Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţuri 18 iulie 2013

ro

18 Jul, 2013 10:41 1879 Marime text
Sunt oameni care, chiar dacă părăsesc această lume, continuă să trăiască la fel de intens în inimile celor care i-au cunoscut. Aşa a fost şi Gigi Oancea, pe care destinul l-a luat prea repede dintre noi. Te-am apreciat şi te-am respectat de când te-am cunoscut. Adio, prieten drag! Sunt alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa.

Viceprimarii municipiului Constanţa, Gabriel Stan şi Decebal Făgădău, deplâng moartea fulgerătoare a celui ce a fost Gheorghe Oancea. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, alături de consilierii judeţeni regretă trecerea în nefiinţă a celui ce le-a fost prieten şi colaborator, Gheorghe Oancea. Preşedinte Fondator al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, Gheorghe Oancea a fost şi va rămâne unul dintre oamenii care au însemnat enorm în viaţa publică a judeţului Constanţa şi a Dobrogei, în ultimii 20 de ani. Scafandru, om de afaceri, prieten, soţ şi tată, Gheorghe Oancea lasă în urmă o comunitate care l-a iubit, preţuit şi respectat. Dumnezeu să-l odihnească!

Consiliul Judeţean Constanţa deplânge tragica dispariţie a celui ce a fost Gheorghe Oancea, preşedinte Fondator al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România. La doar 64 de ani, Gheorghe Oancea lasă o imensă durere în suflet celor care l-au cunoscut, familiei şi prietenilor.

Cu adâncă durere în suflet, deplângem trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Gigi Oancea. Omul cu sufletul deschis, mereu zâmbitor, a fost mereu un model pentru cei care l-au cunoscut. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!Gabriela, Mihai şi Alexandru Mazăre.

Cu profundă durere în suflet, ne despărţim de Gheorghe Oancea, un suflet mare, un om ales şi un prieten drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace!Familia Sorin Strutinsky.

O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet generos s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun, cu durere profundă şi ochii plini de lacrimi, de la bunul nostru prieten Gheorghe Oancea. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Constantinescu.

S-a oprit o inimă şi un suflet drag nouă s-a mutat în veşnicie, alături de prietenul lui. Bunătatea şi căldura sufletească cu care ne-a înconjurat vor fi veşnic în inimile noastre. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil de-a dreapta sa, unde sunt convinsă că se află şi soţul meu. Nu te voi uita niciodată, prieten drag! Marcela Frigioiu.


Angajaţii Trustului de presă Telegraf - Neptun TV depun, cu adânc respect, pe lespedea celui care a fost Omul Gheorghe Oancea cele mai sincere păreri de rău şi transmit condoleanţe familiei îndoliate. Fie să găsiţi puterea de a depăşi această grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Grupul de firme Conpress anunţă cu un imens regret trecerea în eternitate a domnului Gheorghe Oancea. Va rămâne mereu în sufletele noastre amintirea sa, puterea de muncă şi profesionalismul desăvârşit. Condoleanţe sincere familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Colectivul SC Mobitom SRL îşi exprimă regretul pentru dispariţia fulgerătoare a celui ce a fost Gheorghe Oancea şi este alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Colectivul SC On Plonge SRL deplânge, cu adâncă tristeţe, dispariţia celui ce a fost Gheorghe Oancea, un om extraordinar şi un profesionist desăvârşit, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Colectivul SC Five Holding SRL, cu adâncă tristeţe în suflete, deplânge încetarea din viaţă a celui ce a fost Gheorghe Oancea, un om deosebit şi un adevărat profesionist, şi sunt alături de familia îndoliată. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Colectivul A.N.S.P.S.R Constanţa îşi exprimă regretul şi compasiunea, fiind alături de familia celui ce a fost Gheorghe Oancea, un om deosebit şi de o aleasă nobleţe, şi transmite sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Membrii Operatorilor Plajă pentru Servicii Salvamari Sud: Irma Prest, Docatisi, AOP Mangalia şi Kallatis Club Mangalia sunt alături de familia celui ce a fost Gheorghe Oancea, un om şi profesionist desăvârşit, şi transmit sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l aibă în pază !

Sincere condoleanţe şi toată compasiunea la încetarea din viaţă a celui ce a fost Gheorghe Oancea, om pe care demnitatea şi bunătatea l-au călăuzit în viaţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul SC Shark SRL.

Colectivul INCDM „Grigore Antipa" Constanţa este alături de familie în greaua încercare pricinuită de dispariţia fulgerătoare a fostului lor coleg Gheorghe Oancea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Este trist că trebuie să ne luăm rămas bun mult prea devreme de la un om de o aleasă nobleţe, Gigi Oancea. Transmitem pe această cale un gând bun şi întreaga noastră compasiune familiei îndurerate. Colectivul S.C. „Litoral Construct" S.A.

Cu profund regret, conducerea şi personalul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa este alături de familia îndurerată a celui care a fost Gheorghe Oancea, important om de afaceri al Municipiului, excelent formator în domeniul scufundării autonome şi al salvării pe mare, colaborator de prestigiu şi continuitate al instituţiei.

Cu părere de rău, colectivul R.A.T.C. Constanţa transmite familiei îndurerate sincere condoleanţe în greaua încercare pricinuită de pierderea celui care a fost un bun şi vechi colaborator, Gheorghe Oancea. Dumnezeu să-l odihnească!

Este trist că trebuie să ne luăm rămas bun, mult prea devreme, de la cel ce a fost un om de o deosebită valoare Gheorghe Oancea. Transmitem pe această cale un gând bun şi întreaga noastră compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Conducerea restaurantului Temple.

Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia îndurerată, la ceas de grea încercare pricinuită de pierderea celui care a fost Gheorghe Oancea, om de o aleasă nobleţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Ciocoiu.

Familia Teodora şi Vasile Făgădău îşi exprimă regretul şi compasiunea pentru trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Gheorghe Oancea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sunt alături de Ionuţ şi Alex, Dana şi copiii, la dispariţia neaşteptată a soţului şi tatălui drag Gheorghe Oancea. Sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sorina Hortolomei.

Suntem înmărmuriţi de durere pentru pierderea prematură a celui mai bun prieten Gigi Oancea. Condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească! Tase Dobrescu şi Dan Dobrescu.

Nuredin Usein, vecin şi prieten, regretă moartea fulgerătoare a celui ce a fost Gigi Oancea. Condoleanţe familiei îndoliate!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii