Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Unul dintre puținii specialiști în Medicină Nucleară s-a stins din viață

ro

17 May, 2024 08:13 4180 Marime text
Marius Cambrea. Sursă foo: Facebook/Florian Stoian
 
  • Unul din puținii specialiști în Medicină Nucleară pe care i-a avut Constanța, care a fost însă nevoit să profeseze în București, s-a stins din viață.
     
Unul din puținii specialiști în Medicină Nucleară pe care i-a avut Constanța, care a fost însă nevoit să profeseze în București, s-a stins din viață.

Anunțul a fost făcut de dr. Florian Stoian, pe pagina sa de Facebook. Acesta a scris un text emoționant pe care îl redăm mai jos.

„In memoriam Dr. Marius Cambrea

În cursul zilei de azi am aflat cu durere că doctorul Marius Cambrea a plecat dintre noi după o suferință îndelungată și că nu a mai putut fi salvat în ciuda unor eforturi medicale colegiale foarte mari.

Am aflat cu strângere de inimă de plecarea lui Marius, mai ales că inima lui a fost o perioadă și sub stetoscopul,ecograful și Holterul meu, rememorând și anii în care ne-am salutat și profesam fiecare în domeniul lui.

A plecat dintre noi unul din puținii specialiști în Medicină Nucleară, lucrând în București, pentru că aici la Constanța, nu s-a putut!

Rămân amintirile colegilor lui de generație, poantele lui, profesionalismul și peste toate, durerea familiei lui!

Rămas bun, Marius, oriunde te-ai afla!”, spune acesta.




Citește și:
Doliu în lumea filmului: Roger Corman, regizorul care i-a descoperit pe Martin Scorsese și Robert De Niro a murit

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii