Ne-a părăsit unul dintre cei mai mari jurnaliști români. Familia Regală a transmis un mesaj

08 Jun, 2024 11:58
ZIUA de Constanta
17399
Marime text
Familia Regală a transmis un mesaj la moartea jurnalistului Mircea Carp.
Iată mesajul de pe pagina de socializare al Familiei Regale:
Mircea Carp, In Memoriam
Familia Regală a aflat cu tristețe vestea trecerii la Domnul a jurnalistului Mircea Carp. Sărbătorit anul trecut pentru împlinirea a o sută de ani, Mircea Carp a fost un exemplu de constanță și devotament, de onoare și de măsură, de rigoare profesională și de altruism. De aceea, plecarea sa dintre noi nu aduce doar tristețe și compasiune, ci este și un moment de omagiu și admirație pentru lunga și exemplara sa viață.
Mircea Carp a fost ofițer în Armata Regală Română, jurnalist și analist politic, precum și unul dintre liderii posturilor de radio românești de la Vocea Americii și Europa Liberă. În anul 2015, Regele Mihai l-a învestit cu Crucea Casei Regale a României.
A servit Coroana timp de o viață, iar serviciul său credincios și demn este cel mai bine creionat de propriile lui cuvinte: Astăzi, la vârsta înaintată de 100 de ani, mă consider mai supus ca oricând patriei mele și Coroanei.
Născut în același an cu Regina Ana a României, Mircea Carp a traversat aceleași epoci și timpuri pe care le-au trăit Regele Mihai și Regina Ana, dar, datorită darului longevității, a fost și un contemporan al nostru, rămânând una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român.
Dumnezeul să-l odihnească în pace!
Citește și:
Șocant!Drama care a cutremurat o mică localitate din România. Tată și fiu, implicați într-un eveniment tragic

Dumnezeul să-l odihnească în pace!- a transmis familia Regală.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii