Mamaia la 90° (partea a III-a - de la anii 1950 spre prezent)

motto: Locul de naştere al unui univers cu doar două dimensiuni este unghiul drept

După cel de-al 2-lea război mondial, timp de peste un deceniu, în Mamaia nu s-au construit noi locaţii de vile sau hoteluri. Starea politică a României cu evenimentele ce prefigurau anii tulburi şi tulburători ai intrării ţării sub povara ideologică a Marelui Kondukător de la Kremlin, şi a celorlalte instrumente adânc răsturnătoare de firească cale românească au făcut ca sub ocupaţia armatei sovietice, Constanţa să fie decât un port unde Flota sovietică de la Marea Neagră mai avea o bază pe coasta de vest a Pontului.

Mamaia rămăsese cu Hotelul REX (făcut peste noapte casa de odihnă a muncitorilor şi ţăranilor "1 Mai"), cu Cazinoul, cu Palatul Regal, Casa Bărcilor (vapor), Hotelul Albatros şi vilele răzleţite printre vegetaţie dar care, desigur fuseseră naţionalizate şi date spre folos vajnicilor stahanovişti care cu osârdie depăşeau orice normă alături de bravii lor tovarăşi sovhoznici împreunaţi precum secera şi ciocanul de pe roşul steag cu care ne procopsiseră kulturnicii şi komisarii Kremlinului.
Turismul era un cuvânt demult trecut spre letargie pentru că putea promova lenea şi putea strica cheful de treabă al celor ce nu apucaseră să fie încă trimişi la Canal, deportaţi pe cine ştie ce coclauri sau puşi să facă stagii de reeducare la Jilava Gherla Piteşti sau Aiud ori în stuful bezmetic al Deltei.
Abia după ce marele Stalin a devenit trecut şi după ce ruşii cu armată cu tot au fost retraşi din România iar Europa de Est a fost în stare să se mai limpezească spre a rămâne cuminte şi docilă în spatele Cortinei de Fier s-au pus probleme referitoare la capacităţile de a oferi o anume replică staţiunilor rămase în zona decadentului Occident. Războiului Rece luase locul confruntării armate. Războiul Rece avea nevoie de creşterea unor vajnici luptători care trebuiau recompensaţi cu preumblări prin staţiunile ţărilor prietene şi aliate sub stindardul Tratatului de la Varşovia.

Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel ce a întrevăzut oportunitatea ridicării rapide a unei staţiuni de băi, potrivite pentru noua politică dictată din Moscova şi pusă cu osârdie în faptă de conducătorii comunişti ai ţărilor satelite.

Între anii 1959-1962, arhitectul de casă de pe atunci al lui Gheorghiu Dej, Cezar Lăzărescu, un nume de o notorietate deosebită în arhitectura românească de altfel, a trecut la ridicarea staţiunii Mamaia pe care o percepem în prezent prin construcţiile emblematice ce au fost simbolul anilor ce au urmat de după 1960 încoace.

Au fost asanate din mlaştinile şi smârcurile de pe malul lacului Siutghiol şi au fost demolate parte din vilele ce formau burgheza staţiune Mamaia. Şantierele aveau (cele mai multe) regim de muncă forţată. De-a lungul lacului Siutghiol (Mamaia) s-a construit şoseaua, iar de-a lungul plajei s-a înălţat, în 1959, un "paranisip" de beton placat cu piatra de calcar.

Acest prim ansamblu hotelier se întindea între punctul "Pescarie" si extremitatea, de atunci, a staţiunii, unde fuseseră înălţate hotelurile Modern, Palas, Central, Pelican (1959)

Abia după ce s-a deschis partea dinspre mare a statiunii prin terminarea ansamblului de hoteluri s-a trecut spre zona Lacului Siutghiol si a început amenajarea suprafetei de uscat precum si amenajarea spaţiilor verzişi a malului cu o bordură betonată.
Într-un interviu acordat unui ziar central arhitectul Gheorghe Dumitraşcu, director al Institutului de proiectări judeţene Constanţa exprima o serie de considerente:
"Într-adevăr, este specific şi propriu litoralului românesc faptul că dezvoltarea lui a fost gândită de la bun început şi apoi realizată, pe baza unui plan de ansamblu, în care fiecare oraş şi staţiune şi-a aflat o personalitate distinctă, conformă cu atributele sale naturale. Spre deosebire de alte ţări ale lumii - care şi-au dezvoltat staţiunile în timp îndelungat, după gusturi şi viziuni disparate, pentru nevoi mai mult individuale sau altele exclusiv comerciale - ţara noastră a avut un mare privilegiu: acela de a putea, datorită condiţiilor deosebite create şi oferite de partidul şi statul nostru, să confere litoralului o concepţie unitară, să-i definească dezvoltarea în cadrul unui plan de ansamblu, iar realizarea acestuia să se facă într-un program complex de construcţii şi urbanizare. ...
Spunem staţiune azi - şi o şi vedem cu ochii minţii din vacanţele trecute -, dar pe-atunci erau doar pământuri sterpe, întinderi nisipoase, cu aspect dezolant de deşert. Ele erau materialul pe care trebuia lucrat! Folosindu-se ca element preponderent marea şi plajele sale s-a urmărit valorificarea caracteristicilor fiecărui loc, pentru a obţine diferenţiate utilizări şi realizări arhitecturale. "

Primele semne prevestitoare ale viitoarei industrii hoteliere româneşti au început să apară odată cu construirea în anul 1956 a hotelului Yalta (viitor Bucureşti, actual Yaki), a restaurantului aferent acestuia (1957) si amenajarea hotelului Albatros si a restaurantului-bar Cazinou (ambele 1958).
În presă se reflecta interesul conducerii de partid şi de stat pentru dezvoltarea litoralului:
1959 „Conducătorii de partid şi de stat pe şantierele de construcţii de pe litoralul Mării Negre.
În zilele de 11-13 mai a.c., şantierele de construcţii şi amenajări din staţiunile climaterice de pe litoralul Mării Negre au fost vizitate de tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, însoţiţi de tov. Arh. N. Bădescu, şeful departamentului de arhitectură şi urbanism, tov. V. Posteucă, adjunct al ministrului Construcţiilor, Industriei Materialelor de Construcţii şi Industriei Lemnului, tov. Arh. C. Lăzărescu, coordonatorul grupului de proiectanţi al lucrărilor de pe litoral.
La Constanţa, conducătorii de partid şi de stat au fost întâmpinaţi de tov. V. Vâlcu, prim-secretar al Comitetului regional de partid Constanţa, A. Niţescu, preşedintele Sfatului Popular al regiunii Constanţa, Tudose Vasiliu, preşedintele Sfatului Popular al oraşului Constanţa şi alţi reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat.
Împreună cu specialiştii ei au examinat construcţiile din staţiunile Mangalia, Vasile Roaită, Eforie, Mamaia, oraşul Constanţa şi au făcut o serie de recomandări privind planurile de sistematizare şi de dezvoltare a staţiunilor, de efectuare a lucrărilor hidrotehnice pe litoral, cât şi programul de lucrări în curs.
Lucrările de reconstrucţie şi amenajare a litoralului Mării Negre se realizează pe baza studiilor generale de sistematizare, începute de câţiva ani, fiind eşalonate pe câteva etape.

Hotelul Yalta se voia o replică la Hotelul REX pedepsit de cei ce se aflau la cârma urbei să devina din hotel regal casa de odihnă pentru muncitorime şi ţărănime.

Ceva mai târziu hotelul a fost redenumit "Bucureşti" iar ulterior el a fost atribuit lui Gică Hagi şi i-a fost schimbată denumirea în Hotel Yaki.

Arhitectura hotelului îmbina arcele bolţilor cu dreptunghiurile echilibrate ale ferestrelor şi logiilor.

În anul 1959 la nord de Hotelul REX (1 Mai) au fost construite hotelurile Tomis, Midia si Histria.

Prin noile construcţii ce au început să apară s-a instituit dictatura unghiului drept. Cezar Lăzărescu şi echipele sale de proiectanţi au considerat că o anume frondă faţă de conservatorismul tradiţional poate fi exprimată prin linearitate si planeitatea suprafeţelor.

Spre a oferi spaţii suficiente de cazare construcţiile erau mult susţinute pe orizontală. Deoarece staţiunea era strict pentru uzul estival, construcţiile aveau un cost relativ scăzut si nu se depăşea în mod frecvent limita celor 4 etaje acceptate fără să fie nevoie de ascensoare.

Decorul spaţiului verde respecta în bună măsură linearitatea şi organizarea pe ideea unghiurilor drepte.

Hotelurile lamă au fost proiectate într-o dispunere care evidenţiază curbura istmului Mamaia

Prin folosirea cofrajelor şi datorită simplităţii concepţiei de proiectare noile hoteluri au putut fi ridicate în timp relativ scurt.

S-a încercat o diminuare a efectelor de percepere a perspectivei dominate de cubismul construcţiilor cu uşoarele curbe ale bazinelor sau aleilor şi a rondurilor de flori.

Chiar şi mozaicul pavamentelor încerca să preia prin curburi şocul inhibitiv al formelor drepte repetate cu o pondere foarte mare.

În 1962 au fost terminate şi cele doua mari hoteluri de la intrarea in Mamaia, cu câte 14 etaje - Parc si Perla. Între ele au fost construite alte 5 hoteluri mai mici: Dacia, Pescarus, Delfin, Lotus, Select. O informaţie din ziarul România Liberă făcea cunoscut că:

"În apropiatul sezon, la Mamaia vor fi date în folosinţă noi hoteluri. În prezent, harnicii constructori de la I.S.C.L. - Mamaia lucrează la finisarea blocului turn cu 15 nivele, care va adăposti hotelul şi restaurantul "Parc" şi la alte blocuri. Cu aceste noi construcţii, capacitatea complexului hotelier de la Mamaia va spori cu 5000 de locuri.
" România liberă, anul XX, nr 5466, Sâmbătă 12 mai 1962

Pentru obţinerea unei perspective unitare dispunerea clădirilor a fost de asemenea concepută cu rigoare şi s-a alternat cu predilecţie succesiune volumelor mari cu cele mici menite să se pună reciproc în evidenţă. Spatiile comerciale cu un singur nivel alternau sub formă de paralelipipede larg vitrate şi cu spaţii interioare care să confere iluminat pe cele patru laturi ale corpului modular.

Iluminatul public era bine susţinut prin ansamblul stâlpilor cu corpuri duble de iluminat care creau o insolită imagine a staţiunii pe timpul întunericului. Stâlpii de iluminat de pe aleile pietonale aveau de asemenea forme geometrice simple şi stereotipe.

Datorită lipsei parasolarelor si, pe timpul întunericului hotelurile păreau că sunt intenţionat iluminate feeric.

Hotelul Perla prezenta la parter un spaţiu dedicat pentru servicii şi bineînţeles pentru locaţia proprie restaurant şi terasă. La ultimul etaj se afla chiar un bar ce oferea o perspectivă deosebită asupra staţiunii şi a oraşului.

În partea dinspre plajă a complexului comercial Perla se afla un bazin rectangular traversat de o alee. Pe partea dinspre plajă se afla o terasa care ascundea un spaţiu tehnic printr-un mic artificiu arhitectonic pe care localnicii si turiştii îl denumeau cu simplitate "melc".

Melcul de la Perla

Terasa melcului era dotată cu câteva bănci din beton, de asemenea de formă semicirculară.

Imaginea de ansamblu a staţiunii oferea o percepţie destul de echilibrată a perspectivei, dar mult prea riguros organizată spre a odihni privirea pe o armonie echilibrată a unor volume alternante şi a unei vegetaţii dense.

Hotelurile, aveau forme stereotipe făcând dificilă identificarea după o anume personalitate a clădirii.

Chiar şi cu creşterea arborilor, decorul de ansamblu rămânea tot rigid şi încarcerat în capcana unghiurilor stricte.

In 1963 s-a terminat ridicarea Teatrului de Vara sub formă de grădină în aer liber. Aceasta a fost acoperită în 1980, cu o prelata având un sistem de susţinere pe cabluri.

Teatrul de vară a fost poate o primă încercare de evadare din structura de monovolum

De abia odată cu anii 1980 spre nordul mamaiei au început să fie construite hoteluri în terase şi cu suprafeţe curbe.