Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:13 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu

ro

17 Feb, 2024 18:06 1243 Marime text
Foto: PexelsPetre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. 

Ministrul Culturii, Raluca Turcan a transmis un mesaj de condoleanțe. 

„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a distinsului domn Petre Măsală.
Ca ministru al culturii, doresc să exprim întreaga mea compasiune, dar și recunoștința pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea și păstrarea tradițiilor culturale, în special în domeniul dansului călușar.
Am avut privilegiul să-l cunosc pe domnul Petre Măsală în vara anului trecut și să fiu martor al pasiunii și cunoștințelor sale în arta călușului. Este cu adevărat remarcabil faptul că a fost primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu în anul 2020, o recunoaștere meritată a dedicării sale de o viață în această artă tradițională.
Domnul Măsală va fi mereu amintit ca un maestru al dansului călușar și ca un ambasador al tradițiilor noastre culturale.
Contribuția sa la perpetuarea și promovarea artei călușului va rămâne un reper în istoria culturală a țării noastre.
Gândurile mele sunt alături de familie și cei dragi lăsați in urma, în aceste momente dificile!“ - a transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan. 

Citește și: 

„Zbor lin spre înaltul cerului, drag camarad!“Doliu la SMURD Constanța. A murit comandor Octavian-Constantin Măndiță de la Punctul de Operare Aeromedicală Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii