Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatrul din România, în doliu. „S-a stins un om care parcă împrăştia linişte în juru-i“

ro

13 Dec, 2023 21:42 1641 Marime text
Actriţa Anda Caropol a murit, miercuri, la 84 de ani. 

"UNITER îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii că îndrăgita actriţă de teatru şi film Anda Caropol ne-a părăsit. Un om care parcă împrăştia linişte în juru-i, un om echilibrat, cu privire melancolică, de a cărei prezenţă s-a bucurat colectivul Teatrului Nottara vreme de peste 50 de ani. Anda Caropol a fost apreciată de colegi pentru seriozitatea în munca la scenă, pentru sensibilitatea şi pentru modestia ieşite din comun", transmite UNITER.


foto: UNITER
Elena Loreta Popa, o apropiată a regretatei actrițe, a transmis pe Facebook un mesaj de adio.

„A deschis ochii cu uimire şi nevinovăţie în universul teatrului şi filmului. O interpretă de mare sensibilitate, transmiţând mereu, indiferent de partitură, un fel de fineţe şi fragilitate, o nebănuită putere de expresie. O actriţă de factură specială. Farmec şi seriozitate, un aer de inconfundabilă distincţie…

Anda Caropol ne-a părăsit astăzi. Am văzut-o pe scena Teatrului Nottara în «Titanic Vals» şi «Hangiţa», «Travestiuri», «Un pensionar fatal», «Vino la pod, iubita mea!», şi de fiecare dată m-am întrebat cum de şi-a păstrat candoarea sufletească. Pe scenă s-a simţit cel mai bine. (…) O să ne lipsiți, minunată doamnă! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a scris pe Facebook, Elena Loreta Popa.


Date despre regretata artistă 


Născută în 1939, Anda Caropol a absolvit în anul 1960 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, specializarea „Arta actorului”, la clasa profesorului A. Pop Marţian.

A debutat în „Sonet pentru o păpuşă“ de Sergiu Fărcăşan, în regia lui Lucian Giurchescu. În „Hamlet”, în regia lui Dinu Cernescu, a fost Ofelia unui Hamlet celebru, interpretat de Ştefan Iordache. A mai jucat în „Au fost odată două orfeline”, în regia Sandei Manu, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, în regia lui Lucian Giurchescu, şi „O casă onorabilă” de Horia Lovinescu, „O lună la ţară”, de Turgheniev, „Bună seara, domnule Wilde!”, şi a interpretat încă multe alte roluri, atât în teatru, cât şi în film. 


Citește și:

Un turist a murit după ce a căzut de pe munte, în Bucegi


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii