Pictoriţa Françoise Gilot, partenera lui Pablo Picass, s-a stins din viață
Pictoriţa Françoise Gilot, partenera lui Pablo Picass, s-a stins din viață
07 Jun, 2023 11:05
ZIUA de Constanta
1576
Marime text



Potrivit cotidianului american, decesul a fost confirmat de Aurelia Engel, fiica acesteia, care a declarat că Françoise suferea în ultima vreme de "boli cardiace şi pulmonare".
Născută la 26 noiembrie 1921 la Neuilly-sur-Seine, în suburbiile Parisului, într-o familie burgheză, Françoise Gilot a călcat pe urmele mamei sale, care era acuarelistă, şi s-a orientat spre desen şi pictură.
Pentru o vreme muza lui Pablo Picasso, Françoise Gilot a avut o carieră artistică proprie timp de peste 60 de ani, impunându-se ca pictoriţă de renume după despărţirea de acesta, cu lucrări incluse în colecţiile prestigioaselor Metropolitan Museum of Art şi MoMA din New York.
În iunie 2021, unul dintre tablourile ei, "Paloma ŕ la Guitare" (1965), a fost vândut pentru 1,3 milioane de dolari la o licitaţie organizată de Sotheby's.
Printre mentorii săi s-a numărat suprarealistul Endre Rozsda, iar prima ei expoziţie într-o galerie din Paris a avut loc în 1943, anul în care l-a cunoscut pe Picasso. Françoise avea pe atunci 20 de ani, iar Picasso, 61. Cuplul a avut doi copii, Claude (născut în 1947) şi Paloma (născută în 1949).
În 1964, publicarea volumului "Vivre avec Picasso", o carte relativ intimă despre viaţa sa cu artistul, a cunoscut un succes uriaş (tradusă în 16 limbi şi cu peste un milion de exemplare vândute). În carte, Françoise îl descrie pe pictor drept o fiinţă tiranică, superstiţioasă şi egoistă. Pentru ea, relaţia a fost "un preludiu al vieţii (sale). Nu viaţa".
Devenită cetăţean american, Françoise nu a participat la înmormântarea pictorului din 1973.
Petrecându-şi ultimii ani din viaţă la New York, Françoise Gilot şi-a împărţit timpul între Paris şi scena americană, expunându-şi totodată picturile, desenele şi gravurile în numeroase muzee şi colecţii private din Europa şi Statele Unite.
Agerpres.ro
Citește și:
Expoziție de grafică la Muzeul de Artă Constanța. Sunt expuse lucrări ale lui Pablo Picasso (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii