Anunţuri 22 septembrie 2011
Anunţuri 22 septembrie 2011Cu durere în suflet şi neputincioşi în faţa destinului, familia Nanu anunţă trecerea în nefiinţă mult prea devreme a bunului lor soţ, tată, fiu şi frate, Nanu Dan. Slujba de înmormântare va avea loc azi, ora 14.00 la Cimitirul Municipal Constanţa. Nu te vom uita niciodată şi vei trăi veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace!
Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe colegului nostru Valentin Nanu de care suntem alături în aceste clipe de grea încercare şi durere pricinuite de plecarea spre cele veşnice a bunului său frate Nanu Dan. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!
Cu adâncă durere în suflet, soţia, fiul, nora şi soacra anunţă trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Cazacu Ilie Victor (Uţă), un om de neînlocuit şi care ne va lipsi mult. Corpul neînsufleţit se află depus la Casa Albastră şi înhumarea va avea loc mâine la Cimitirul Central. Lacrimi şi flori pe tristul tău mormânt! Dumnezeu să te ierte!
Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa transmite sincere condoleanţe lui Gabriel Dimitrov, încercat de o suferinţă fără margini prin pierderea fetiţei sale, Raluca Gabriela Dimitrov. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Cu adâncă durere în suflet, colegii de serviciu sunt alături de Gabriel Dimitrov, în această grea încercare pricinuită de moartea prematură a copilului Raluca Gabriela Dimitrov. Dumnezeu să te întărească, Gabi şi să aibă grijă de acest suflet curat de copil. Sincere condoleanţe!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp