Decese Constanța, 29 noiembrie 2019
Decese Constanța, 29 noiembrie 2019
29 Nov, 2019 13:43
ZIUA de Constanta
5319
Marime text
Cu durere în suflet, anunțăm dispariția fulgerătoare a unui coleg drag. Aseară a plecat grăbit la Ceruri profesorul doctor Constantin Tica. Avea 66 de ani. Dintre aceștia, 37 de ani i-a petrecut salvându-i pe micuții care i-au fost pacienți. Doctorul Constantin Tica a fost absolvent al Facultatii de Medicină din Iași, promotia 1972-1978, apoi a fost medic secundar în cadrul Spitalului De Copii Grigore Alexandrescu București. Din 1982 a venit la Direcția Sanitară din Constanța, ca medic secundar chirurgie orto-infantilă iar la 1 martie 1991 a fost numit medic șef al secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. In 2006 doctorul Constanin Tica devine Profesor Universitar în cadrul Facultătii de Medicină, fiind unul dintre membrii fondatori ai acestei facultăți. A avut apartență la numeroase societăți medicale, atât din România cât și de peste hotare și a reușit, prin muncă susținută, să aducă la un nivel performant chirurgia pediatrică de la malul mării. Iubit de toți colegii si apreciat ca un excelent coordonator al activitătii din clinica de chirurgie pediatrică, profesorul Constantin Tica a fost șeful secției până în ziua de azi. Este o pierdere grea pentru familie si pentru noi toți, oamenii din Spitalul Județean Constanța.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Am mai pierdut un coleg drag. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei Constanța anunță cu durere dispariția profesorului dr. Constantin Tica, cel ce a fost șeful secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică timp de 28 de ani. Cuvintele sunt de prisos... Dumnezeu să îl odihnească în pace! (Conducerea SCJU Constanța)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii