S-a stins din viață dr. Florica Cruceru, primul director al Muzeului de Artă din Constanța, la vârsta de 94 de ani
S-a stins din viață dr. Florica Cruceru, primul director al Muzeului de Artă din Constanța, la vârsta de 94
04 May, 2021 14:02
ZIUA de Constanta
3215
Marime text
- Anunțul a fost făcut de Muzeul de Artă Constanța.
Născută la 20 octombrie 1926, la Mănăstirea, jud. Călăraşi, Florica Cruceru a locuit, de la 6 ani, la Mangalia, oraş care i-a determinat profesia prin contactul cu colonia pictorilor care veneau acolo vara. Mai întâi, a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Dărăscu (frecventând în următorii doi ani şi clasa lui Camil Ressu), dar a fost nevoită să îşi întrerupă studiile în anul III din motive politice, părinții ei primind domiciliu obligatoriu în Vrancea. A funcționat o vreme ca profesoară de liceu la Panciu. Și-a putut relua studiile universitare abia mai târziu şi, în 1960, a absolvit secţia de Istoria şi Teoria Artei a aceluiaşi Institut. În 1978 a obținut doctoratul în istoria artei la Universitatea Bucureşti.
Din 1961 s-a stabilit la Constanţa, devenind primul director al Muzeului de Artă din oraş – instituție pe care a condus-o mai bine de două decenii, până în 1984. Meritul său major a fost schimbarea profilului muzeului, dintr-unul cu lucrări de factură realist-socialistă, aşa cum fusese constituit, într-unul dedicat prioritar perioadei interbelice, fără a neglija arta contemporană, datorită unei politici susținute de achiziții: la plecarea din funcție, a lăsat un patrimoniu de 6640 de opere, majoritatea semnate de cele mai importante nume ale artelor plastice româneşti. În timpul directoratului său, a înfiinţat noi secţii ale Muzeul de Artă din Constanța, între care: Expoziţia permanentă de grafică şi sculptură Babadag (1963); Casa memorială Panait Cerna (1964); Muzeul de Artă Medgidia (1964); Muzeul de sculptură „Ion Jalea” Constanţa (1968); Secţia de Artă Populară din Dobrogea (actualul Muzeu de Artă Populară Constanţa, 1971).
Ca istoric de artă, s-a impus prin volumele pe care le-a dedicat artei din Dobrogea, între care: „Muzeul de Artă Limanu” (1964); ,,Muzeul de Artă Constanța” (1967); ,,Stavru Tarasov” (1968); ,,Arta monumentală a litoralului, oraşului şi județului Constanța” (1973); ,,Nicolae Tonitza în muzeele din Constanța şi Topalu” (1979, lucrare colectivă); ,,Artele plastice în Dobrogea 1878-1940” (2002); ,,Artişti dobrogeni. Un dicționar şi mai mult decât atât” (2005); ,,Artele la malul mării” (2006); ,,Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă Topalu. Repere identitare” (2007); ,,Muzeul de Artă Constanța. Imagini şi documente, 1960-1984” (2019, ed. a II-a, 2020). Utima sa lucrare de anvergură a fost ,,Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920. Pictori, sculptori, gravori, zugravi, iconari, scenografi, decoratori, istorici de artă” (2019, co-autori Dana Postolache şi Ioan Darida). La momentul decesului avea aproape finalizat şi un ,,Dicționar al criticilor şi istoricilor de artă români”. De asemenea, Florica Cruceru a fost editorul scrierilor postume ale lui Ion Frunzetti: ,,Scrieri – prietenii mei artiştii” (1997); ,,În căutarea tradiţiei” (1998); ,,Studii critice” (2000); ,,Disparate” (2002); ,,Despre sculptori” (2018). A publicat articole de specialitate în revistele ,,Studii și Cercetări de Istoria Artei. Artă Plastică, Arta, Revista Muzeelor și Monumentelor, Tomis” ș.a.
A vernisat numeroase expoziții personale şi de grup, mai ales ale artiştilor constănțeni, iar în anii 1972-1984 a organizat periodic tabere de creaţie la Topalu, Ostrov şi Constanţa.
A fost distinsă cu Premiul pentru critică pe anul 1999 al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi cu Diploma de Merit pentru prodigioasa contribuție la dezvoltarea patrimoniului muzeal, acordată de Ministerul Culturii și Cultelor în 2002.
Cei care au cunoscut-o păstrează în memorie omul de o rafinată cultură, cu o inteligență vie şi deschidere față de nou, care s-a dăruit cu generozitate artei românești, și mai ales celei din Dobrogea.
Colectivul Muzeului de Artă din Constanța regretă profund plecarea dintre noi a Doamnei Florica Cruceru și transmite sincere condoleanțe familiei.
Citește și: #citeşteDobrogea Florica Cruceru, o viaţă dedicată artei
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în DobrogeaFlorica Cruceru (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii