acea perioadă. Se întindea de la hotelul Carol I până în zona unde se va construi mai târziu digul de nord al portului Tomis.

Proprietatea era în general flancată de marginea superioară a falezei până la baza malurilor. Bineînţeles existau şi porţiuni mai late ce se desfăşurau de la faleză spre interior.

Terenul pe care s-a ridicat micul palat făcea parte din proprietatea familiei şi a fost pus la dispoziţie de comanditar. Din cele cunoscute se pare că anterior pe locul respectiv fusese o casa de lemn, un vechi conac ridicat de boier Costache înainte de venirea administraţiei româneşti în Dobrogea, la 1878. De la părintele sau, iubitor pasionat al mării, al singurătăţii şi măreţiei plimbărilor cu caiacul pe apă, Mihail Şuţu a moştenit atracţia pentru mare. La vechea casa a familiei de pe promontoriul Constanţei, eruditul om politic şi de ştiinţă îşi petrecuse verile adolescenţei şi ale revenirilor din anii studenţiei la Paris.

Prin proiectul comandat arhitectului Cerchez, Mihail Şuţu a preluat de la această casă ca elemente constructive simbolice, cupola şi balconul închis. A încercat să o adapteze şi locului dar, în egală măsură şi arhitecturii tradiţionale. A rezultat o clădire fermecătoare, care avea un parapet de piatră foarte abrupt către mare şi care desigur s-a păstrat în datele sale fundamentale şi în prezent.

Folosind cu sensibilitate şi intuiţie cadrul natural al mării şi în configuraţia deosebită a falezei, arhitectul vremii a rescris peisajul, fără să facă abstracţie de expresivitatea istorică. Amplasată pe o poziţie dominantă, vila "Sutzu" are arhitectura faţadei asemănătoare cu cea arabă

Clădirea este amplasată pe un pinten de stâncă după cum afirmă unii specialişti.

Privită dinspre oraş, printre celelalte clădiri din jur, casa Şuţu pare pierdută şi nu iese aproape cu nimic în evidenţă.

Ansamblul arhitectural se vede însă foarte bine de pe plajă. El se înfăţişează mai degrabă ca o fortăreaţă medievală mediteraneană.

Recuzita orientala introduce detalii ce denotă o fragilitatea bine temperata, arabescuri dezinvolte, curbe şi contracurbe cu trasee savante. Sunt de remarcat cupola, turnul crenelat, coloanele cu arcatura graţioasă şi structura colorată. Palatul Şuţu este o adevărată perlă de arhitectură. Faţada sa este asemănătoare celei arabe.

La exterior impresionează la primul etaj o terasă-galerie care are acoperişul susţinut de colonade cu arcaturi (şir de mici arcade decorative zugrăvite pe un zid).

Ferestrele sunt înguste cu arcade supraînălţate.

Terasa generoasă a vilei aflându-se la nivelul de acces dinspre peninsulă este deschisă către mare şi, preia diferenţa de nivel a falezei, părând o extensie a spaţiului construit.

De pe această terasă se poate admira o privelişte panoramică până aproape de Capul Midia. Istorisirile acelor vremi spun că Mihail Şuţu avea un câine de talie mare, cu care se plimba adesea pe terasă.

Elementele de construcţie cuprind trei nivele: zidăria portantă, fundaţia din piatră cu var hidraulic, acoperiş şi cupolă. Aceasta a fost iniţial acoperită cu ardezie dar în urma lucrărilor de renovare s-a folosit tabla galvanizată. Planşeele sunt din beton armat.

Curtea vilei este foarte frumoasă, însă deosebită este scara în spirală, construită aproape de structura zidului, care permitea rapid coborârea direct pe plajă.

De la exterior dinspre bază aspectul este asemănător cu cel al decorurilor castelelor medievale.

Astfel aşezată, cu faţada spre mare, vila cu temelii de piatra adânc înfipte în pământ, reprezintă pentru arhitectura românească un exemplar rar de construcţie în stil neomaur şi este singura care s-a păstrat în bună stare şi în prezent.

Un privitor cu imaginaţie poate sa surprindă unghiuri deosebite din imediata apropiere a fundaţiei, mai ales de când iedera  pusese stăpânire pe fundaţie.

Casa are o suprafaţă totală de 421,50 mp, cu înălţimea de 12 metri, socotită din faţa trotuarului până la ,,cornişul principal" .

Interiorul este alcătuit din diverse săli decorate în stilul palatelor arabe din Damasc şi Alger şi cu elemente specifice ale saraiurilor turceşti din Istambul. Brâurile zidurilor sunt smălţuite cu arabescuri, sălile au plafoane policrome într-o gama de culori vii de la portocaliu până la brunul auriu şi de la roşul trandafiriu până la purpuriu. Decorul este realizat din motive geometrice, mai ales ovale sau romboidale cu incrustaţii de motive florale stilistice; pictura este în ulei. Plafoanele celor patru săli sunt ornamentate în stucatură, singura sculptură în piatră este o himera situata în peretele exterior din terasa-galerie. În palatul lui Mihail Şuţu de pe faleza Constanţei de-a lungul timpului au fost oaspeţi personalităţi de seamă din protipendada românească.

Vila Şuţu a fost naţionalizată după al doilea război mondial de către regimul comunist, servind altor scopuri decât cel pentru care fusese construită. De remarcat este aspectul sub care o regăsim în fotografiile reprezentând construcţia celor două diguri ce aveau sa formeze incinta portului Tomis

Construcţia digului de nord (dinspre Plaja Modern)

Pe măsura înaintării înspre larg a digului, imaginea oraşului dinspre mare devenea tot mai interesantă.

Fotografie executată de pe acoperisul terasă al vilei spre digul de est al Portului Tomis (Hotel Palas si Fostul Hotel Carol I)

***

În septembrie 1955 a devenit "Casa regională a creaţiei populare", unde au funcţionat: un cerc muzical pentru membrii brigăzilor sau echipelor artistice; un cabinet de consultaţii în teatru, muzică, arte plastice, coregrafie pentru artişti amatori, dar şi bibliotecă regională.

In anii 1956-1957, clădirea a fost restaurată şi ornamentaţia reînnoită.

O perioada a funcţionat în clădire reprezentanta comerciala a Consulatului Cehoslovaciei.

În anul 1993, în baza legii 92/1992, s-a reînfiinţat Curtea de Apel Constanţa. Datorită lipsei de spaţii, la cererea Curţii de Apel, în luna aprilie 1993 (la 80 de ani de la înfiinţarea primei Curţi de Apel la Constanţa), Consiliul local al Municipiului Constanţa a pus la dispoziţie imobilul situat în str. Mării nr. 1 (str. Krikor Zambaccian nr.1), cunoscut ca „Vila Şuţu". Curtea de Apel a funcţionat în acest local până în luna septembrie 2005.

În anul 2005 a apărut la Paris "Cartea de aur a familiei Şuţu". Ulterior vila a fost revendicată în anul 2006 de Alexandra Şuţu (90 de ani), din Milano, singura descendentă a familiei Şuţu (după afirmaţiile domniei sale).

Rămasă precum o emblematică clădire a Constanţei, se pare că lupta cu timpul va fi pierdută de către clădirea ce devine din ce în ce mai mult pradă vegetaţiei ce dă senzaţia că a acaparat-o.

Crivăţul iernilor sau vânturile nestăvilite venite de pe mare au început să smulgă nemilos obloanele şi să roadă vopseaua neîmprospătate de foarte multă vreme

Şi totuşi... această clădire este martora trecerii noastre prin decenii...

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/