Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit Ruxanda Agache Miheș, prima aviatoare româncă brevetată după cel de-al Doilea Război Mondial

ro

05 Jun, 2018 07:36 2138 Marime text


Aviatoarea Ruxanda Agache Miheş s-a stins din viaţă! Tristul anunţ a fost făcut de Fundația „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu'' pe pagina de Facebook.

"Azi noapte s-a stins din viață aviatoarea Ruxanda Agache Miheş, suflet de româncă, a iubit zborul,dar și zborul a iubit -o pe ea. În anul 1947 a urmat Şcoala de Pilotaj Clinceni şi cursurile teoretice aferente pentru aviaţia civilă.Tânăra aviatoare a ieşit la “simplă comandă” în anul 1948. Ca pilot instructor în Şcoala de Pilotaj Civil Strejnic a pregătit numeroase promoţii de elevi aviatori. A avut 8.620 ore de zbor la manşa a 24 de tipuri de avioane şi 16 aterizări forţate.

«Am iubit zborul, dar şi zborul m-a iubit pe mine. Ce pot să spun când am avut 16 aterizări forţate, executate toate fără vreun avion sau vreun os rupt? Mulţumesc lui Dumnezeu! Mi-am realizat viaţa» , spunea Ruxanda Agache Miheş.

Dumnezeu să o odihnescă în pace!
Înmormântarea va avea loc miercuri 6 iunie,ora 13.00 la Cimitirul Ghencea 2 , Prelungirea Ghencea, nr. 370, sector 6.
Condoleanțe familiei !", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a fundaţiei.

Ruxanda Agache Miheș s-a născut pe 15 decembrie 1927, în comuna Viișoara (fostă Băsești), judeţul Vaslui. Era o pionieră a aviației românești.

Ruxanda Agache Miheș a fost prima aviatoare româncă brevetată după cel de-al Doilea Război Mondial. A început să zboare la Clinceni, cu instructorul Nicolae Pelin, în anul 1948. A brevetat direct gradul II, fiind încadrată în aviația civilă. A zburat pentru AVIASAN (fosta „ambulanță aeriană”) salvând numeroase vieți omenești. A zburat pentru Aviația Utilitară, executând misiuni aviochimice și de transport. A cunoscut mari satisfacții dar și clipe grele, fiind nevoită de 17 ori să aterizeze forțat. A zburat peste tot în România, timp de 25 de ani, adica 8620 de ore efectiv la manșă. A pregătit, în calitate de instructor, numeroase promoții de elevi aviatori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii