Pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, fostul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova s-a stins din viață! Legătura cu Universitatea Ovidius Constanța
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, fostul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova s-a stinsPotrivit reprezentanților Mitropoliei Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei, trupul părintelui profesor a fost depus în cursul zilei de marți, 24 decembrie, la Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Nou din Craiova, locul unde a slujit ca preot paroh. Slujba de prohodire va avea loc tot aici, în ziua de vineri, 27 decembrie.
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan s‑a născut la data de 15 iunie 1978 în localitatea Melinești, județul Dolj. În perioada 1993‑1998 a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.
S‑a înscris mai apoi la cursurile Facultății de Teologie din Craiova (1998‑2002), finalizând cu teza de licență intitulată „Prin Înomenirea Fiului lui Dumnezeu spre îndumnezeirea omului”, la disciplina Teologie Dogmatică.
Între anii 2002 și 2003 a finalizat stagiul de studii aprofundate la aceeași facultate de teologie. În octombrie 2003 a fost admis la cursurile de doctorat ale Facultății de Teologie din București, la pr. prof. univ. dr. Dumitru Radu.
Teza de doctorat, intitulată „Antropologia din perspectiva hristologică: bazele doctrinare ale vieţii duhovniceşti”, sub coordonarea prof. univ. dr. Dumitru Radu, a fost susținută în 16 aprilie 2007, la Facultatea de Teologie „Ovidius” din Constanţa. Lucrarea a fost publicată ulterior în mai multe ediţii, ultimele două la Editura Mitropoliei Olteniei.
În perioada 2007‑2008 a beneficiat de o bursă de cercetare la Institutul Ecumenic din Bossey, unde a finalizat și a susținut disertația cu titlul „The Relation between Human Dignity and Human Rights in the Orthodox Perspective”.
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan a fost specialist în teologie sistematică, disciplina Spiritualitate Ortodoxă. Pe lângă laboriosul tratat de antropologie, părintele Răzvan Stan a scris numeroase lucrări de unic autor, a coordonat volume, a semnat articole şi studii, publicate în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. Din anul 2017 este conducător de doctorat, iar în anul 2020 a fost promovat la treapta de profesor universitar.
Între lucrările de unic autor publicate se pot menționa: Datoria de a rămâne viu (Craiova, 2003); Călător spre veşnicie. Imne teologice (Craiova, 2007), precum și numeroase volume coordonate, zeci de studii și articole în domeniul Teologie.
Citește și:În cadrul activității didactice, părintele Nicolae Răzvan Stan a fost un profesor dedicat, îndeplinind mai multe responsabilități administrative, precum prodecan și director de departament al Facultății de Teologie din Craiova. În perioada 2016‑2024 a condus facultatea în calitate de decan. Pe plan extern a fost recunoscut în mediul academic din calitate de membru activ în mai multe asociații teologice, precum și prin implicarea sa ca membru în comisiile de evaluare CNATCDU, ARACIS și UEFISCDI.
Slujirea pastorală și administrativ‑bisericească a fost una la fel de bogată, părintele Nicolae îndeplinind pentru o perioadă funcția de director al Editurii Mitropolia Olteniei și inspector eparhial. Peste 10 ani din activitatea sa clericală a fost dedicată credincioșilor din Parohia „Sfântul Gheorghe”‑Nou, Protoieria Craiova Nord, pe care i‑a păstorit în calitate de preot paroh.
Dumnezeu să așeze sufletul său cu drepții și să‑i rânduiască veșnică pomenire!“ - au mai precizat reprezentanții Mitropoliei Olteniei, Arhiepiscopiei Craiovei.
A murit pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia. „Om adevărat, bărbat de nobilă viţă intelectuală”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp