Doliu în PSD. S-a stins din viață Şerban Valeca, fost senator al României
Doliu în PSD. S-a stins din viață Şerban Valeca, fost senator al României


Şerban Valeca, fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare, fost senator, deputat şi fost preşedinte al PSD Argeş, s-a stins din viață duminică dimineaţă, 15 mai.
Şerban Valeca, în vârstă de 66 de ani, suferea de o boală incurabilă şi a decedat în dimineața zilei de duminică.
„Am aflat toţi cu profundă surprindere şi tristeţe că Şerban Valeca, fost preşedinte al PSD Argeş, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. Ştim că toată viaţa şi-a dedicat-o educaţiei, ştiinţei şi cunoaşterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toţi, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!", a transmis, duminică, PSD Argeş.
Şerban Constantin Valeca a fost deputat în legislatura 1996-2000, pentru judeţul Argeş, fiind atunci ales pe listele partidului PDSR, iar ulterior, senator de Argeş, din partea Alianţei PSD+PC, în legislatura 2008-2012.
Șerban Valeca a fost ministru în Guvernul Năstase și senator al României în perioada 2008-2020.
În perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, Şerban Valeca a fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp